30 ianuarie 2014

HCL 27/2014 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind participarea Municipiului Sighişoara prin Consiliului Local Sighişoara Cca membru fondator în Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoara

Denumire
Hotărârea nr. 27 din 2014 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
27 / 2014
Data
30 ianuarie 2014
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă participarea Municipiului Sighişoara prin Consiliului Local Sighişoara ca membru fondator în Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoara

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 27 din 30 ianuarie 2014 privind participarea Municipiului Sighişoara prin Consiliului Local Sighişoara ca membru fondator în Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 836/III/15.01.2014, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 1 şi art. 2 lit. „c” din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 26 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi a sportului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi a sportului nr. 69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/13.09.2001; Având în vedere şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând Raportul de specialitate nr. 837/III/15.01.2014 al Serviciului Relaţii Publice, prin care se justifică oportunitatea participării Municipiului Sighişoara prin Consiliul Local Sighişoara ca membru fondator în Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoara, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit.”d”, alin. (6) lit. „a” pct. 6, alin. (7) lit. „a”, alin. (9), art. 45 alin. (2) şi a art. 115 (1) lit. “b” din Legea nr. 215/2001, Legea administratiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Sighişoara prin Consiliului Local Sighişoara ca membru fondator în Asociaţia Sportivă Handbal Club Municipal Sighişoara. Art.2. Se aprobă participarea Municipiului Sighişoara prin Consiliului Local Sighişoara la constituirea patrimoniului iniţial al Asociaţiei Sportive Handbal Club Municipal Sighişoara cu suma de 1.350 lei. Art.3. Se adoptă statutul Asociaţiei Sportive Handbal Club Municipal Sighişoara, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Sighişoara să reprezinte Municipiul Sighişoara prin Consiliul Local Sighişoara la constituirea Asociaţiei Sportive Handbal Club Municipal Sighişoara. Art.5. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Economică şi Serviciul Relaţii Publice. Art.6. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de Internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Oprean Petru Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Fleşariu Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Direcţia economică; 2 ex. Serviciul Relaţii Publice. 9 ex. A.F./G.V.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă