26 august 2021

HCL 170/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND TRECEREA UNOR MIJLOACE FIXE DIN DOMENIUL PUBLIC ÎN DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI ȘI PRELUAREA ACESTORA DIN ADMINISTRAREA S.C. COMPANIA AQUASERV S.A. – SUCURSALA SIGHIȘOARA ÎN ADMINISTRAREA DIRECTĂ A MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA ÎN VEDEREA SCOATERII DIN FUNCȚIUNE CASĂRII ŞI VALORIFICĂRII ACESTORA

Denumire
Hotărârea nr. 170 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
170 / 2021
Data
26 august 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide trecerea unor mijloace fixe din domeniul public în domeniul privat al municipiului Sighișoara și preluarea acestora din administrarea S.C. Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara în administrarea directă a municipiului, pentru a le scoate din funcțiune, a le casa și a le valorifica. Pentru locuitori înseamnă că obiectele respective trec în proprietate/administrare a primăriei, iar valoarea totală a acestora este de 33.619,88 lei; decizia pregătește eliminarea din inventar și scoaterea din uz.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul privat al Municipiului Sighișoara, a mijloacelor fixe, în valoare de 33.619,88 lei, identificate conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 170 din 26 august 2021 privind trecerea unor mijloace fixe din domeniul public în domeniul privat al municipiului și preluarea acestora din administrarea S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara în administrarea directă a Municipiului Sighișoara, în vederea scoaterii din funcțiune, casării şi valorificării acestora Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 22.350/10.08.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 23.140/17.08.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 22.352/10.08.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere constatările comisiei de inventariere şi ale subcomisiilor de inventariere, casare, declasare şi scoatere din inventar a bunurilor materiale (mijloace fixe), cu privire la inventarierea bunurilor materiale ale Municipiului Sighişoara şi ale unităţilor de sub autoritatea municipiului pe anul 2020 (inclusiv mijloacele fixe aflate în gestiunea S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara), însuşite prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 42/25.02.2021; Având în vedere prevederile Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de alimentare cu apă și de canalizare, înregistrat cu nr. 22/05.03.2010, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Aquainvest Mureș” și cu nr. 202662/05.03.2010, la S.C. Compania Aquaserv S.A. Târgu Mureș, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate; Având în vedere adresa cu nr. 394/10.08.2021, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 22.335/10.08.2021, prin care S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara solicită trecerea mijloacelor fixe, în valoare totală de 33.619,88 lei, prevăzute în lista atașată adresei, din domeniul public aflat în administrarea S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara în domeniul privat al municipiului în vederea scoaterii din funcțiune, casării şi valorificării acestora; Având în vedere nota de serviciu cu nr. 21.625/IV/3/03.08.2021, prin care Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare din cadrul Direcției Economice a Municipiului Sighișoara solicită trecerea din domeniul public în domeniul privat, preluarea și valorificarea bunurilor de natura mijloacelor fixe administrate de S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara, propuse spre scoatere din funcțiune în urma inventarierii anuale din luna decembrie 2020, conform listei atașate notei; Având în vedere prevederile art. 361 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 858 - 870 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la proprietatea publică şi dreptul de administrare; Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoaterea din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ - teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 246/2001; Având în vedere prevederile art. 21 - 23 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 21 - 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 909/1997, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 22.351/10.08.2021, prin care se propune trecerea unor mijloace fixe din domeniul public în domeniul privat al municipiului și preluarea acestora din administrarea S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara în administrarea directă a Municipiului Sighișoara, în vederea scoaterii din funcțiune, casării şi valorificării acestora; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c” și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit „g” și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Sighișoara în domeniul privat al Municipiului Sighișoara, a mijloacelor fixe, în valoare de 33.619,88 lei, identificate conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă preluarea din administrarea S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara în administrarea directă a Municipiului Sighișoara a mijloacelor fizice, în valoare de 33.619,88 lei, identificate conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă scoaterea din funcțiune, casarea şi, după caz, valorificarea mijloacelor fixe, în valoare de 33.619,88 lei, identificate conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă modificarea listei bunurilor din domeniul public al Municipiului Sighișoara aferente sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, conform Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, înregistrat cu nr. 22/05.03.2010, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Aquainvest Mureș” și cu nr. 202662/05.03.2010, la S.C. Compania Aquaserv S.A. Târgu Mureș, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate, în sensul scoaterii din listă a mijloacelor fixe identificate conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică, Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ din cadrul Municipiului Sighişoara şi S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara. Art. 6. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Moiseș Florian Dan Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 2 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Aquainvest Mureș”; 1 ex. S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Tîrgu Mureș; 1 ex. S.C. Compania Aquaserv S.A. – Sucursala Sighișoara. 12 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă