HCL 34/2010 Sighișoara adoptată
HOTARAREA NR. 34 din 25 februarie 2010 privind inchirierea unui teren si preluarea unor contracte de inchiriere Consiliul Local al Municipiului Sighisoara; Avad in vedere expunerea de motive a Primarului municipiului la propunerea de inchiriere a unui teren si preluarea unor contracte de inchiriere; Avad in vedere cererile adresate Primariei municipiului de catre persoane fizice si juridice din Municipiul Sighisoara prin care acestea solicita inchirierea unui teren aferent constructiilor si preluarea unor contracte de inchiriere avad ca obiect terenurile aferente constructiilor dobadite de acestea ; Avad in vedere Raportul de specialitate comun al Directiei Administrarea Patrimoniului si Compartimentului Urbanism prin care se propune aprobarea inchirierii terenului si preluarea unor contracte de inchiriere indeplinindu-se prevederile legale; Avad in vedere ca in urma inchirierii terenurilor nu sunt afectate planurile de sistematizare si ca acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si al Legii nr. 247/2005; Avad in vedere ca prin inchirierea terenurilor se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Avad in vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru studii si prognoze economico-sociale, buget, finante, administrarea domeniului public si privat, ale Comisiei pentru organizare si dezvoltare urbanistica, ale Comisiei pentru servicii publice, comert, agricultura si turism, ale Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamat, sanatate, protectie sociala, cat si pe cele ale Comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii publice; ÃŽn baza art. 36 (2) lit. "c" si (5) lit. "a" si "b", art. 45 (3), art. 115 (1) lit. b si art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea Administratiei Publice Locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTARASTE: Art.1. Se aproba inchirierea directa a suprafetei de 432 mp. teren aferent locuintei, situat in str. Stefan Cel Mare, nr. 55 inscris in C.F.nr. 9006, sub nr. top. 5410/10, lui Suciu Maria, proprietara constructiilor. Chiria este de 0,75 lei/mp/an stabilita conform art. 4 din anexa nr. 9 la Hotararea Consiliului Local nr. 85/2009 si va fi indexata cu indicele de inflatie anual. Durata inchirierii va fi de 5 (cinci) ani cu posibilitati de prelungire. Art.2. Se aproba preluarea Contractului de inchiriere nr. 55/2001 avad ca obiect terenul ocupat de chiosc, in suprafata de 42 mp. situat in str.Tarnavei, nr.12 de catre S.C. Clau Com S.R.L. cu sediul in Sighisoara, str.Tarnavei, nr.12, intrucat aceasta a cumparat constructia de la actualul chirias al terenului, S.C.Ves S.A.. Chiria va fi de 420 lei/luna , respectiv 10 lei /mp/luna, stabilita in baza art. 1 lit. b din anexa nr. 9 la HOTARAREAa Consiliului Local nr. 85/28.05.2009 si se va indexa cu indicele de inflatie semestrial. Preluarea contractului se va face incepad cu data de 01.03.2010. Restul clauzelor contractuale isi mentin valabilitatea intre Municipiul Sighisoara
- Denumire
- Hotărârea nr. 34 din 2010 a Consiliului Local Sighișoara
- Emitent
- Consiliul Local Sighișoara
- Număr
- 34 / 2010
- Data
- 25 februarie 2010
- Localitate
- Sighișoara, județul Mureș
- Stare
- adoptată
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 30/2010HOTARAREA NR. 30 din 25 februarie 2010 pentru stabilirea unor criterii in vederea aplicarii prevederilor Legii Nr. 416/2001…HCL 31/2010HOTARAREA NR. 31 din 25 februarie 2010 privind modificarea componentei comisiei de analiza pentru repartizarea locuintelor…HCL 32/2010HOTARAREA NR. 32 din 25 februarie 2010 privind aprobarea Regulamentului de functionare a Comisiei de analiza pentru atribuirea…HCL 33/2010HOTARAREA NR. 33 din 25 februarie 2010 privind trecerea din domeniul public in domeniul privat al municipiului a unui drum…HCL 35/2010HOTARAREA NR. 35 din 25 februarie 2010 privind prelungirea unor contracte de inchiriere Consiliul Local al Municipiului…HCL 36/2010HOTARAREA NR. 36 din 25 februarie 2010 privind aprobarea unui contract de asociere Consiliul Local al Municipiului Sighisoara…HCL 37/2010HOTARAREA NR. 37 din 25 februarie 2010 privind avizarea vazarii unor locuinte de catre S.C. Apa, Termic, Transport S.A. Consiliul…HCL 38/2010HOTARAREA NR. 38 din 25 februarie 2010 privind aprobarea vazarii unor locuinte Consiliul Local al Municipiului Sighisoara; Avad…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.