25 februarie 2021

HCL 52/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND ÎNSUŞIREA DOCUMENTAŢIEI TOPO - CADASTRALE DE DEZMEMBRARE A IMOBILULUI DE NATURĂ TEREN ARABIL INTRAVILAN SITUAT ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA ÎNSCRIS ÎN C.F. NR. 58339 SIGHIȘOARA

Denumire
Hotărârea nr. 52 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
52 / 2021
Data
25 februarie 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Hotărârea aprobă preluarea, sub forma însușirii, a documentației topo-cadastrale pentru dezmembrarea unui teren intravilan arabil deținute de orașul Sighișoara, în vederea împărțirii în două loturi dintr-o suprafață totală de 29.011 mp, înscris în CF 58339. Pentru locuitori înseamnă că terenul public va fi împărțit în două părți separate; eventual vor exista schimbări în evidența cadastrala și, posibil, oportunitatea de a realiza vânzări sau atribuirile ulterioare ale unor loturi, conform actelor oficiale. Toate etapele necesare (avize, recepție și înscriere) urmează să fie realizate conform procedurilor cadastrale și legale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se însușește documentaţia topo - cadastrală de dezmembrare a imobilului de natură teren intravilan, cu categoria de folosință arabil, înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara, cu nr. cad. 58339, în suprafață de 29.011 mp., proprietatea privată a Municipiului Sighișoara, în două loturi, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului de natură teren, cu categoria de folosință arabil, în suprafață de 29.011 mp., înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara, cu nr. cad. 58339, în două loturi, după cum urmează: ♦ lot 1 cu suprafața de 12.011 mp., teren arabil intravilan; ♦ lot 2…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 52 din 25 februarie 2021 privind însuşirea documentaţiei topo - cadastrale de dezmembrare a imobilului de natură teren arabil intravilan, situat în Municipiul Sighișoara, înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 3.092/05.02.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 4.386/16.02.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 3.094/05.02.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere documentaţia topo - cadastrală de dezmembrare a imobilului de natură teren intravilan, cu categoria de folosință arabil, înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara, cu nr. cad. 58339, în suprafață de 29.011 mp., proprietatea privată a Municipiului Sighișoara, cu propunere de dezmembrare în două loturi; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, Legea Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere faptul că documentația topo - cadastrală antemenționată a fost avizată favorabil de către Comisia de avizare prealabilă a documentațiilor cadastrale întocmite de persoane autorizate, constituită prin Dispoziția Primarului Sighișoara nr. 11/06.01.2017, reorganizată prin Dispoziția Primarului Municipiului Sighișoara nr. 416/15.05.2019; Având în vedere prevederile art. 876 - 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 700/2014 al Directorului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 3.093/05.02.2021, prin care se propune însuşirea documentaţiei topo - cadastrale cu privire la imobilul menţionat mai sus; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 (2) lit. „c”, (6) lit. „c” şi (14), art. 139 (1) şi (3) lit. ,,gˮ și a art. 196 (1) lit. ,,a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se însușește documentaţia topo - cadastrală de dezmembrare a imobilului de natură teren intravilan, cu categoria de folosință arabil, înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara, cu nr. cad. 58339, în suprafață de 29.011 mp., proprietatea privată a Municipiului Sighișoara, în două loturi, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului de natură teren, cu categoria de folosință arabil, în suprafață de 29.011 mp., înscris în C.F. nr. 58339 Sighișoara, cu nr. cad. 58339, în două loturi, după cum urmează: ♦ lot 1 cu suprafața de 12.011 mp., teren arabil intravilan; ♦ lot 2 cu suprafața de 17.000 mp., teren arabil intravilan. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Public Cadastru și Agricultură și Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Burghelea Bogdan - Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Generală Arhitect Șef; 2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 2 ex. Biroul Public Cadastru și Agricultură. 12 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă