28 februarie 2022

HCL 50/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND APROBAREA PARTICIPĂRII MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA LA IMPLEMENTAREA PROIECTULUI: TURN ”LA CHIP” SIGHIȘOARA – CONSOLIDARE RESTAURARE ȘI PUNERE ÎN VALOARE ÎN CADRUL SUBPROGRAMULUI PROIECTARE (ELABORAREA DOCUMENTAȚIILOR TEHNICE PENTRU INTERVENȚII ASUPRA MONUMENTELOR ISTORICE) SESIUNEA DE FINANȚARE TMI – I/2022 PENTRU PROIECTE CARE AU CA SCOP PROTEJAREA ȘI PROMOVAREA MONUMENTELOR ISTORICE

Denumire
Hotărârea nr. 50 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
50 / 2022
Data
28 februarie 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Sighișoara se angajează să participe la implementarea proiectului Turn „La Chip” prin consolidare și restaurare, finanțat în cadrul sesiunii TMI – I/2022 pentru proiecte de protejare și promovare a monumentelor istorice, prin activități din subprogramul Proiectare. Se aprobă alocarea de fonduri locale pentru a elabora documentațiile tehnice necesare intervențiilor asupra monumentelor istorice, astfel încât turnul să fie consolidat, restaurat și pus în valoare. Pentru locuitori, înseamnă să apară investiții în conservarea patrimoniului, cu impact bugetar conform legii finanțelor publice locale, fără termene sau zone specifice menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă participarea Municipiului Sighișoara la implementarea proiectului: Turn ”La Chip” Sighișoara – consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 50 din 28 februarie 2022 privind aprobarea participării Municipiului Sighișoara la implementarea proiectului: Turn ”La Chip” Sighișoara – consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 6.646/25.02.2022 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 6.666/25.02.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 6.645/25.02.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Dat fiind faptul că, în data de 01.02.2022, Municipiul Sighișoara a depus o cerere de finanțare în cadrul apelului de proiecte pentru obiectivul: Turn ”La Chip” Sighișoara - Consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice; Văzând adresa înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 4.839/14.02.2022, prin care Institutul Național al Patrimoniului – Secretariatul Comisiei de Evaluare a Proiectelor, solicită o hotărâre a Consiliului Local privind alocarea de sume pentru implementarea proiectului; Văzând corespondența purtată urmare a solicitării Institutului Național al Patrimoniului – Secretariatul Comisiei de Evaluare a Proiectelor, cu referire la cele solicitate; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 123/27 iulie 2017 privind alocarea unui fond de 2% din bugetul local pentru lucrări de restaurare și conservare a patrimoniului imobil; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef, înregistrat cu nr. 6.644/25.02.2022, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Sighișoara la implementarea proiectului: Turn ”La Chip” Sighișoara – consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”d”, alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Sighișoara la implementarea proiectului: Turn ”La Chip” Sighișoara – consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice. Art. 2. Se aprobă contribuția proprie a U.A.T. Municipiul Sighișoara, la implemenarea proiectului: Turn ”La Chip” Sighișoara – consolidare, restaurare și punere în valoare, în cadrul subprogramului Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice), Sesiunea de finanțare TMI – I/2022 pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice, respectiv contribuția de 10% din valoarea totală a finanțării acordate prin Timbrul Monumentelor Istorice, care reprezintă suma de 7.476 lei. Art. 3. Se împuternicește Primarul Municipiului Sighișoara, domnul Sîrbu Ioan - Iulian, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele U.A.T. Municipiul Sighișoara. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Viceprimarul Municipiului Sighișoara, Arhitectul Șef al Municipiului Sighișoara, Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Autorizări și Urbanism – Direcția Arhitect Șef, Compartimentul Disciplina în Construcții – Direcția Arhitect Șef, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică și Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene din cadrul Municipiului Sighișoara. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Burghelea Bogdan - Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Arhitect Șef; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Compartimentul Autorizări și Urbanism – Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Compartimentul Disciplina în Construcții – Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene. 12 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă