10 august 2022

HCL 194/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND ACORDAREA UNUI MANDAT SPECIAL ÎN FAVOAREA A.D.I. ECOLECT MUREȘ ÎN VEDEREA DERULĂRII PROCEDURII DE NEGOCIERE FĂRĂ PUBLICARE PREALABILĂ A UNUI ANUNȚ DE PARTICIPARE ÎN VEDEREA ATRIBUIRII CONTRACTULUI DE COLECTARE ȘI TRANSPORT A DEȘEURILOR MUNICIPALE ȘI A ALTOR FLUXURI DE DEȘEURI ȘI OPERAREA STAȚIEI DE TRANSFER BĂLĂUȘERI COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE AL JUDEȚULUI MUREȘ – ZONA 6 BĂLĂUȘERI PENTRU MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

Denumire
Hotărârea nr. 194 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
194 / 2022
Data
10 august 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide acordarea unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș pentru a derula procedura de negociere fără publicare prealabilă a atribuirii contractului de colectare și transport al deșeurilor municipale și alte fluxuri de deșeuri, precum și pentru operarea stației de transfer Bălăușeri, pentru zona 6 Bălăușeri, în scopul municipiului Sighișoara. Practic, se stabilește cine va gestiona colectarea, transportul și transferul deșeurilor în oraș, cu impact asupra costurilor pentru locuitori în termenele de contract și în zona vizată, respectiv Sighișoara, incluzând eventuale tarife și condiții ale serviciului. Decizia pornește de la necesitatea rezilierii unor contracte anterioare și clarifică cadrul legal pentru această investiție/serviciu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rezilierea Contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri,componente ale serviciului de salubrizare al județului Mureș, nr. 983 din 16.03.2019, zona 6 Bălăușeri, încheiat cu Asocierea S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L. – S.C. BRAI CATA S.R.L. reprezentată de liderul asocierii S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L., cu sediul în localitatea Ceuașu de Câmpie, nr. 265, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, în conformitate cu prevederile art. 38.1.2. lit. b) și d) din…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 194 din 10 august 2022 privind acordarea unui mandat special în favoarea A.D.I. Ecolect Mureș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri, și operarea stației de transfer Bălăușeri, componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri, pentru Municipiul Sighișoara Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință extraordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 25.860/09.08.2022 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 25.931/09.08.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 25.858/09.08.2022, al Primarului Municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 8 alin. (3) lit. ”c” și ”d^1”, art. 29 și ale art. 30 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. ”h”, ”i” și ”j” din Legea nr. 101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere reglementările art. 17 alin. (3) pct. 18 și 22, precum și ale art. 20 coroborat cu cele ale art. 21 alin. (1) din Statutul A.D.I. Ecolect Mureș; Având în vedere Notificarea de reziliere nr. 1.226/04.07.2022 al S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L., respectiv Notificarea de reziliere nr. 2.132/03.08.2022 al A.D.I. Ecolect Mureș și faptul că transferul deșeurilor colectate pe zona 3 Sighișoara se face de la stația de transfer Bălăușeri în baza contractului nr. 983/16.03.2019 - Contract de colectare și transport deșeuri municipale și alte fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri, din zona 6 Bălăușeri; În considerarea prevederilor art. 11 din Contractul de asociere încheiat între toate U.A.T. -urile din Județul Mureș; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public Local, înregistrat cu nr. 25.861/09.08.2022, prin care se propune acordarea unui mandat special în favoarea A.D.I. Ecolect Mureș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri, și operarea stației de transfer Bălăușeri, componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri, pentru Municipiul Sighișoara; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 89 alin. (1) și alin. (2), art. 129 alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. 6 lit. a), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1) și alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1. Se aprobă rezilierea Contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri,componente ale serviciului de salubrizare al județului Mureș, nr. 983 din 16.03.2019, zona 6 Bălăușeri, încheiat cu Asocierea S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L. – S.C. BRAI CATA S.R.L. reprezentată de liderul asocierii S.C. SYLEVY SALUBRISERV S.R.L., cu sediul în localitatea Ceuașu de Câmpie, nr. 265, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, în conformitate cu prevederile art. 38.1.2. lit. b) și d) din acesta. Art. 2. (1). Se avizează Documentația de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri, conform Anexei nr. 1 la prezenta. (2). Durata maximă a contractului este de 2 ani, până la finalizarea atribuirii contractului prin procedură de licitație deschisă. Art. 3. (1). Asociația de dezvoltare intercomunitară ECOLECT MUREȘ este delegată, respectiv împuternicită să desfășoare în numele și pe seama Municipiului Sighișoara procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri. (2). În sensul alin. (1), Asociația are mandat pentru transmiterea invitațiilor de participare și a documentelor suport precum și efectuarea oricărui act necesar derulării procedurii de atribuire printre care elaborarea răspunsurilor la clarificările înaintate de operatorii economici interesați, efectuarea modificărilor necesare în documentația de atribuire a achiziției și a documentelor adiacente, la instituții cu atribuții în acest sens, operatorii economici interesați, în cursul derulării procedurii, evaluarea ofertelor, solicitarea clarificărilor, întocmirea dosarului achiziției publice, elaborarea rapoartelor și a oricăror documente din cadrul procedurii de achiziție necesare derulării și finalizării procedurii de achiziție, inclusiv încheierea contractului. Art. 4. (1) Se mandatează Primarul Municipiului Sighișoara să voteze în A.G.A. a A.D.I. Ecolect Mureș documentația de atribuire aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri și operarea stației de transfer Bălăușeri componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri, conform anexei nr. 1 la prezenta. (2) Titularul poate delega atribuțiile conform art. 132 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 5. Se mandatează A.D.I. Ecolect Mureș, prin Președinte, să semneze contractul de delegare cuprins în documentația aprobată, prevăzută în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică Consiliului Județean Mureș, precum și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș, care va supune aprobării în A.G.A., Documentația de delegare aferentă procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri, și operarea stației de transfer Bălăușeri componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș – zona 6 Bălăușeri, conform Anexei nr. 1 și răspunde de ducerea ei la îndeplinire. Art. 7. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Burghelea Bogdan - Ioan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 2 ex. Serviciul Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public Local; 1 ex. Consiliul Județean Mureș; 1 ex. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș. 10 ex B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă