Se aprobă însușirea unei documentații topo-cadastrale pentru actualizarea datelor cadastrale ale unui teren intravilan deținut de Primăria Sighișoara, după ce s-a constatat o eroare în poziționarea și intabularea unei suprafețe de 21.595 mp din totalul de 90.842 mp. Practic, se corectează limitele de proprietate și se aliniază înscrierile cadastrale cu registrele existente (Titlul de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie), ceea ce poate schimba modul în care terenul este înregistrat oficial. Pentru locuitori, aceste schimbări înregistrate pot afecta eventuale drepturi sau utilizări ale terenului, precum limitele proprietății, eventuale lucrări de infrastructură sau planuri urbanistice ce țin de această parcelă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se însușește documentaţia topo - cadastrală pentru actualizare date cadastrale, respectiv modificarea limitelor de proprietate a imobilului de natură teren intravilan, în suprafață de 90.842 mp., înscris în C.F nr. 55391 Sighișoara, cu nr. cadastral 1976 și nr. topografic 3452/11/1/2, în favoarea Primăriei Sighișoara, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 37
din 28
februarie 2019
privind însuşirea unei documentaţii topo - cadastrale
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
3.821/12.02.2019, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere documentaţia topo - cadastrală pentru actualizare date
cadastrale, respectiv modificarea limitelor de proprietate a imobilului de
natură teren intravilan, în suprafață de 90.842 mp., înscris în C.F nr.
55391 Sighișoara, cu nr. cadastral 1976 și nr. topografic 3452/11/1/2, în
favoarea Primăriei Sighișoara, ca urmare a faptului că suprafața de 21.595
mp., din suprafața totală de 90.842 mp., cu nr. top. 3452/11/1/2, a fost
eronat poziționată, respectiv intabulată, nerespectându-se Titlul de
proprietate nr. 152665/19.12.2007 și Procesul - verbal de punere în
posesie, încheiat la data de 20.05.2003;
Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, Legea Cadastrului şi
Publicităţii Imobiliare, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 876 - 880 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 700/2014 al Agenţiei
Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea
Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru
şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 3.820/12.02.2019, prin care se propune
spre însuşire documentaţia topo - cadastrală cu privire la modificarea
limitelor de proprietate a imobilului menţionat mai sus, îndeplinindu-se
prevederile legale în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „c” şi (9), art. 45 (3) şi a
art. 115 (1) lit. ,,b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se însușește documentaţia topo - cadastrală pentru actualizare
date cadastrale, respectiv modificarea limitelor de proprietate a
imobilului de natură teren intravilan, în suprafață de 90.842 mp., înscris
în C.F nr. 55391 Sighișoara, cu nr. cadastral 1976 și nr. topografic
3452/11/1/2, în favoarea Primăriei Sighișoara, anexa nr. 1 la prezenta
hotărâre.
Art. 2. Se aprobă actualizarea datelor privind modificarea limitelor
de proprietate a imobilului menționat la art. 1 și înscrierea acestuia în
favoarea Municipiului Sighișoara – domeniul privat, ca urmare a faptului că
terenul a fost eronat poziționat, respectiv intabulat, nerespectându-se
Titlul de proprietate nr. 152665/19.12.2007 și Procesul - verbal de punere
în posesie, încheiat la data de 20.05.2003.
Art. 3. Cu ducerea
la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul
Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia Administrarea
Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică
și Biroul Public Cadastru și Agricultură din cadrul Municipiului
Sighişoara.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Șoneriu Mihai - Marcel
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Arhitectul Șef;
2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică;
2 ex. Biroul Public Cadastru și Agricultură.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.