25 februarie 2021

HCL 46/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND PRELUNGIREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE AVÂND CA OBIECT IMOBILUL CU DESTINAȚIA DE LOCUINȚĂ SITUAT ÎN SIGHIȘOARA STR. ILARIE CHENDI NR. 29A

Denumire
Hotărârea nr. 46 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
46 / 2021
Data
25 februarie 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea contractului de închiriere pentru imobilul cu destinația de locuință situat în Sighișoara, str. Ilarie Chendi nr. 29A, conform condițiilor existente în contract, până la expirarea acestuia (28.02.2021) sau până la adoptarea unei noi hotărâri. Pentru locuitori înseamnă să rămână în această locuință închiriată, iar bugetul local poate primi venituri suplimentare din plata chiriei; valoarea chiriei va fi calculată conform legii și fișei de calcul care face parte integrantă din contract. Decizia se află în cadrul regulamentelor locale de atribuire, administrare și închiriere a locuințelor din fondul locativ al municipiului Sighișoara.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 146/01.03.2016, încheiat între Municipiul Sighișoara și domnul Florea Samoilă, având ca obiect imobilul cu destinația de locuință, situat în Municipiul Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 29A, al cărui termen va expira la data de 28.02.2021. (2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere, calculată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, potrivit fișei de calcul, care face parte integrantă din contract. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 46 din 25 februarie 2021 privind prelungirea contractului de închiriere având ca obiect imobilul cu destinația de locuință situat în Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 29A Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 2.647/02.02.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 4.992/19.02.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 2.650/02.02.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere cererea, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 2.040/26.01.2021, formulată de domnul Florea Samoilă, cu referire la prelungirea contractului de închiriere nr. 146/01.03.2016, având ca obiect imobilul cu destinația de locuință situat în Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 29A; Având în vedere clauza din contractul de închiriere, al cărui termen va expira la data de 28.02.2021, care prevede că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza potrivit căreia preţul închirierii va fi calculat în conformitate cu prevederile legale în vigoare potrivit fișei de calcul care face parte integrantă din contract; Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere prevederile Regulamentului privind cadrul, modalitatea și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor din fondul locativ, administrarea, exploatarea şi închirierea acestora în Municipiul Sighişoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 20/27.02.2017; Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 2.648/02.02.2021, prin care se propune prelungirea contractului de închiriere având ca obiect imobilul cu destinația de locuință situat în Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 29A; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ,,c”, alin. (6) lit. ,,b”, alin. (7) lit. ,,q” și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ,,g” și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 146/01.03.2016, încheiat între Municipiul Sighișoara și domnul Florea Samoilă, având ca obiect imobilul cu destinația de locuință, situat în Municipiul Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 29A, al cărui termen va expira la data de 28.02.2021. (2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere, calculată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, potrivit fișei de calcul, care face parte integrantă din contract. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 5 (cinci) ani. (4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act adiţional, cu mențiunea că, totodată se va proceda și la identificarea imobilului potrivit situației actuale de carte funciară. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică, Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Burghelea Bogdan - Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Generală Arhitect Șef; 2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică; 1 ex. Biroul Juridic; 1 ex. domnul Florea Samoilă. 13 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă