545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 206
din 08
decembrie 2020
privind stabilirea structurii pe specialităţi a comisiei sociale de
analiză pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate
închirierii, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi
desemnarea consilierilor locali care vor face parte din această comisie
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
extraordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
28.049/19.11.2020 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
29.202/04.12.2020, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
28.051/19.11.2020, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea
Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei
Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
962/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14
din normele metodologice sus menţionate solicitările/cererile privind
repartizarea de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, se
înregistrează în ordinea primirii acestora şi se analizează de o comisie
socială, care la nivel local se constituie prin dispoziţie a primarului
municipiului, iar structura pe specialităţi a membrilor comisiei sociale
se aprobă de Consiliul local, la propunerea primarului, cu respectarea
prevederilor normelor metodologice;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
97/28.11.2016 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul, modalitatea
și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a
locuințelor pentru tineri construite prin A.N.L., administrarea,
exploatarea și închirierea acestora în Municipiul Sighișoara;
Luând în considerare Ordinul Prefectului Județului Mureș nr.
391/26.10.2020 privind declararea ca legal constituit, a Consiliului Local
al Municipiului Sighișoara, începând cu data de 22.10.2020, data la care
acesta a fost convocat în acest scop în ședință ceremonioasă de
constituire, convocare realizată în conformitate cu Ordinul Prefectului
Județului Mureș nr. 338/20.10.2020;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 28.050/19.11.2020, prin care se propune
stabilirea structurii pe specialităţi a comisiei sociale de analiză pentru
repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite
prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi desemnarea consilierilor locali
care vor face parte din această comisie;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) şi alin. (2) lit. “d”,
alin. (7) lit. “q”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și a art. 196 alin. (1)
lit. “a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă
Ş T E :
Art. 1. Se aprobă structura pe specialităţi a comisiei sociale de
analiză pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate
închirierii, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, care se va
constitui prin dispoziţie a Primarului Municipiului Sighişoara, cu un
număr de 5 (cinci) membrii, după cum urmează:
a). Primarul municipiului;
b). Secretarul General al municipiului;
c). 3 (trei) consilieri locali.
Art. 2. Se desemnează ca membrii în comisia socială de analiză
pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii,
construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, care se va constitui
prin dispoziţie a Primarului Municipiului Sighişoara, următorii
consilieri:
a) Matei Ovidiu - Daniel - consilier local;
b) Tű rk Michaela - consilier local;
c) Stanciu Mihai - Ioan - consilier local.
Art. 3. Secretariatul comisiei va fi asigurat de către personalul
Direcţiei Administrarea Patrimoniului – Compartimentul Spaţiu Locativ, din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului, desemnat în
acest sens.
Art. 4. Cu data adoptării prezentei hotărâri, orice dispoziţii
contrare se abrogă.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul municipiului, Direcţia Administrarea
Patrimoniului – Compartimentul Spaţiu Locativ şi persoanele nominalizate.
Art. 6. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gall Ernő
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Compartimentul Spaţiu locativ;
1 ex. domnul consilier local Matei Ovidiu - Daniel;
1 ex. doamna consilier local Tűrk Michaela;
1 ex. domnul consilier local Stanciu Mihai - Ioan.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.