30 aprilie 2015

HCL 84/2015 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Sighişoara şi AAgenţia pentru Agenda Digitală a României

Denumire
Hotărârea nr. 84 din 2015 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
84 / 2015
Data
30 aprilie 2015
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Sighişoara şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Obiectivele acestui protocol privesc stabilirea unui cadru procedural între Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi Municipiul Sighişoara cu finalitatea transpunerii procedurilor şi formalităţilor care aparţin Municipiului Sighişoara în Punctul de Contact Unic electronic pentru a putea fi accesate de la distanţă prin mijloace electronice

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 84 din 30 aprilie 2015 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Sighişoara şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 6036/VI/11.03.2015, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere adresa Agenţiei pentru Agenda Digitală a României nr. 5007/6.02.2015, înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr. 3899/17.02.2015, care face referire la obligativitatea înrolării tuturor autorităţilor locale – reiterate în cadrul discuţiilor care au avut loc cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai Băncii Naţionale – în PCUe (Punctul de Contact Unic electronic); Luând în considerare Directiva 2006/1233/CE care prevede în art. 6 obligativitatea statelor membre de a garanta că prestatorii de servicii pot îndeplini toate procedurile şi formalităţile necesare pentru accesul la activităţile de servicii şi exercitarea acestora prin intermediul Punctelor de Contact Unice electronice; Având în vedere prevederile art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49 din 20 mai 2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49 din 20 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, unde în art. 6 alin. (3) se stipulează că autorităţile competente trebuie să se înregistreze în sistemul PCU electronic în termen de maximum 30 de zile de la data la care acesta devine funcţional; Văzând şi prevederile art. 28 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49 din 20 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se precizează că în cazul nerespectării de către autorităţile competente a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (3), acestea se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 la 10.000 lei; Având în vedere şi prevederile Hotărârii de Guvern nr. 922 din 1 septembrie 2010 privind organizarea şi funcţionarea Punctului de Contact Unic electronic ( PCUe); Văzând necesitatea încheierii unui Protocol de colaborare cu Agenţia pentru Agenda Digitală a României pentru respectarea prevederilor legale şi implementarea lor, dar şi a directivelor Comisiei Europene; Ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 1132 din 18 decembrie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, precum şi de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Societatea Informaţională; Văzând Raportul de specialitate, înregistrat cu nr. 6038/VI/11.03.2015, prezentat de Compartimentul Administrare Sistem Informatic din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală, prin care se propune aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Sighişoara şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2), lit. ”e”, alin. (7), lit. ”a”, art. 45 alin. (2) şi ale art. 115 alin. (1) lit. ”b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O TĂ R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Sighişoara şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Obiectivele acestui protocol privesc stabilirea unui cadru procedural între Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi Municipiul Sighişoara cu finalitatea transpunerii procedurilor şi formalităţilor care aparţin Municipiului Sighişoara în Punctul de Contact Unic electronic pentru a putea fi accesate de la distanţă prin mijloace electronice. Art. 2. Se împuterniceşte Viceprimarul Municipiului Sighişoara, domnul Bândea Dan Eugen, care exercită de drept, potrivit legii, atribuţiile primarului, cu semnarea Protocolului de colaborare, prevăzut la art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, precum şi cu efectuarea oricăror alte demersuri necesare în vederea îndeplinirii prevederilor acestuia. Art. 3. Personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, care va desfăşura activităţi în cadrul PCU electronic va fi desemnat prin dispoziţie. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Administrare Sistem Informatic din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală al Municipiului Sighişoara. Art. 5. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretarul Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marieta Maria Fintoc Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Bizo Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Direcţia Economică; 1 ex. Serviciul Administraţie Publică Locală; 1 ex. Compartimentul Administrare Sistem Informatic; 1 ex. Serviciul Relaţii Publice; 1 ex. Agenţia pentru Agenda Digitală a României. 11 ex. A.B.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă