14 iulie 2023

HCL 157/2023 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO - ECONOMICI ȘI A DOCUMENTAȚIEI DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚII PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: “REABILITARE ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII PRIMARE DEALUL VIILOR JUDEȚUL MUREȘ”

Denumire
Hotărârea nr. 157 din 2023 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
157 / 2023
Data
14 iulie 2023
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici și documentația de avizare a lucrărilor pentru obiectivul „Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor” și se însușesc detalii ale finanțării prin PN RR, având în vedere finanțarea din fonduri publice. Pentru localnici înseamnă că se va identifica costul estimativ al proiectului, termenele de execuție și condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile, precum și impactul asupra finanțelor orașului. Proiectul vizează îmbunătățirea eficienței energetice a unei școli din Dealul Viilor, cu eventuale repercusiuni asupra programului de lucrări, a tipurilor de intervenții și a eventualelor zone afectate pe durata modernizării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușesc și se aprobă indicatorii tehnico - economici şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”, având valoarea totală a investiției de 2.393.291,64 lei cu T.V.A. și, respectiv de 2.012.862,33 lei fără T.V.A., din care construcții - montaj (C+M) de 1.607.051,83 lei cu T.V.A. și, respectiv de 1.350.463,72 lei fără T.V.A

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 157 din 14 iulie 2023 privind însușirea și aprobarea indicatorilor tehnico - economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș” Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință extraordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 24.345/13.07.2023 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 24.352/13.07.2023, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 24.346/13.07.2023, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 136/30.05.2022 privind aprobarea depunerii proiectului: “Reabilitarea energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”, proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.) - Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, apelul de proiecte P.N.R.R./2022/C5/2/B.2.1/1; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 230/14.09.2022 pentru aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 136/30.05.2022 privind aprobarea depunerii proiectului: “Reabilitarea energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”; Având în vedere realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”; Văzând Procesul - verbal cu nr. 24.053/12.07.2023 al Comisiei Tehnico - Economice, prin care s-a analizat și s-a avizat favorabil Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș” și indicatorii tehnico - economici pentru acest obiectiv de investiții; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, înregistrat cu nr. 24.347/13.07.2023, prin care se propune însușirea și aprobarea indicatorilor tehnico - economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de buget și juridică; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”d”, alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1. Se însușesc și se aprobă indicatorii tehnico - economici şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare energetică moderată a Școlii Primare Dealul Viilor, județul Mureș”, având valoarea totală a investiției de 2.393.291,64 lei cu T.V.A. și, respectiv de 2.012.862,33 lei fără T.V.A., din care construcții - montaj (C+M) de 1.607.051,83 lei cu T.V.A. și, respectiv de 1.350.463,72 lei fără T.V.A. Art. 2. Se însușesc și se aprobă caracteristicile principale ale investiției, asumate de proiectant, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă finanțarea tuturor costurilor neeligibile aferente proiectului, precum și alocarea resurselor financiare necesare implementării optime ale acestuia, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile (fără T.V.A.) din P.N.R.R. și a T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile din bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 5 – Valul Renovării – M.D.L.P.A., în conformitate cu legislaţia în vigoare, cheltuieli care asigură implementarea proiectului, în sumă totală de 420.921,47 lei cu T.V.A. și, respectiv de 353.715,52 lei fără T.V.A. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Viceprimarul Municipiului Sighișoara, Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene și Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighișoara. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighișoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Stupariu Călin Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 2 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică. 10 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI | |LOCAL NR. 157/14.07.2023 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă