HCL 160/2015 Sighișoara adoptată
Hotărâre Privind închirierea unui cabinet medical prin licitaţie publică cu strigare
- Denumire
- Hotărârea nr. 160 din 2015 a Consiliului Local Sighișoara
- Emitent
- Consiliul Local Sighișoara
- Număr
- 160 / 2015
- Data
- 14 septembrie 2015
- Localitate
- Sighișoara, județul Mureș
- Stare
- adoptată
Documente
- hcl h 160.doc
Text
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 160
din 27
august 2015
privind închirierea unui cabinet medical prin licitaţie publică cu strigare
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
18531/11.08.2015, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara sub nr.
18827/13.08.2015, prin care domnul Mălău Nicolae Adrian – medic specialist
pediatru, titular al C.M.I. “Dr. Mălău Nicolae Adrian” solicită, în esenţă,
închirierea unui spaţiu cu destinaţia de cabinet medical în care să-şi
continue activitatea, întrucât în imobilul situat în Municipiul Sighişoara
str. Morii nr. 26 (fosta Policlinică), în care are inchiriat un spaţiu şi
îşi desfăşoară activitatea la momentul actual urmează să fie mutată Secţia
Obstetrică-Ginecologie şi Compartimentul Neonatologie din cadrul Sptalului
Municipal Sighişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
79/17.04.2014, prin care s-a aprobat mutarea Secţiei Obstetrică-Ginecologie
şi a Compartimentului Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal
Sighişoara, din imobilul situat în Municipiul Sighişoara, str. Gării nr. 1,
în imobilul situat în Municipiul Sighişoara, str. Morii nr. 26;
Având în vedere, că prin art. 1 din Hotărârea Consiliului Local
Sighişoara nr. 154/31.07.2014 s-a aprobat transmiterea în folosinţă
gratuită pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data de 01.08.2014, a
spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţă - cabinetul medical nr. VI din
construcţia C1, situat în Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth nr.
22, către Casa Judeţeană de Pensii Mureş, pentru desfăşurarea activităţii
cabinetului de expertiză medicală Sighişoara, însă ulterior potrivit
adresei nr. 117776/01.10.2014, înregistrată la Municipiul Sighişoara sub
nr. 21199/06.10.2014, Casa Judeţeană de Pensii Mureş a renunţat la
folosinţa acestui spaţiu, sens în care acesta este liber şi poate fi
închiriat prin licitaţie publică cu strigare, după abrogarea art. 1 din
Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 154/31.07.2014;
Având în vedere că, prin închirierea cabinetului medical nr. VI din
construcţia C1, situat în Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth nr.
22, nu sunt afectate planurile de sistematizare şi că acest cabinet nu face
obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 – 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 – 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că prin închiriere se aduc venituri suplimentare la
bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 18530/11.08.2015, prin care se propune
abrogarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
154/31.07.2014 şi închirierea prin licitaţie publică cu strigare a
spaţiului - cabinetul medical nr. VI din construcţia C1, situat în
Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, în suprafaţă totală de
53,82 mp., cu destinaţia de cabinet medical în specialitatea pediatrie,
îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b” şi (9), art. 45
(3), art. 115 (1) lit. „b’’ şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea
Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Cu data adoptării prezentei hotărâri se abrogă art. 1 din
Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 154/31.07.2014 privind
transmiterea în folosinţă gratuită a unor spaţii cu altă destinaţie decât
locuinţă.
Art. 2. (1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică cu strigare a
spaţiului - cabinetul medical nr. VI din construcţia C1, situat în
Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, înscris în C.F.
individuală nr. 11597/VI, sub nr. top. 974/2/2, 973/2/VI, în suprafaţă
totală de 53,82 mp., cu destinaţia de cabinet medical în specialitatea
pediatrie.
(2) Cabinetul medical nr. VI din construcţia C1, situat în Municipiul
Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, are următoarea componenţă:
- cabinet medical cu Su = 25,50 mp.;
- cota indiviză de 0,93 mp. din Holul comun cu Su = 5,58 mp;
- cota indiviză de 14,25 mp. din Sala de aşteptare cu Su = 44,21 mp +
Sala de aşteptare cu Su = 41,29 mp.;
- cota indiviză de 1,43 mp. din WC cu Su = 2,78 mp + WC cu Su = 5,80
mp.
- cota indiviză de 4,43 mp. din Fişier cu Su = 26,58 mp.;
- cota indiviză de 2,35 mp. din Sală sterilizare cu Su = 14,10 mp.;
- cota indiviză de 1,43 mp. din Vestiar cu Su = 8,58 mp.;
- cota indiviză de 3,50 mp. din Magazie cu Su = 21 mp.
(3) Valoarea chiriei pentru începerea licitaţiei publice cu strigare
va fi de 242,19 lei/lună, respectiv 4,5 lei/mp./lună, stabilită conform
pct. 15 lit. a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighişoara
nr. 203/27.11.2014 şi va fi indexată cu indicele de inflaţie semestrial.
(4) Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, cu posibilităţi de
prelungire.
Art. 3. Se aprobă Caietul de sarcini pentru închirierea prin licitaţie
publică cu strigare a spaţiului - cabinetul medical nr. VI din construcţia
C1, situat în Municipiul Sighişoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, înscris
în C.F. individuală nr. 11597/VI, sub nr. top. 974/2/2, 973/2/VI, în
suprafaţă totală de 53,82 mp., cu destinaţia de cabinet medical în
specialitatea pediatrie, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara, Viceprimarul
Municipiului Sighişoara, Direcţia Economică prin d-l ec. Oltean Emil,
Director executiv, Direcţia Administrarea Patrimoniului prin d-l ing. Maşca
Petru, Director executiv şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului
Sighişoara.
Art. 5. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului
Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de
internet la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Dan Constantin Enescu
Contrasemnează/Avizat pentru
legalitate
SECRETAR,
Anca Bizo
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic.
10 ex.
A.B.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 156/2015Hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriereHCL 157/2015Hotărâre privind aprobarea închirierii unui teren Î terase sezoniere de alimentaţie publicăHCL 158/2015Hotărâre Privind însuşirea unor documentaţii cadastraleHCL 159/2015Hotărâre Privind închirierea unui spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă Rrespectiv de sediu local al unui partid politicHCL 161/2015Hotărâre privind modificarea detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţii: „Reparaţii capitale la acoperişul sălii de…HCL 162/2015Hotărâre Privind alegerea preşedintelui de şedinţăHCL 163/2015Hotărâre Privind aprobarea rectificării bugetului general al Uunităţii administrativ - teritoriale pe anul 2015HCL 164/2015Hotărâre Privind organizarea de către Municipiul Sighişoara a evenimentului ””Nunta de Aur 2015 a sighişorenilor”
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.