23 noiembrie 2017

HCL 192/2017 Sighișoara adoptată

Hotărâre privind însuşirea unei documentaţii cadastrale

Denumire
Hotărârea nr. 192 din 2017 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
192 / 2017
Data
23 noiembrie 2017
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se însușește documentaţia cadastrală pentru prima înscriere în cartea funciară, respectiv dezmembrarea terenului, efectuată pentru imobilul, situat în Municipiul Sighişoara, str. Ana Ipătescu f.nr., înscris în C.F. nr. 57907 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3449/130), sub nr. top. 2374, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 192 din 23 noiembrie 2017 privind însuşirea unei documentaţii cadastrale Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 30.275/10.11.2017, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere documentaţia cadastrală pentru prima înscriere în cartea funciară, respectiv dezmembrarea terenului, efectuată pentru imobilul, situat în Municipiul Sighişoara, str. Ana Ipătescu, f. nr.; Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996, Legea Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 876 - 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 700/2014 al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 30.274/10.11.2017, prin care se propune spre însuşire documentaţia cadastrală cu privire la imobilul menţionat mai sus, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „c” şi (9), art. 45 (3) şi a art. 115 (1) lit. ,,b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se însușește documentaţia cadastrală pentru prima înscriere în cartea funciară, respectiv dezmembrarea terenului, efectuată pentru imobilul, situat în Municipiul Sighişoara, str. Ana Ipătescu f.nr., înscris în C.F. nr. 57907 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3449/130), sub nr. top. 2374, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă dezmembrarea terenului intravilan, situat în Municipiul Sighişoara, str. Ana Ipătescu, f.nr., înscris în C.F. 57907 Sighișoara (nr. C.F. vechi 3449/130), sub nr. top. 2374, în suprafaţă de 2082 mp., în două imobile noi, astfel: - imobilul nr. 1 cu nr. top. nou 2374/1 – teren intravilan cu categoria curți – construcții, în suprafață de 75 mp., care se va întabula în favoarea Municipiului Sighișoara și - imobilul nr. 2 cu nr. top. nou 2374/2 – drum cu suprafața de 2007 mp., care se readnotează în C.F. nr. 57907, în favoarea Orașului Sighișoara, conform documentaţiei cadastrale însuşite prin art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara și Direcţia Administrarea Patrimoniului din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Matei Ovidiu – Daniel Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 3 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului. 9 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă