25 februarie 2021

HCL 33/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND DESEMNAREA REPREZENTANŢILOR CONSILIULUI LOCAL SIGHIŞOARA ÎN CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE ALE UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR SIGHIŞORENE

Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
33 / 2021
Data
25 februarie 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Sighișoara desemnează membri în Consiliile de Administrație ale unor unități de învățământ preuniversitar din oraș: Școala Gimnazială „Aurel Moșoara” (3 reprezentanți), Școala Gimnazială „Victor Jinga” (2 reprezentanți), Școala Gimnazială „Miron Neagu” (3 reprezentanți) și Clubul Sportiv Școlar (1 reprezentant). Decizia înseamnă că aceste persoane vor hotărî, în numele localnicilor, cum se gestionează școlile și clubul, iar impactul financiar și operațional se face prin consiliile respective, conform solicitărilor primite. Se va desemna numărul exact de reprezentanți pentru fiecare instituție în baza cererilor primite prin adresele anunțate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 33 din 25 februarie 2021 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Sighişoara, în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar sighişorene Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 3.087/04.02.2021 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 4.710/17.02.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 3.086/04.02.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere adresa cu nr. 18/01.02.2021, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 2.815/03.02.2021, prin care ,,Clubul Sportiv Școlar” Sighișoara solicită desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Școlar; Având în vedere adresa cu nr. 3.208/11.11.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 27.373/12.11.2020, prin care Școala Gimnazială ,,Aurel Mosora” solicită desemnarea a trei reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 150/04.02.2021, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 3.067/04.02.2021, prin care Școala Gimnazială ,,Victor Jinga” solicită desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 1.976/28.08.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 20.684/28.08.2020, prin care Școala Gimnazială ,,Miron Neagu” solicită desemnarea a trei reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 1.576/11.11.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 27.669/16.11.2020, prin care Școala Gimnazială ,,Radu Popa” solicită desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 2.109/30.09.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 24.078/06.10.2020, prin care Școala Gimnazială ,,Zaharia Boiu” solicită desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 1.272/26.08.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 20.456/26.08.2020, prin care Liceul Tehnologic nr. 1 solicită desemnarea a trei reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 943/08.09.2020, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 21.496/08.09.2020, prin care Colegiul Național “Mircea Eliade” solicită desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Având în vedere adresa cu nr. 19/12.01.2021, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 594/12.01.2021, prin care Liceul Teoretic “Joseph Haltrich” solicită desemnarea a trei reprezentanți ai Consiliului Local Sighișoara în Consiliul de Administrație al unității de învățământ; Ținând cont de prevederile art. 96, alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la conducerea, la numărul de membri și componența consiliului de administrație al unităților de învățământ; Luând în considerare prevederile art. I, pct. 21 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative; Având în vedere dispozițiile Ordinului nr. 4.619/2014 al ministrului educaţiei naționale pentru aprobarea Metodologiei - cadru de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 8/28.01.2021 privind aprobarea structurii rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Sighișoara, pentru anul școlar 2021 - 2022; Având în vedere alegerile locale pentru alegerea autorităților administrației publice locale desfășurate în data de 27 septembrie 2020, în urma cărora au fost aleși pentru o perioadă de 4 ani, membrii consiliului local ce vor compune noul Consiliu local Sighișoara, validați de către Judecătoria Sighișoara, potrivit sentinței civile nr. 1.775/19.10.2020, pronunțată în dosarul nr. 2914/308/2020; Văzând Ordinul Prefectului Județului Mureș nr. 391/26.10.2020 privind declararea ca legal constituit, a Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, începând cu data de 22.10.2020, data la care acesta a fost convocat în acest scop în ședință ceremonioasă de constituire, convocare realizată în conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Mureș nr. 338/20.10.2020; Având în vedere validarea mandatelor celor 2 supleanți rămași, în conformitate cu prevederile art. 119 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit încheierii civile nr. 1.921/30.10.2020, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr. 3284/308/2020; Având în vedere că este necesară desemnarea, prin hotărâre a Consiliului local, a reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Sighișoara în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar sighișorene; Văzând Raportul de specialitate al Direcției Relaţii Publice și Comunicare, înregistrat cu nr. 3.088/04.02.2021, prin care se propune desemnarea reprezentanților Consiliului Local Sighişoara, în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar sighişorene; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. ,,d”, alin. (7) lit. ,,a”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se desemnează, din partea Consiliului Local Sighişoara, ca membri în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar sighişorene, următorii consilieri locali: 1. Clubul Sportiv Școlar, Str. Hermann Oberth nr. 17, tel. 0265- 773952 doamna Pajint - Fritsch Monica - Luciana - consilier local 2. Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, Str. Andrei Șaguna nr. 6, tel. 0265-771040 domnul Gall Ernő - consilier local domnul Matei Ovidiu - Daniel - consilier local domnul Duma Felix - Lucian - consilier local 3. Școala Gimnazială „Miron Neagu”, Str. Horea Teculescu nr. 2, tel. 0265-771778 doamna Horumb Maria - consilier local domnul Volker Reiter - consilier local domnul Duma Felix - Lucian - consilier local 4. Școala Gimnazială „Victor Jinga”, Str. Nouă nr. 16, tel. 0265- 771121 domnul Matei Ovidiu - Daniel - consilier local domnul Groza Tudorel - Claudiu - consilier local 5. Școala Gimnazială „Zaharia Boiu”, Str. Crizantemelor nr. 20, tel. 0265-775438 domnul Stanciu Mihai Ioan - consilier local domnul Grabcev Adrian - consilier local 6. Școala Gimnazială „Radu Popa”, Str. Morii nr. 28 A, tel. 0265- 771123 domnul Burghelea Bogdan - Ioan - consilier local domnul Fiscu Constantin - Mihai - consilier local 7. Colegiul Național „Mircea Eliade”, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 31, tel. 0265-771375 doamna Buzogany Erzsebet - consilier local domnul Fiscu Constantin - Mihai - consilier local 8. Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”, Str. Scării nr. 5-6, tel. 0265- 772789 domnul Drăghici Ioan - consilier local doamna Tűrk Michaela - consilier local domnul Stupariu Călin - consilier local 9. Liceul Tehnologic Nr. 1, Str. Tache Ionescu nr. 18, tel. 0265- 771742 domnul Țițeiu Nicolae - consilier local domnul Volker Reiter - consilier local domnul Stupariu Călin - consilier local Art. 2. La data adoptării prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 149/27.09.2019, precum și orice altă prevedere contrară din hotărârile Consiliului Local Sighișoara incidente, adoptate anterior, se abrogă. Art. 3. Se încredințează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighișoara, Direcția Relații Publice și Comunicare, persoanele desemnate și unităţile de învăţământ preuniversitar sighişorene. Art. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara, doamna Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Burghelea Bogdan - Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 2 ex. Direcţia Relaţii Publice şi Comunicare; 9 ex. Unităţilor de învăţământ; 16 ex. Membri Consiliilor de administraţie. 33 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă