Se aprobă contractul de asociere în participaţie care se va încheia între Municipiul Sighişoara şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust, cu sediul în Municipiul Sighişoara, str. Cojocarilor, nr. 10, în vederea restaurării şi amenajării Turnului şi Bastionului Măcelarilor, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu amendamentul că, durata obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor legale legate de începerea, dezvoltatea şi finalizarea proiectului de restaurare, amenajare şi folosinţă a imobilului să fie de un an de zile, cu posibilitatea de prelungire cu maxim…
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 209
din 19 decembrie 2013
privind aprobarea unui contract de asociere în participaţie
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă
ordinară;
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
26896/06.12.2013, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr.
102/27.06.2013 prin care s-a aprobat asocierea în participaţie a
Municipiului Sighişoara cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust, cu sediul în
Municipiul Sighişoara, str. Cojocarilor, nr. 10, în vederea restaurării şi
amenajării Turnului şi Bastionului Măcelarilor, contractul de asociere în
participaţie urmând să fie supus spre aprobare Consiliului local;
Având în vedere faptul că, la finalizarea lucrărilor de restaurare şi
amenajare a Turnului şi Bastionului Măcelarilor, acest asamblu va putea sa
aibă destinaţia unui spaţiu de utilitate publică;
Având în vedere prevederile art. 1949 - 1954 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţie, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Regulamentului General de Urbanism, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului şef şi
al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr.
26895/06.12.2013, prin care, se propune aprobarea contractului de asociere
în participaţie a Municipiului Sighişoara cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust,
în vederea restaurării şi amenajării Turnului şi Bastionului Măcelarilor,
îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor: buget, urbanism,
comerţ şi social;
În baza art. 36 (2) lit. „c”, ,,e”, (7) lit. ,,a’’ şi (9), art. 45
(3) şi a art. 115 (1) lit. ,,b’’ din Legea nr. 215/2001, Legea
Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă contractul de asociere în participaţie care se va
încheia între Municipiul Sighişoara şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust, cu
sediul în Municipiul Sighişoara, str. Cojocarilor, nr. 10, în vederea
restaurării şi amenajării Turnului şi Bastionului Măcelarilor, conform
anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu
amendamentul că, durata obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor
legale legate de începerea, dezvoltatea şi finalizarea proiectului de
restaurare, amenajare şi folosinţă a imobilului să fie de un an de zile,
cu posibilitatea de prelungire cu maxim doi ani, cu acordul proprietarului,
iar durata de execuţie să fie de doi ani, cu posibilitatea de prelungire cu
maxim doi ani, cu acordul proprietarului.
Art.2. Se mandatează Primarul Municipiului Sighişoara cu semnarea
contractului de asociere în participaţie, menţionat la art. 1 din prezenta
hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica Fundaţiei Mihai Eminescu Trust,
cu sediul în Municipiul Sighişoara, str. Cojocarilor, nr. 10.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul municipiului, aparatul de specialitate al acestuia
şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust.
Art.5. Prin grija domnişoarei Fleşariu Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului municipiului, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce
la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa
www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Oprean Petru
Contrasemnează/Avizat pentru
legalitate
SECRETAR,
Anca Fleşariu
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Direcţia Economică;
1 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Arhitectul Şef;
1 ex. Fundaţia Mihai Eminescu Trust.
10 ex.
A.F./G.V.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.