HCL 152/2026 Sighișoara adoptată
Hotărâre PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ
- Denumire
- Hotărârea nr. 152 din 2026 a Consiliului Local Sighișoara
- Emitent
- Consiliul Local Sighișoara
- Număr
- 152 / 2026
- Data
- 30 iulie 2026
- Inițiator
- Primarul municipiului Sighișoara
- Localitate
- Sighișoara, județul Mureș
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se hotărăște alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al Municipiului Sighișoara. Aceasta înseamnă că, în următoarea ședință, un ales va conduce lucrările, iar rolul său este să organizeze și să coordoneze discuțiile, cu impact privind ordinea de zi și desfășurarea voturilor. Pentru locuitori, decizia nu implică imediat costuri, termene sau schimbări de zoni, ci completarea funcției administrative de conducere a ședinței.
Ce se aprobă
Se alege ca preşedinte de şedinţă al Consiliului Local Sighişoara, pentru perioada AUGUST 2026 – OCTOMBRIE 2026, doamna consilier local Kreuzer Erzsebet
Documente
- hcl h152.doc
Text
1 545400 SIGHIŞOARA
Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
1 H O T Ă R Â R E
A NR. 152
30
iulie 2026
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
24.724/06.07.2026 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
24.729/06.07.2026, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
24.720/06.07.2026, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Ordinul Prefectului Județului Mureș nr. 463/29.10.2024 privind
declararea ca legal constituit, a Consiliului Local al Municipiului
Sighișoara, începând cu data de 26.10.2024, data la care acesta a fost
convocat în acest scop în ședință ceremonioasă de constituire, convocare
realizată în conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Mureș nr.
352/16.10.2024, urmând ca în termenul prevăzut de dispozițiile din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, să fie realizată procedura de
validare a mandatelor supleanților;
Având în vedere validarea mandatelor celor 2 supleanți rămași, în
conformitate cu prevederile art. 119 din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit încheierii civile nr. 4049/15.11.2024, pronunțată de
Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr. 5715/308/2024;
Având în vedere prevederile Regulamentului de organizare și
funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, Județul Mureș,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 208/31.08.2022, așa
cum a fost modificat prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
106/31.07.2024, cu precădere cele ale art. 13 alin. (1) din acesta;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, cu precădere cele ale art. 123 alin. (1) și cele ale art. 5
lit. ee) din aceasta;
Ţinând cont de Raportul de specialitate cu nr. 24.765/06.07.2026,
prezentat de Serviciul Administrație Publică Locală – Compartimentul
Relația cu Consiliul Local și Monitorizarea Procedurilor Administrative,
prin care se propune ca, pentru perioada AUGUST 2026 - OCTOMBRIE 2026, să
fie ales un preşedinte de şedinţă al Consiliului Local Sighişoara, făcându-
se dovada îndeplinirii prevederilor legale în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe
domenii de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 123 alin. (1), art. 129 alin. (14), art.
139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
H O
TĂ R Ă Ş T E:
Art. 1. Se alege ca preşedinte de şedinţă al Consiliului Local
Sighişoara, pentru perioada AUGUST 2026 – OCTOMBRIE 2026, doamna consilier
local Kreuzer Erzsebet.
Art. 2. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara –
Bizo Anca, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Duma Felix - Lucian
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală;
1 ex. Compartimentul Relația cu Consiliul Local și Monitorizarea
Procedurilor Administrative;
1 ex. doamna consilier local Kreuzer Erzsebet.
9 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL |
|NR. 152/30.07.2026 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 148/2026Hotărâre PENTRU APROBAREA MODIFICĂRII ȘI COMPLETĂRII ART. 2 DIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL SIGHIȘOARA NR. 159/30.06.2022 PRIVIND…HCL 149/2026Hotărâre PRIVIND ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO - ECONOMICI ACTUALIZAȚI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII…HCL 150/2026Hotărâre PRIVIND ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO - ECONOMICI ACTUALIZAȚI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII…HCL 151/2026Hotărâre PRIVIND ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO - ECONOMICI ACTUALIZAȚI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.