26 ianuarie 2012

HCL 7/2012 Sighișoara adoptată

Prelungirea unor contracte de închiriere

Pe scurt

Se aprobă prelungirea unor contracte de închiriere, pentru spații cu destinații non-rezidențiale (sedii de partid, curți, terenuri agricole și garaje) ale căror termene expiră la sfârșitul lui 2011–februarie 2012. Scopul este ca, la prelungire, chiria să se calculeze conform legii în vigoare și să se indexeze în funcție de inflație, iar aceste prelungiri să nu afecteze planurile de sistematizare ale orașului. Pentru locuitori, încasările din aceste contracte vor aduce venituri la bugetul local, iar decizia nu modifică destinațiile curente ale bunurilor aflate în închiriere.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 314/2008, încheiat cu Partidul Democrat Liberal – Filiala Sighişoara, având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă - sediu de partid, situat în Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, în suprafaţă totală de 30 mp., a cărui termen a expirat la data de 31.12.2011. Chiria este cea stabilită prin contractul de inchiriere şi va fi indexată cu indicele de inflaţie semstrial. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 3 (trei) ani. Prelungirea contractului de închiriere se va face prin…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Viilor, Hermann Oberth.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Viilor” în Sighișoara

Denumire
Hotărârea nr. 7 din 2012 a Consiliului Local Sighișoara
Titlu oficial
Hotărâre Privind prelungirea unor contracte de închiriere
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
7 / 2012
Data
26 ianuarie 2012
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Viilor nr. 123 (hartă) · Hermann Oberth nr. 22 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Sighișoara

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S I G H I Ş O A R A H O T Ă R Â R E A NR. 7 din 26 ianuarie 2012 privind prelungirea unor contracte de închiriere Consiliul Local al Municipiului Sighişoara; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului cu propunerea de prelungire a unor contracte de închiriere; Având în vedere cererile adresate Primăriei Municipiului Sighişoara de către beneficiarii unor contracte de închiriere, având ca obiect un spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă – sediu de partid, teren cu destinaţia de curte sau destinaţie agricolă, respectiv terenuri ocupate de construcţii - garaje, ale căror termene au expirat la data de 31.12.2011, respectiv 10.01.2012 sau vor expira la data de 31.01.2012, respectiv 03.02.2012; Având în vedere clauza din contractele de închiriere, al căror termen a expirat la data de 31.12.2011, respectiv 10.01.2012 sau vor expira la data de 31.01.2012, respectiv 03.02.2012, care prevede că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat conform actelor normative în vigoare şi indexat în funcţie de rata inflaţiei, precum şi clauza referitoare la tacita relocaţiune; Având în vedere că prin prelungirea contractelor de închiriere, nu sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunurile închiriate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr. 247/2005; Având în vedere prevederile art. 555 – 566, art. 858 - 865 şi art. 1777 – 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere că prin prelungirea contractelor de închiriere se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Şef şi al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, prin care se propune aprobarea prelungirii contractelor de închiriere, îndeplinindu-se prevederile legale; Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru studii şi prognoze economico-sociale, buget; Comisiei pentru organizare şi dezvoltare urbanistică; Comisiei pentru comerţ, Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură şi protecţie socială, cât şi al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; În baza art. 36 (2) lit. „c” şi (5) lit. „a” şi „b”, art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b’’ şi 123 (1) din Legea nr. 215/2001, Legea Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 314/2008, încheiat cu Partidul Democrat Liberal – Filiala Sighişoara, având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă - sediu de partid, situat în Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, în suprafaţă totală de 30 mp., a cărui termen a expirat la data de 31.12.2011. Chiria este cea stabilită prin contractul de inchiriere şi va fi indexată cu indicele de inflaţie semstrial. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 3 (trei) ani. Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act adiţional. Art.2. Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 241/1998, asa cum a fost modificat şi completat prin actele aditionale nr. 1 - 13, încheiat cu S.C. Siceram S.A., având ca obiect terenul agricol şi curte, situat în în Municipiul Sighişoara, str. Viilor, nr. 123, în suprafaţă de 124.383,00 mp., a cărui termen a expirat la data de 31.12.2011. Chiria este cea stabilită prin contractul de inchiriere şi va fi indexată cu indicele de inflaţie semestrial. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 1 (un) an. Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act adiţional. Art.3. Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere având ca obiect terenurile ocupate de construcţii – garaje, al căror termen a expirat la data de 10.01.2012 sau expiră la data de 31.01.2012, respectiv 03.02.2012, conform tabelului nominal - anexa nr. 1 la prezenta. Începând cu data prelungirii, chiria va fi de minim 10,00 lei/mp./an, stabilită în baza art. 2 din anexa nr. 8 la Hotărârea Consiliului Local nr. 89/26.05.2011 şi se va indexa cu indicele de inflaţie anual. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractelor de închiriere este de 5 (cinci) ani. Modificarea şi completarea contractelor de închiriere se va face prin act adiţional. Art.4. Primarul municipiului, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Direcţia Economică şi Arhitectul Şef se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prezentei. PRESEDINTE DE SEDINTA, Savu Sorin-Virgil Contrasemneaza: p.Secretarul municipiului, Cristina Bîrsan (Prezenta hotărâre s-a adoptat cu unanimitate de voturi ) Prezenta s-a difuzat astfel: 2 ex. dos. Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş ; 1 ex. dos. şedinţă ; 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Consilieri; 1 ex. Direcţia ad-rea patrimoniului ; 1 ex. Direcţia economică; 1 ex. Arhitect şef 10 ex.CB/FM

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala