Pe scurtConsiliul Local Sighișoara a aprobat execuția bugetului local pentru trimestrul III din 2022, la secțiunea de funcționare și la secțiunea de dezvoltare. Asta înseamnă că autoritatea locală a validat cât de mult s-a cheltuit și ce venituri s-au înregistrat în cele douăspre secțiuni pentru perioada iulie-septembrie 2022, în cadrul planului bugetar rectificat. Pentru cetățeni, decizia indică eventuale efecte asupra fondurilor disponibile pentru servicii publice, investiții locale și termenele unor cheltuieli din acea perioadă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 274
din 27
octombrie 2022
privind aprobarea execuției bugetului local pe
secțiunea de funcționare
și secțiunea de dezvoltare, pentru
trimestrul III al anului 2022
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
32.506/11.10.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
32.581/11.10.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
32.504/11.10.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Dispoziția Primarului Municipiului Sighișoara cu nr.
585/05.09.2022 privind rectificarea bugetului general al unității
administrativ - teritoriale pe anul 2022, precum și Hotărârea Consiliului
Local Sighișoara nr. 241/29.09.2022 privind aprobarea rectificării
bugetului general al unității administrativ - teritoriale pe anul 2022;
Având în vedere prevederile art. 49 alin. (12) şi alin. (13) din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare, cu referire la execuţia bugetară;
Având în vedere Raportul de specialitate al Biroului Buget,
Contabilitate, Salarizare, înregistrat cu nr. 32.505/11.10.2022, prin care
se propune și se justifică necesitatea aprobării execuţiei bugetului local
pe secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, pentru trimestrul
III al anului 2022;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În baza art. 129 alin. (2) lit. “b”, alin. (4) lit. ”a”, alin. (14),
art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. “a“ şi a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă execuţia bugetului local pe secţiunea de funcţionare
şi secţiunea de dezvoltare, pentru trimestrul III al anului 2022, conform
anexelor nr. 1 și nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara și Biroul Buget,
Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului
Sighişoara.
Art. 3. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara –
Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stupariu Călin
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică.
8 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI |
|LOCAL NR. 274/27.10.2022 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.