29 iulie 2021

HCL 150/2021 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO - ECONOMICI ŞI A DOCUMENTAŢIEI DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚII PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: “REABILITARE STRADA DUMBRAVEI TRONSON 2”

Denumire
Hotărârea nr. 150 din 2021 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
150 / 2021
Data
29 iulie 2021
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”. Practic, orașul aprobă costurile, termenele și pașii proiectului de reabilitare a acestei străzi, folosind fonduri publice, după ce comisiile tehnico-economice au dat aviz favorabil. Pentru locuitori înseamnă că se va face lucrarea, cu buget alocat, eventual perioade de execuție și impact asupra zonei Dumbravei în Tronsonul 2.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușesc și se aprobă indicatorii tehnico - economici şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”, având valoarea totală a investiției de 3.211.100,18 lei cu T.V.A., respectiv de 2.702.063,74 lei fără T.V.A., din care constructii - montaj (C+M) de 2.496.482,82 lei cu T.V.A., respectiv de 2.097.884,72 lei fără T.V.A

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 150 din 29 iulie 2021 privind însușirea și aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2” Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 18.238/30.06.2021 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 20.490/20.07.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 18.239/30.06.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere și prevederile Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”; Văzând Procesul - verbal cu nr. 17.827/24.06.2021 al Comisiei Tehnico - Economice, prin care s-a analizat și s-a avizat favorabil Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, înregistrat cu nr. 18.240/30.06.2021, prin care se propune însușirea și aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”d”, alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se însușesc și se aprobă indicatorii tehnico - economici şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții: “Reabilitare strada Dumbravei Tronson 2”, având valoarea totală a investiției de 3.211.100,18 lei cu T.V.A., respectiv de 2.702.063,74 lei fără T.V.A., din care constructii - montaj (C+M) de 2.496.482,82 lei cu T.V.A., respectiv de 2.097.884,72 lei fără T.V.A. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Viceprimarul Municipiului Sighișoara, Direcția Arhitect Șef, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică și Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene din cadrul Municipiului Sighișoara. Art. 3. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighișoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Buzogany Erzsebet Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 2 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică. 10 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă