HCL 151/2013 Sighișoara adoptată
Hotărâre Privind organizarea ediţiei a VII-a a Festivalului Naţional de Folclor „Datini” 2013
- Denumire
- Hotărârea nr. 151 din 2013 a Consiliului Local Sighișoara
- Emitent
- Consiliul Local Sighișoara
- Număr
- 151 / 2013
- Data
- 26 septembrie 2013
- Localitate
- Sighișoara, județul Mureș
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea Festivalului Naţional de Folclor „Datini”, în perioada 30 noiembrie – 01 decembrie 2013, în parteneriat, încheiat între Municipiul Sighişoara şi Asociaţia L.C.S. - Speranţa
Documente
- hcl h.151.doc
Text
H O T Ă R Â R E A NR. 151
din 26 septembrie 2013
privind organizarea ediţiei a VII-a a Festivalului Naţional de Folclor
„Datini” 2013
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară;
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
19.700/III/10.09.2013, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea
nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi
completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din
Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere solicitarea Asociaţiei L.C.S. Speranţa, înregistrată
la Municipiul Sighişoara sub nr. 18.970/02.09.2013, privind organizarea, în
parteneriat cu Municipiul Sighişoara, a celei de-a VII-a ediţii a
Festivalului Naţional de Folclor „Datini” 2013, în perioada 30 noiembrie –
01 decembrie 2013, precum şi participarea cu sprijin financiar şi logistic
- constând în transmiterea în folosinţă, cu titlu gratuit a Sălii „Mihai
Eminescu” şi a foaierului acesteia - la organizarea şi desfăşurarea acestei
manifestări culturale;
Văzând şi Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 102/29.11.2012
privind aprobarea calendarului manifestărilor culturale desfăşurate în
municipiul Sighişoara în anul 2013, în cuprinsul căreia s-a aprobat
desfăşurarea acestei manifestări culturale;
Luând în considerare faptul că Direcţia Economică a confirmat
existenţa disponibilităţii bugetare, contând în suma de 28.000 lei, ce se
poate acorda ca sprijin financiar pentru organizarea şi desfăşurarea
acestei manifestări culturale;
Ţinând cont de prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001, Legea
Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, potrivit cărora consiliile locale pot da în folosinţă gratuită,
pe termen limitat, bunuri proprietate publică sau privată persoanelor
juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară o activitate de binefacere sau
de utilitate publică ori servicii publice;
Văzând şi prevederile art. 874 - 875 din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu
referire la dreptul de folosinţă cu titlul gratuit;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
existenţa resurselor financiare la bugetul local pentru participarea, în
parteneriat, la organizarea acestui eveniment;
Văzând Raportul de specialitate nr. 19.702/III/10.09.2013 al
Serviciului Relaţii Publice, prin care se justifică oportunitatea
organizării Festivalului Naţional de Folclor „Datini” 2013, în perioada 30
noiembrie – 1 decembrie 2013, în parteneriat, încheiat între Municipiul
Sighişoara şi Asociaţia L.C.S. Speranţa, îndeplinindu-se prevederile
legale;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. „c” şi „d”, (6) lit. „a” pct.
4 şi (9), art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 124 din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu completările
şi modificările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă organizarea Festivalului Naţional de Folclor
„Datini”, în perioada 30 noiembrie – 01 decembrie 2013, în parteneriat,
încheiat între Municipiul Sighişoara şi Asociaţia L.C.S. - Speranţa.
Art.2. Se aprobă transmiterea în folosinţă, cu titlu gratuit, a Sălii
„Mihai Eminescu” şi a foaierului acesteia către Asociaţia L.C.S. Speranţa,
pe perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Folclor „Datini” 2013.
Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 28.000 lei din bugetul local,
pentru participarea la cheltuielile de organizare a evenimentului, sumă ce
se va achita în baza documentelor justificative prezentate.
Art.4. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat încheiat între
Municipiul Sighişoara şi Asociaţia L.C.S. Speranţa, conform anexei nr. 1,
care face parte integrantă din prezenta.
Art.5. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Sighişoara, Ioan-Dorin
Dăneşan, cu semnarea Acordului de parteneriat prevăzut la art. 4 din
prezenta.
Art.6. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Relaţii
Publice, Direcţia Economică, Biroul Logistic şi Aprovizionare Tehnico-
Materială, Serviciul Achiziţii, Accesare Fonduri Europene şi Managementul
Proiectelor, Compartimentul Juridic şi Asociaţia L.C.S. Speranţa.
Art.7. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, prezenta
hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului
Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la
cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de Internet la adresa
www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Octavean Șuteu
Contrasemnează/Avizat pentru
legalitate
SECRETAR,
Anca Fleşariu
Prezenta s-a difuzat astfel :
1 ex. dos. hotărâri ;
1 ex. dos. şedinţă ;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş ;
1 ex. Primar ;
1 ex. Viceprimar ;
1 ex. Secretar ;
1 ex. Asociația L.C.S.Speranța;
1 ex. Serviciul relații publice;
1 ex. Direcția economică;
1 ex. Biroul logistic și aprovizionare tehnico-materială;
1 ex. Serviciul achiziții, accesare fonduri europene și managementul
proiectelor;
1 ex. Compartimentul juridic
12 ex.
AF/FM
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 147/2013Hotărâre Privind prelungirea unui contract de parteneriatHCL 148/2013Hotărâre Privind însuşirea şi aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico…HCL 149/2013Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţăHCL 150/2013Hotărâre Privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al Municipiului Sighişoara” domnului Pprofesor doctor docent medic…HCL 152/2013Hotărâre Privind aprobarea cooperării dintre municipiul Sighişoara din România şi oraşul Sozopol din BulgariaHCL 153/2013Hotărâre Privind aprobarea Planului de Acţiune pentru Eficienţa Energetică al Municipiului Sighişoara (2013-2017)HCL 154/2013Hotărâre privind rectificarea bugetului general al unitatii administrativ - teritoriale pe anul 2013HCL 155/2013Hotărâre Privind aprobarea Regulamentului de organizare şi utilizare a Sspaţiilor de joacă din municipiul Sighişoara
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.