25 martie 2010

HCL 58/2010 Sighișoara adoptată

HOTARAREA NR. 58 din 25 martie 2010 privind aprobarea concesionarii unui teren catre o persoana fizica Consiliul Local al Municipiului Sighisoara; Avad in vedere expunerea de motive a Primarului municipiului la propunerea de aprobare a concesionarii unui teren catre o persoana fizica; Avad in vedere cererea unei persoane fizice de a concesiona teren, in vederea construirii unui balcon ; Avad in vedere Raportul de specialitate comun al Directiei Administrarea Patrimoniului si Compartimentului Urbanism prin care se propune aprobarea concesionarii terenului, indeplinindu-se prevederile legale; Avad in vedere ca in urma concesionarii acestui teren nu sunt afectate planurile de sistematizare si ca acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 republicata, cu modificarile ulterioare si Legii nr. 247/2005; Avad in vedere ca prin aceasta concesiune se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Avad in vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructie, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Avad in vedere prevederile art. 5, 9, 10 si 12 din Ordonanta de Urgenta nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, aprobata cu modificari prin Legea nr. 22/2007; Avad in vedere prevederile Regulamentului General de Urbanism, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 525/1996 republicata; Avad in vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru studii si prognoze economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat, ale Comisiei pentru organizare si dezvoltare urbanistica, ale Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamat, sanatate, protectie sociala, cat si pe cele ale Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii publice; ÃŽn baza art. 36 ( 2) lit. "c" si (5) lit. "a" si "b", art . 45 (3), art. 115(1) lit. b si 123 din Legea nr. 215/2001, Legea Administratiei Publice Locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTARASTE: Art.1. Se aproba concesionarea directa a suprafetei de 4,50 mp. teren situat in Municipiul Sighisoara, str. Aleea Garoafelor nr.17 din nr. top. 3495/35/5, conform planului anexa nr.1 la prezenta, catre Coroian Olimpiu si sotia Coroian Lenuta proprietarii apartamentului nr.2, in vederea construirii unui balcon. Redeventa este de 12 lei/mp/an, stabilita in baza art.1, lit.c) din anexa nr.9 la Hotararea Consiliului Local nr.85/28.05.2009 si va fi indexata cu indicele de inflatie anual. Durata concesiunii este de 49 de ani, cu posibilitati de prelungire. Balconul ce se va realiza nu va depasi proiectia la sol a balcoanelor existente la etaj. Art.2. Primaria municipiului se incredinteaza cu ducerea la indeplinire a prezentei. PRESEDINTE DE SEDINTA, Adrian Burlacu Contrasemneaza , Secretarul municipiului, Gheorghe Huma (Prezenta hotarare s-a adoptat cu unanimitate de voturi)

Denumire
Hotărârea nr. 58 din 2010 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
58 / 2010
Data
25 martie 2010
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă