545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 219
din 28
octombrie 2021
privind desfășurarea evenimentului cultural organizat de către Asociația
Literară “Creneluri Sighișorene” și punerea la dispoziție, cu titlu
gratuit, a Sălii ”Barocă” a primăriei, în data de 26 noiembrie 2021, în
vederea desfășurării evenimentului cultural, organizat de către această
asociație
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
27.920/05.10.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
29.514/18.10.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
27.918/05.10.2021, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere adresa cu nr. 25.964/15.09.2021, a Asociației
Literare “Creneluri Sighișorene”, înregistrată la Municipiul Sighișoara,
prin care se solicită sprijin logistic, pentru desfășurarea evenimentului
cultural organizat de aceasta, în data de 26 noiembrie 2021, ora 16:00,
sprijin constând în punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a Sălii
”Barocă” a primăriei, pe perioada desfășurării evenimentului cultural
amintit, organizat de către Asociația Literară “Creneluri Sighișorene”;
Luând în considerare prevederile art. 129 alin. (6) lit. ,,a” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: ”consiliul
local hotărăşte darea în administrare, concesionarea, închirierea sau
darea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică a comunei,
oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de
interes local, în condiţiile legii”;
Ţinând cont de prevederile art. 349 și cele ale art. 362 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora bunurile
proprietate privată/publică a unităţilor administrativ - teritoriale pot
fi date în folosinţă gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor
juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau
de utilitate publică, ori serviciilor publice;
Văzând prevederile art. 874 - 875 din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu
referire la dreptul de folosinţă cu titlu gratuit;
Văzând Raportul de specialitate cu nr. 27.917/05.10.2021 al Biroului
Logistic și Administrativ, prin care se propune și se justifică
oportunitatea desfășurării evenimentului cultural organizat de către
Asociația Literară “Creneluri Sighișorene” și punerea la dispoziție, cu
titlu gratuit, a Sălii ”Barocă” a primăriei, în data de 26 noiembrie
2021, în vederea desfășurării evenimentului cultural, organizat de către
această asociație;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe
domenii de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. „c” și „d”, alin.
(6) lit. „a”, alin. (7) lit. „d” și „g” și alin. (14), art. 139 alin. (1)
și alin. (3) lit. „g” și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă desfășurarea evenimentului cultural, organizat de
Asociația Literară “Creneluri Sighișorene”, care va avea loc în data de 26
noiembrie 2021, ora 16:00.
Art. 2. Se aprobă punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a Sălii
”Barocă” din cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara către Asociația
Literară “Creneluri Sighișorene”, pe perioada desfăşurării evenimentului
cultural, care va avea loc în data de 26 noiembrie 2021, ora 16:00.
Art. 3. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighișoara, Biroul Logistic și
Administrativ, Serviciul Relaţii Publice și Comunicare, Serviciul Public
Poliția Locală din cadrul Municipiului Sighișoara şi Asociația Literară
“Creneluri Sighișorene”.
Art. 4. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara,
prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege,
Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va
aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Moiseș Florian Dan
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Biroul Logistic și Administrativ;
1 ex. Serviciul Relaţii Publice și Comunicare;
1 ex. Compartimentul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică
Sighișoara;
1 ex. Serviciul Public Poliția Locală;
1 ex. Asociația Literară “Creneluri Sighișorene”.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.