545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 60
din 25
martie 2021
privind modificarea Organigramei şi Statului de funcţii a Clubului
Sportiv Municipal Sighişoara, instituţie publică în subordinea Consiliului
Local al Municipiului Sighişoara
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
8.179/19.03.2021 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 8.181/19.03.2021,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 8.178/19.03.2021, al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, calitate conferită de
prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere necesitatea de revitalizare a educaţiei fizice şi
sportului pe raza Municipiului Sighişoara, atât a sportului pentru toţi,
cât şi a sportului de performanţă, prin Hotărârea Consiliului Local
Sighișoara nr. 208/28.12.2017, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea
Consiliului Local Sighișoara nr. 91/26.04.2018, a fost aprobată
înființarea ,,Clubului Sportiv Municipal Sighișoara” (C.S.M. Sighișoara)
ca instituţie publică aflată în subordinea Consiliului local al
Municipiului Sighişoara, în spiritul Legii educaţiei fizice şi a sportului
nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că principala misiune a Clubului Sportiv Municipal
Sighişoara este organizarea și administrarea activității sportive, cu
consecința directă de dezvoltare a sportului de performanță la nivelul
Municipiului Sighișoara, selecția continuă, pregătirea și participarea
sportivilor proprii la competiții interne și internaționale, precum și
organizarea de competiții sportive în baza regulamentelor și statutelor
federațiilor sportive naționale;
Având în vedere că pentru desfăşurarea în condiţii optime a
activităţilor sportive derulate de secţiile sportive din cadrul C.S.M.
Sighişoara, prin administrarea bazelor sportive aflate în patrimoniul
Municipiului Sighişoara, se impune modificarea organigramei şi a statului
de funcții;
Având în vedere prevederile Regulamentului de organizare și
funcționare a Clubului Sportiv Municipal Sighișoara, forma actualizată,
conform Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
223/30.10.2018;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
262/20.12.2018 privind modificarea Statului de funcţii al Clubului Sportiv
Municipal Sighişoara, instituţie publică în subordinea Consiliului Local
al Municipiului Sighişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie a Clubului
Sportiv Municipal Sighişoara nr. 5 din 19 martie 2021;
Având în vedere prevederile Legii nr. 69/2000, Legea educaţiei
fizice şi a sportului, cu modificările şi completările ulterioare și cele
ale Hotărârii Guvernului nr. 884/20012 pentru aprobarea Regulamentului de
punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr.
69/2000;
Având în vedere Raportul de specialitate al Directorului Clubului
Sportiv Municipal Sighișoara, înregistrat cu nr. 55/19.03.2021, prin care
se propune modificarea Organigramei şi Statului de funcţii a Clubului
Sportiv Municipal Sighişoara, instituţie publică în subordinea Consiliului
Local al Municipiului Sighişoara;
Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de
urbanism, comerț, socială și juridică;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. „a”, alin. (3) lit.
„c”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă înfiinţarea Biroului Administrarea Bazelor
Sportive ca structură în cadrul Clubului Sportiv Municipal Sighişoara,
instituţie publică în subordinea Consiliului Local al Municipiului
Sighişoara.
Art. 2. (1) Date fiind prevederile art. 1 din prezenta se aprobă
înfiinţarea în cadrul Biroului Administrarea Bazelor Sportive a: 1 post
vacant de şef birou studii superioare, 1 post vacant inspector de
specialitate nivel funcţie IA studii superioare, 1 post vacant de
magaziner nivel funcţie I studii medii, 1 post vacant de administrator
baze sportive nivel funcţie I studii medii, 2 posturi vacante de muncitor
calificat nivel funcţie II studii medii/generale, în vederea asigurării de
condiţii optime a activităţilor sportive derulate de secţiile sportive din
cadrul C.S.M. Sighişoara, prin administrarea bazelor sportive aflate în
patrimoniul Municipiului Sighişoara.
(2) Posturile amintite la art. 2 alin. (1) din prezenta sunt de
natură contractuală.
Art. 3. Date fiind prevederile art. 1 şi art. 2 din prezenta
hotărâre, se aprobă modificarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale
Clubului Sportiv Municipal Sighişoara, instituţie publică în subordinea
Consiliului Local al Municipiului Sighişoara, conform anexelor nr. 1,
respectiv nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara și directorul Clubului
Sportiv Municipal Sighișoara, prin compartimentele de specialitate.
Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara,
prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege,
Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va
aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Burghelea Bogdan - Ioan
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu 11 voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” și 7
”abțineri”)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Serviciul Resurse Umane și Administrare Sistem Informatic;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
2 ex. Clubul Sportiv Municipal Sighișoara.
10 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.