30 aprilie 2025

HCL 88/2025 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND TRECEREA UNOR TERENURI DIN DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA ÎN DOMENIUL PUBLIC AL JUDEȚULUI MUREȘ ÎN VEDEREA REALIZĂRII STAȚIEI DE TRANSFER PENTRU DEȘEURI MUNICIPALE NEPERICULOASE SIGHIȘOARA

Denumire
Hotărârea nr. 88 din 2025 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
88 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște transferul unor terenuri din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș pentru a realiza stația de transfer pentru deșeuri municipale nepericuloase din Sighișoara. Asta înseamnă că zona respectivă va fi administrată de județ, nu de oraș, iar eventualele costuri și operațiuni legate de stație vor intra în responsabilitatea autorităților județene; se specifică că suprafața implicată este parte dintr-un teren total de 53.500 mp și include stația de sortare și terenul aferent. Vechea adresă exactă și contextul notificărilor sunt menționate în referate și hotărâri anterioare pentru validarea acestei treceri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

1 545400 SIGHIŞOARA Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 1 H O T Ă R Â R E A NR. 88 din 30 aprilie 2025 privind trecerea unor terenuri din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș în vederea realizării stației de transfer pentru deșeuri municipale nepericuloase Sighișoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 12.168/04.04.2025 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 13.770/23.04.2025, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 12.169/04.04.2025, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 153/26.11.2015 pentru inițierea unor demersuri în scopul implementării Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Mureș”, cu precădere art. 3 din aceasta, potrivit căruia se solicită Consiliului Local al Municipiului Sighișoara trecerea imobilului compus din Stația de sortare împreună cu terenul aferent acesteia (din suprafața totală de 53.500 mp.), în domeniul public al Județului Mureș; Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 118/19.10.2018 pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 42/2001 privind însușirea inventarului domeniului public al Județului Mureș, cu modificările și completările ulterioare, prin care, la art. 1, alin. (a), se prevede și introducerea poziției cu nr. 816, referitoare la terenul destinat stației de sortare, transfer, situat în municipiul Sighișoara, str. Cart. Venchi, nr. 2C; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 203/09.10.2018 privind transmiterea unor bunuri mobile și imobile din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 59/31.03.2022 pentru modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 203/09.10.2018 privind transmiterea unor bunuri mobile și imobile din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș; Având în vedere Nota internă cu nr. 36.310/VII/5/15.11.2024 a Compartimentului Cadastru și Administrare Terenuri Agricole și Forestiere, prin care se informează despre solicitările transmise de Consiliul Județean Mureș - Direcția de Dezvoltare Regională și Implementare Proiecte, precum și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș, care solicită Municipiului Sighișoara întocmirea documentației de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al Județului Mureș asupra bunurilor imobile menționate la art. I din Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 118/19.10.2018, pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 42/2001 privind însușirea inventarului domeniului public al Județului Mureș, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de precizarea din Nota internă cu nr. 36.310/VII/5/15.11.2024 a Compartimentului Cadastru și Administrare Terenuri Agricole și Forestiere, cu referire la faptul că, în vederea construirii stației de transfer, au fost realizate două dezmembrări din suprafața totală a depozitului ecologic pentru deșeuri, rezultând: - lot de 3.354 mp., înscris cu nr. cadastral 58361 în C.F. Sighișoara nr. 58361; - lot de 4.834 mp., înscris cu nr. cadastral 60789 în C.F. Sighișoara nr. 60789; Văzând adresa nr. 5.618/26.02.2024 a Consiliului Județean Mureș – Direcția de Dezvoltare Regională și Implementare Proiecte, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 7.725/27.02.2024; Văzând și adresa nr. 35.678/21.12.2022 a Consiliului Județean Mureș, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 51.283/21.12.2022, prin care se solicită suplimentarea suprafeței necesare realizării obiectivului și comunicarea extrasului C.F. cu privire la această suprafață în vederea întocmirii unui act administrativ de solicitare, conform art. 294 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Văzând și adresa cu nr. 4.430/02.10.2024 a A.D.I. Ecolect Mureș, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 30.997/03.09.2024; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 5/30.01.2025 privind trecerea unor terenuri din domeniul privat al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Municipiului Sighișoara; Având în vedere adresa nr. 2.887/VII/6/18.02.2025, transmisă de Municipiul Sighișoara Consiliului Județean Mureș, cu referire la solicitarea de trecere a unor imobile – terenuri din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș, raportat la prevederile art. 294 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 32/27.03.2025 privind solicitarea adresată Consiliului Local al Municipiului Sighișoara pentru trecerea unor imobile – terenuri din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș, cu referire la terenul în suprafață de 4.834 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 60789 și terenul în suprafaţă de 3.354 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 58361; Dată fiind necesitatea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Mureș” (S.M.I.D.S. Mureș), proiect semnat în 2009 între Județul Mureș și unitățile administrativ - teritoriale din județ, la care și U.A.T. Municipiul Sighișoara a participat în calitate de membru, și că potrivit proiectului, la închiderea depozitului de deșeuri din Sighișoara, se va construi o stație de transfer a deșeurilor, care va asigura transferul deșeurilor municipale nepericuloase din Zona 3 Sighișoara către depozitul zonal TMB Sânpaul și SSCT Cristești, proiectul fiind susținut de studiul de fezabilitate realizat în baza Contractului nr. 17 A/16813/22.06.2022, încheiat între Județul Mureș și S.C. Argif Proiect S.R.L.; Ținând cont de faptul că este un proiect de dezvoltare județeană, respectiv obiectiv de interes public județean, toate acestea justifică și dobândirea uzului şi interesului public judeţean şi pierderea implicită a uzului și interesului public local, sens în care este necesară reglementarea situației, astfel încât să servească uzului și interesului public județean; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu precădere cele ale art. 294 din aceasta; Având în vedere prevederile art. 554 și ale art. 858 - 865 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, Legea cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef – Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat, înregistrat cu nr. 12.170/04.04.2025, prin care se propune trecerea unor terenuri din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș în vederea realizării stației de transfer pentru deșeuri municipale nepericuloase Sighișoara; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ”c” și lit. ”d”, alin. (6) lit. ”a”, alin. (7) lit. ”n”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă cererea de trecere din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș a terenului în suprafață de 4.834 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 60789 și a terenului în suprafaţă de 3.354 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 58361, pentru construirea Stației de transfer zona 3 Sighișoara, urmare a solicitării Consiliului Județean Mureș adresată Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, materializată prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 32/27.03.2025. Art. 2. Date fiind prevederile articolului precedent, imobilul de natură teren intravilan în suprafaţă de 4.834 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 60789, sub nr. top. 60789 (groapă de gunoi depozit ecologic pentru deșeuri lot 2) și imobilul de natură teren intravilan în suprafaţă de 3.354 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Cartier Venchi, nr. 2C, între Huli, înscris în C.F. Sighișoara nr. 58361, sub nr. top. 58361 (groapă de gunoi depozit ecologic pentru deșeuri), individualizate potrivit Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trec din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș. Art. 3. Pentru terenurile menționate la articolele precedente, dată fiind natura lor și ținând cont de scopul avut în vedere pentru trecerea acestora din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul public al Județului Mureș, încetează uzul sau interesul public local. Art. 4. Preluarea de către Județul Mureș a bunurilor imobile care fac obiectul prezentei, se va realiza pe baza unui proces - verbal de predare - primire, care va fi încheiat în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri. Art. 5. Se mandatează Primarul Municipiului Sighişoara să semneze procesul - verbal de predare - primire ce va fi încheiat între Municipiul Sighişoara și Consiliul Judeţean Mureş. Art. 6. lnventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Sighișoara va fi modificat în mod corespunzător. Art. 7. Cu data adoptării prezentei hotărâri, orice alte dispoziţii contrare se abrogă. Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Administratorul Public al Municipiului Sighișoara, Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat – Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică, Serviciul Impozite, Taxe și Executare Creanțe – Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighișoara, precum și Consiliul Județean Mureș. Art. 9. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Tűrk Michaela Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Administrator Public; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 2 ex. Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat – Direcţia Arhitect Șef; 2 ex. Compartimentul Cadastru și Administrare Terenuri Agricole și Forestiere – Direcţia Arhitect Șef ; 1 ex. Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Serviciul Impozite, Taxe și Executare Creanțe – Direcția Economică; 1 ex. Consiliului Județean Mureș; 1 ex. A.D.I. Ecolect Mureș. 16 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL | |NR. 88/30.04.2025 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă