9 aprilie 2019

HCL 63/2019 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind însuşirea documentaţiei topo – cadastrale cu privire la imobilul DDrum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ - Hetiur

Denumire
Hotărârea nr. 63 din 2019 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
63 / 2019
Data
9 aprilie 2019
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă însușirea documentației topo-cadastrale pentru un imobil numit „Drum extravilan” cu suprafața de 3.329 mp, situat în extravilanul satului Hetiur, în favoarea Comunei Hetiur, în baza inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului Sighișoara. Decizia înseamnă că terenul va fi trecut oficial în inventarul domeniului public al municipiului și tinde să devină atribuit comunei Hetiur printr-un proces de înscriere în cadastru, cu modificarea parcelelor (1058/1 și 1058/2) și identificarea corespondentă a fostei parcele de drum. Pentru locuitori: clarifică statutul terenului (teren public al municipiului), posibilitatea de folosință și gestionare de către autoritatea locală, cu implicații administrative legate de planuri de urbanism și administrația domeniului public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește documentaţia topo - cadastrală de primă înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară, a imobilului ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ - tronson 16, situat în extravilanul satului Hetiur, identificat în Cartea Funciară veche nr. 104 Hetiur, în favoarea comunei Hetiur, la poz. A+256 - nr. top. 1058 – Stradă, cu suprafața de 3.345 mp., (care se dezmembrează în nr. top. nou propuse 1058/1 – Stradă, cu suprafața de 3.329 mp. – corespondentul parcelei ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ și 1058/2 – Stradă, cu suprafața de 16 mp.)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 63 din 9 aprilie 2019 privind însuşirea documentaţiei topo – cadastrale cu privire la imobilul ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ - Hetiur Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință extraordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 9.883/08.04.2019, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere documentaţia topo - cadastrală de primă înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară, cu propunerea de înscriere în favoarea Municipiului Sighișoara – domeniu public în baza inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Sighișoara, anexa nr. 4 la H.G. nr. 686/2002, poz. 145, a imobilului ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ- tronson 16, situat în extravilanul satului Hetiur, identificat în Cartea Funciară veche nr. 104 Hetiur, în favoarea comunei Hetiur, la poz. A+256 - nr. top. 1058 – Stradă, cu suprafața de 3.345 mp., (care se dezmembrează în nr. top. nou propuse 1058/1 – Stradă, cu suprafața de 3.329 mp. – corespondentul parcelei ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ și 1058/2 – Stradă, cu suprafața de 16 mp.); Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 14/29.01.2019 privind însuşirea unor documentaţii topo – cadastrale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, Legea Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 876 - 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 700/2014 al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul de Specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 9.881/08.04.2019, prin care se propune spre însuşire documentaţia topo – cadastrală cu privire la imobilul ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ - Hetiur, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „c” şi (9), art. 45 (3) şi a art. 115 (1) lit. ,,b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se însușește documentaţia topo - cadastrală de primă înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară, a imobilului ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ - tronson 16, situat în extravilanul satului Hetiur, identificat în Cartea Funciară veche nr. 104 Hetiur, în favoarea comunei Hetiur, la poz. A+256 - nr. top. 1058 – Stradă, cu suprafața de 3.345 mp., (care se dezmembrează în nr. top. nou propuse 1058/1 – Stradă, cu suprafața de 3.329 mp. – corespondentul parcelei ,,Drum extravilan cu suprafața de 3.329 mp.ˮ și 1058/2 – Stradă, cu suprafața de 16 mp.). Art. 2. Se aprobă înscrierea imobilului menționat la art. 1 din prezenta hotărâre, în favoarea Municipiului Sighișoara – domeniul public, în baza inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Sighișoara, anexa nr. 4 la H.G. nr. 686/2002, poz. 145, iar nr. top. nou 1058/2 – Stradă cu suprafața de 16 mp., se readnotează în C.F. nr. 104 Hetiur, în favoarea vechilor proprietari. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Public Cadastru și Agricultură și Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marcu Gheorghe Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Arhitectul Șef; 2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică; 2 ex. Biroul Public Cadastru și Agricultură. 12 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă