29 octombrie 2015

HCL 177/2015 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016

Denumire
Hotărârea nr. 177 din 2015 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
177 / 2015
Data
29 octombrie 2015
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru clădiri, mijloace de transport, terenuri, reclamă şi publicitate, spectacole, limitele minime şi maxime ale amenzilor, taxa SMURD şi taxele extrajudiciare de timbru pentru anul 2016, precum şi scutiri de la plata impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi taxelor speciale, conform anexei nr. 1 şi nr. 1.1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 177 din 29 octombrie 2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016 Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 23853/13.10.2015, în baza prevederilor art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 şi art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; Ţinând cont de Titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Având în vedere prevederile art. 2 alin.(1), art. 17 alin.(1), art. 21, art. 37 şi art. 38 alin.(1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile Legii nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, cu modificările şi completările; Ţinând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2013, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 3 al Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 23852/13.10.2015 comun al Direcţiilor/Serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, prin care se justifică necesitatea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016, în conformitate cu prevederile legale; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de buget, urbanism, comerţ şi socială; Ţinând cont de amendamentele formulate în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Local Sighişoara, amendamente însuşite şi votate de către membrii Consiliului Local Sighişoara; În temeiul prevederilor art. 27, art. 36 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c) coroborat cu prevederile art. 45 alin. (2) lit. c) şi a art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru clădiri, mijloace de transport, terenuri, reclamă şi publicitate, spectacole, limitele minime şi maxime ale amenzilor, taxa SMURD şi taxele extrajudiciare de timbru pentru anul 2016, precum şi scutiri de la plata impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi taxelor speciale, conform anexei nr. 1 şi nr. 1.1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă nivelurile taxelor pentru serviciile de utilitate publică pentru anul 2016, conform anexelor nr. 2, 2.1, 2.2, 2.3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă nivelurile taxelor pentru folosirea sălilor din cadrul sediului Primăriei Municipiului Sighişoara şi alte taxe locale pentru anul 2016, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă nivelurile taxelor pentru vizitarea Muzeului de Istorie al Municipiului Sighişoara pentru anul 2016, conform anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Se aprobă nivelurile taxelor pentru folosirea sălilor de spectacole ale Municipiului Sighişoara pentru anul 2016, conform anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6. Se aprobă nivelurile taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi ale autorizaţiilor pentru anul 2016, conform anexei nr. 6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 7. Se aprobă nivelurile taxelor speciale în domeniul stării civile pentru anul 2016, conform anexei nr. 7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 8. Se aprobă nivelul taxelor si chiriilor pentru bunurile aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Sighişoara pentru anul 2016, conform anexei nr. 8, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 9. Se aprobă lista actelor normative prin care au fost instituite impozitele şi taxele locale, inclusiv Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sighişoara prin care s-au instituit/stabilit impozite şi taxe locale pe o perioadă de 5 ani anteriori anului fiscal 2016, conform anexei nr. 9, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 10. Neplata la termenele scadente a impozitelor şi taxelor locale reglementate prin prezenta hotărâre atrage după sine calcularea de majorări de întârziere, iar pentru nerespectarea obligaţiilor impuse se instituie sancţiuni în cuantumurile prevăzute în actele normative în vigoare. Art. 11. Prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi cu actele normative subsecvente în vigoare. Art. 12. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara, Viceprimarul Municipiului Sighişoara, Direcţiile/Serviciile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, Serviciile publice subordonate Consiliului Local. Art. 13. Prin grija d-nei Anca Bizo, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţa publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Bontea Adrian Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Bizo Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Direcţia Economică; 1 ex. Biroul Impozite şi Taxe; 3 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Muzeul de Istorie; 1 ex. Serviciul Tehnic, Investiţii-Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice; 1 ex. Biroul Logistic, Aprovizionare Tehnico-Materială şi Administrativ; 2 ex. Direcţia Relaţii Publice şi Comunicare ; 1 ex. Direcţia Generală Arhitect Şef; 1 ex. Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor. 18 ex./A.B.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă