28 februarie 2018

HCL 31/2018 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind modificarea componenţei comisiei locale de ordine publică

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2018 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
31 / 2018
Data
28 februarie 2018
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 31 din 28 februarie 2018 privind modificarea componenţei comisiei locale de ordine publică Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în şedinţă ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre și referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 3.281/06.02.2018, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 28 și art. 29 din Legea nr. 155/2010, legea poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere faptul că, la nivelul Municipiului Sighişoara funcţionează o comisie locală de ordine publică, constituită potrivit prevederilor amintite anterior, a cărei componență a fost modificată prin art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 174/29.10.2015; Având în vedere că, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, legea poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, această comisie este formată din: primar, șeful structurii teritoriale a Poliției Române sau reprezentantul acestuia, șeful poliției locale, secretarul municipiului și un număr de 3 consilieri locali, desemnați de autoritatea deliberativă, în speță, consiliul local; Urmare a încetării raportului de serviciu a unui membru al comisiei, a încetării mandatelor de consilieri locali, în cadrul Consiliului Local Sighișoara, a doi membri din comisie, precum și a încetării mandatului de viceprimar al Municipiului Sighișoara, al unui membru din comisie, se impune modificarea componenţei comisiei locale de ordine publică; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Public Poliția Locală Sighișoara, înregistrat cu nr. 3.286/06.02.2018, prin care, se propune şi se justifică necesitatea modificării componenţei comisiei locale de ordine publică, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 36 alin. (2) lit. ˝d˝, alin. (6) lit. ˝a˝, punctul 7, alin. (9), art. 45 alin. (1) şi a art. 115 alin. (1), lit. ˝b˝ din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Cu data adoptării prezentei hotărâri, se modifică componenţa comisiei locale de ordine publică, astfel: Ovidiu - Dumitru Mălăncrăvean - Primarul Municipiului Sighişoara; Cristian Raclaru - Şeful Poliţiei Municipiului Sighişoara; Nicușor - Dorian Nerișanu - Serviciul Public Poliţia Locală Sighişoara; Anca Bizo - Secretarul Municipiului Sighişoara; Gheorghe Marcu - Consilier local; Erno Gall - Consilier local; Mihai – Marcel Șoneriu - Consilier local. Art. 2. Cu data adoptării prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 174/29.10.2015, îşi încetează valabilitatea. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează membrii comisiei locale de ordine publică. Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Toth Tivadar Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Comisia locală de ordine publică; 1 ex. Serviciul Public Poliţia Locală Sighişoara; 1 ex. Poliţia Municipiului Sighişoara; 1 ex. domnul Raclaru Cristian - Comandantul Poliţiei Municipiului Sighişoara; 1 ex. domnul Nicușor - Dorian Nerișanu - Serviciul Public Poliţia Locală Sighişoara; 1 ex. domnul consilier local Marcu Gheorghe; 1 ex. domnul consilier local Gall Erno; 1 ex. domnul consilier local Șoneriu Mihai – Marcel. 14 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă