Pe scurtSe aprobă modificarea componenței nominale a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism – membrii cu drept de vot, pentru municipiul Sighișoara, potrivit hotărârii nr. 87/28.11.2016. În practică, această decizie poate schimba cine are drept de vot în comisie, ceea ce poate influența rezultatul analizelor și avizelor pentru proiecte de urbanism, cu impact asupra termenelor și acordării avizelor/autorizațiilor în zonelor vizate. Nu se specifică date exacte sau costuri în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 85
din 28
aprilie 2022
pentru modificarea componenței nominale a Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului şi Urbanism - membrii cu drept de vot - aprobată prin
Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 87/28.11.2016 privind
constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a
Municipiului Sighişoara şi aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a acesteia
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
13.618/20.04.2022 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
13.689/21.04.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
13.617/20.04.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
87 din 28.11.2016 privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Sighişoara şi aprobarea
Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia;
Având în vedere prevederile art. 36 alin. (5) și ale art. 37 din Legea
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 233 din 26 februarie 2016
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi
actualizare a documentaţiilor de urbanism, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2.701/2010 al Ministrului
Dezvoltării Regionale şi Turismului de aprobare a Metodologiei de informare
şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea
planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
Având în vedere prevederile Regulamentului local referitor la
implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism
sau de amenajare a teritoriului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local
Sighişoara nr. 79/29.05.2013;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Regulamentului General de Urbanism,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere necesitatea modificării componenței nominale a
Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism - membrii cu drept
de vot - aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
87/28.11.2016 privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Sighişoara şi aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef,
înregistrat cu nr. 13.616/20.04.2022, prin care se propune modificarea
componenței nominale a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi
Urbanism - membrii cu drept de vot - aprobată prin Hotărârea Consiliului
Local Sighișoara nr. 87/28.11.2016 privind constituirea Comisiei Tehnice de
Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Sighişoara şi aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În baza art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (6) lit. ”c”, alin.
(14), art. 139 alin. (3) lit. ”e” și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. (1) Se aprobă modificarea componenței nominale a Comisiei
Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism - membrii cu drept de vot -
aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 87/28.11.2016
privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi
Urbanism a Municipiului Sighişoara şi aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a acesteia și prevăzută în anexa nr. 1 a
hotărârii, potrivit componenței menționată în anexa la prezenta hotărâre.
(2) Membrii comisiei își vor desemna din rândul lor un președinte și
un vicepreședinte, care va îndeplini, în lipsa președintelui ales,
atribuțiile acestuia.
Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sighișoara
nr. 87/28.11.2016 privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Sighişoara şi aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, rămân neschimbate
și își păstrează valabilitatea.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Arhitectul Șef al
Municipiului Sighișoara, Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Autorizări
și Urbanism – Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Disciplina în
Construcții – Direcția Arhitect Șef din cadrul Municipiului Sighișoara și
membrii cu drept de vot din componența nominală a Comisiei Tehnice de
Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, așa cum au fost nominalizați în
prezenta hotărâre.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureş şi se
va aduce la cunoștinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Duma Felix - Lucian
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu 10 voturi ”pentru”, 4 voturi ”împotrivă” și 4
”abțineri”)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Arhitect Șef;
2 ex. Direcția Arhitect Șef;
1 ex. Compartimentul Autorizări și Urbanism – Direcția Arhitect Șef;
1 ex. Compartimentul Disciplina în Construcții – Direcția Arhitect Șef;
5 ex. membrii cu drept de vot din componența nominală a Comisiei Tehnice
de Amenajare a Teritoriului şi
Urbanism a
Municipiului Sighișoara.
16 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.