545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 21
din 30
ianuarie 2020
privind modificarea unui contract de închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
877/14.01.2020 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 2.568/29.01.2020,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 879/14.01.2020, al Primarului
municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile
art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr.
28.272/09.10.2019, formulată de domnul Moldovan Dorin-Ionel, administrator
al S.C. CRIMOL S.R.L., cu sediul social în Municipiul Sighișoara, str.
Hermann Oberth, nr. 42, prin care, în esență, se solicită, diminuarea
suprafeței de teren a terasei amenajată ca și terasă sezonieră de
alimentație publică, care face obiectul contractului de închiriere nr.
38/29.03.2019, de la suprafața de 246 mp., la suprafața de 70 mp., pentru
perioada 01.11.2019 – 01.04.2020;
Având în vedere contractul de închiriere nr. 38/29.03.2019, încheiat
între Municipiul Sighișoara și S.C. CRIMOL S.R.L., având ca obiect terenul
situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth nr. 42, în suprafață
de 246 mp., pentru amenajarea unei terase sezoniere de alimentație
publică;
Luând în considerare aspectele prezentate și discutate în plenul
ședinței ordinare a Consiliului Local Sighișoara din data de 19.12.2019,
în care s-a dezbătut, printre altele, și situația de fapt a construcției
de natură terasă, în suprafață de 246 mp., situată în Municipiul
Sighișoara, str. Hermann Oberth, nr. 42, care face obiectul contractului
de închiriere nr. 38/29.03.2019, încheiat între Municipiul Sighișoara și
S.C. CRIMOL S.R.L., precum și propunerile și sugestiile formulate în
plenul acestei ședințe cu privire la aspectul dezbătut și antemențioat;
Ținând cont de principiile de drept aplicabile în speță, respectiv
cel referitor la legea parților, pe care o reprezintă contractul, la cel
al neretroactivității, dar și la faptul că părțile contractante pot
modifica și completa clauzele contractuale ale contractului, act bilateral
încheiat între acestea;
Având în vedere și clauzele contractului de închiriere amintit, cu
nr. 38/29.03.2019, în speță cele ale art. 20 din acesta;
Având în vedere că în urma modificării contractului de închiriere nu
sunt afectate planurile de sistematizare, că terenul nu face obiectul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi a Legii nr. 247/2005 și că poate fi astfel utilizat și exploatat în
continuare, chiar și ca urmare a diminuării suprafeței acestuia din
contractul de închiriere;
Având în vedere prevederile art. 858 - 865 şi art. 1777 - 1823 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 878/14.01.2020, prin care se propune
modificarea contractului de închiriere amintit;
Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de buget și
juridică”
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „a”, alin.
(14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin. (1) lit.
,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă modificarea contractului de închiriere nr.
38/29.03.2019, încheiat între Municipiul Sighișoara, în calitate de
proprietar/administrator și S.C. CRIMOL S.R.L., în calitate de chiriaș, în
baza Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 47/28.03.2019, având ca
obiect terenul situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth nr.
42, în suprafață de 246 mp., amenajat ca și terasă publică sezonieră de
alimentație publică, în speță prevederile art. 3, raportate la prevederile
art. 2 din contractul de închiriere amintit, pentru lămurirea clauzelor
contractuale și aplicarea lor raportat la natura și specificul obiectului
contractului.
(2) Date fiind prevederile alin. 1 al art. 1 din prezenta,
prevederile contractului de închiriere nr. 38/29.03.2019 se modifică, în
sensul că după art. 3 al contractului, se introduce un articol nou, art.
3^1, care va avea următorul conținut:
”Art. 3^1. Pentru perioada de extrasezon, respectiv 01.02.2020 –
31.03.2020; 01.11.2020 – 31.03.2021; 01.11.2021 – 31.03.2022; 01.11.2022 –
31.03.2023 și 01.11.2023 – 31.03.2024, se modifică suprafața terasei de la
246 mp., la suprafața de 70 mp.
Pentru perioada de sezon, respectiv 01.04.2020 – 31.10.2020;
01.04.2021 – 31.10.2021; 01.04.2022 – 31.10.2022 și 01.04.2023 –
31.10.2023, suprafața terasei va fi de 246 mp.”
(3) Ca o consecință a prevederilor art. 1 din prezenta, chiria va fi
calculată în mod corespunzător, conform art. 3 lit. e) din anexa 8 la
Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 203/28.11.2019 privind
stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 și va fi
indexată semestrial cu indicele de inflație comunicat de către Direcția de
Statistică Mureș.
(4) Potrivit clauzelor contractului de închiriere cu nr.
38/29.03.2019, respectiv cele ale art. 8 ale acestuia, pentru verificarea
respectării întru-totul a folosinței obiectului contractului, așa cum se
menționează în art. 1 alin. (2) din prezenta, Municipiul Sighișoara prin
compartimentele de specialitate, va întreprinde verificări periodice
pentru urmărirea modului de respectare și îndeplinire a prevederilor
contractuale, dar și pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei.
(5) Modificarea contractului de închiriere se va face prin act
adițional.
(6) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere nr.
38/29.03.2019, își mențin valabilitatea între Municipiul Sighișoara și
S.C. CRIMOL S.R.L.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcția Administrarea
Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate Salarizare – Direcţia
Economică, Biroul Impozite și Taxe – Direcţia Economică, Biroul Juridic,
Serviciul Public Poliția Locală din cadrul Municipiului Sighişoara, precum
și S.C. CRIMOL S.R.L.
Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Șoneriu Mihai - Marcel
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu 10 voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” și 7
”abțineri”)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcţia Generală Arhitect Șef;
2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. Serviciul Public Poliția Locală;
1 ex. S.C. CRIMOL S.R.L.
14 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.