Se avizează schimbul de locuinţe între chiriaşii, titulari ai contractelor de închiriere de locuinţe, astfel : - chiriaşul Radu Elena Rodica, titularul contractului de închiriere nr. 144/15.11.2004, aşa cum a fost modificat şi completat prin actele adiţionale, a locuinţei situate în Municipiul Sighişoara, str. Rozelor nr. 21, etaj I, ap. 3, va face schimb cu, - chiriaşul Şerban Nicoleta Maria, titularul contractului de închiriere nr. 167/15.11.2004, aşa cum a fost modificat şi completat prin actele adiţionale, a locuinţei situate în Municipiul Sighişoara, str. Panseluţelor nr. 15, etaj M, ap.…
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 79
din 30 aprilie 2015
privind avizarea unor schimburi de locuinţe, aflate în administrarea
S.C. Apă Termic Transport S.A.
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă
ordinară;
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
8141/02.04.2015, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996, legea locuinţei,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu precădere cele
ale art. 72 care stipulează că “dispoziţiile prezentei legi privind
închirierea locuinţelor se completează cu dispoziţiile Codului civil
privind contractul de locaţiune”;
Având în vedere prevederile art. 1763, art. 1777 şi următoarele din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere solicitarea, înregistrată la Municipiul Sighişoara sub
nr. 2994/09.02.2015, formulată de cei doi chiriaşi, Radu Elena Rodica şi
Şerban Nicoleta Maria, din locuinţele închiriate, situate în Municipiul
Sighişoara, str. Rozelor nr. 21, ap. 3, respectiv str. Panseluţelor nr. 15,
ap. 12, prin care îşi exprimă dorinţa de a face între ei schimbul de
locuinţe, aflate în administrarea S.C. Apă Termic Transport S.A., precum şi
acordul acestei societăţi cu privire la realizarea schimbului de locuinţe;
Având în vedere solicitarea, înregistrată la Municipiul Sighişoara sub
nr. 7160/24.03.2015, formulată de cei doi chiriaşi, Şoleriu Bătălan Anda şi
Racheleanu Claudiu Ionel, din locuinţele închiriate, situate în Municipiul
Sighişoara, str. Miron Neagu nr. 3, ap. 3, respectiv str. Miron Neagu nr.
3, ap. 2, prin care îşi exprimă dorinţa de a face între ei schimbul de
locuinţe, aflate în administrarea S.C. Apă Termic Transport S.A., precum şi
acordul acestei societăţi cu privire la realizarea schimbului de locuinţe;
Având în vedere procesul verbal al Comisiei sociale de analiză pentru
repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite
prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, din data de 02.04.2015, înregistrat
cu nr. 8112/02.04.2015, prin care se aprobă schimbul de locuinţă între
chiriaşii, Radu Elena Rodica şi Şerban Nicoleta Maria, din locuinţele
închiriate, situate în Municipiul Sighişoara, str. Rozelor nr. 21, ap. 3,
respectiv str. Panseluţelor nr.15, ap. 12 şi schimbul de locuinţă între
chiriaşii Şoleriu Bătălan Anda şi Racheleanu Claudiu Ionel, din locuinţele
închiriate, situate în Municipiul Sighişoara, str. Miron Neagu nr. 3, ap.
3, respectiv str. Miron Neagu nr. 3, ap. 2;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 8139/02.04.2015, cu propunerea de avizare
a schimburilor de locuinţe;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de
specialitate;
În baza art. 36 alin. 2 lit. ,,c”, alin. 5 lit. ,, b” şi alin. 9, art.
45 alin. 3 şi a art. 115 alin. 1 lit. ,,b” din Legea nr. 215/2001, Legea
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se avizează schimbul de locuinţe între chiriaşii, titulari ai
contractelor de închiriere de locuinţe, astfel :
- chiriaşul Radu Elena Rodica, titularul contractului de închiriere nr.
144/15.11.2004, aşa cum a fost modificat şi completat prin actele
adiţionale, a locuinţei situate în Municipiul Sighişoara, str. Rozelor nr.
21, etaj I, ap. 3, va face schimb cu,
- chiriaşul Şerban Nicoleta Maria, titularul contractului de închiriere
nr. 167/15.11.2004, aşa cum a fost modificat şi completat prin actele
adiţionale, a locuinţei situate în Municipiul Sighişoara, str. Panseluţelor
nr. 15, etaj M, ap. 12.
Art. 2. Se avizează schimbul de locuinţe între chiriaşii, titulari ai
contractelor de închiriere de locuinţe, astfel :
- chiriaşul Şoleriu Bătălan Anda, titularul contractului de închiriere
nr. 19/07.01.2003, aşa cum a fost modificat şi completat prin actele
adiţionale, a locuinţei situate în Municipiul Sighişoara, str. Miron Neagu
nr. 3, et. 1, ap. 3, va face schimb cu,
- chiriaşul Rachelean Claudiu Ionel, titularul contractului de
închiriere nr. 406/10.05.2013, a locuinţei situate în Municipiul
Sighişoara, str. Miron Neagu nr. 3, parter, ap. 2.
Art. 3. Administratorul S.C. Apă Termic Transport S.A. va încheia noile
contracte de închiriere, ca urmare a avizării efectuării schimburilor de
locuinţe.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara, Viceprimarul
Municipiului Sighişoara, personalul Compartimentului Spaţiu Locativ din
cadrul aparatului de specialitate al primarului şi S.C. Apă Termic
Transport S.A.
Art. 5. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului
Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de
internet la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Marieta Maria Fintoc
Contrasemnează/Avizat pentru
legalitate
SECRETAR,
Anca Bizo
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Compartimentul Spaţiu Locativ;
5 ex. S.C. Apă Termic Transport S.A.
13 ex.
A.B.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.