545400 SIGHIŞOARA
Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 142
din 30
iunie 2023
pentru aprobarea tarifelor de acces practicate de către
Muzeul de Istorie Sighișoara
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
4.747/06.02.2023 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 5.042/07.02.2023,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 4.746/06.02.2023, al
Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de
prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 311/2003,
Legea muzeelor și a colecțiilor publice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, care prevede, printre altele și accesul spre
vizitare al muzeelor și a colecțiilor publice;
Ținând cont de prevederile art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea
nr. 311/2003, Legea muzeelor și a colecțiilor publice, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, care prevede, printre altele și
modalitatea de finanțare a muzeelor și colecțiilor publice;
Vazând și prevederile art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.
311/2003, Legea muzeelor și a colecțiilor publice, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare, de cele ale
Legii nr. 500/2002 privind finanțele, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere art. 84 alin. (4) și art. 205 alin. (3) din Legea nr.
1/2011, Legea educației naționale, cu modificările și completările
ulterioare, care menționează reducerea cu 75% a accesului în muzee și
colecții publice pentru elevi și studenți;
Ținând cont de prevederile art. 21 alin. (3) și alin. (4) din Legea
nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind
transparența decizională în administrația publică, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere că pentru buna funcționare a Muzeului de Istorie
Sighişoara, instituţie de cultură, subordonată Municipiului Sighişoara,
este necesar și se impune coerent stabilirea unor tarife pentru finanțarea
activității acesteia, în viitor;
Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
143/04.12.2003 privind aprobarea statului de funcții și numărului de
personal ale Serviciului pentru Administrarea Patrimoniului și Bibliotecii
municipale, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și
functionare, statului de funcții și numărului de personal ale Muzeului de
istorie;
Având în vedere Raportul de specialitate cu nr. 38/06.02.2023 al
Muzeului de Istorie, înregistrat la Municipiul Sighișoara cu nr.
4.745/06.02.2023, prin care se propune aprobarea tarifelor de acces
practicate de către Muzeul de Istorie Sighișoara;
Având în vedere amendamentul formulat și prezentat în plenul şedinţei
ordinare a Consiliului Local Sighişoara de către domnul consilier local și
viceprimar Burghelea Bogdan - Ioan, amendament însuşit şi votat de membrii
Consiliului Local Sighişoara;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe
domenii de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a),
lit. d) și lit. s), alin. (14), art. 139 alin. (1) și a art. 196 alin. (1)
lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă tarifele de acces în cadrul Muzeului de Istorie
Sighișoara, instituţie de cultură aflată în slujba comunităţii și
subordonată Municipiului Sighişoara, conform anexei nr. 1, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă reducerea cu 75% a tarifului de acces al
elevilor și studenților la Muzeul de Istorie Sighișoara, conform art. 84
alin. (4) și art. 205 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, Legea educației
naționale, cu modificăriile și completările ulterioare.
Art. 3. Se aprobă accesul gratuit al persoanelor cu dizabilități
pentru vizitarea Muzeului de Istorie Sighișoara, conform prevederilor art.
21 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Art. 4. Sunt scutite de tariful practicat de către Muzeul de Istorie
Sighișoara filmările profesionale care promovează Municipiul Sighișoara, în
baza protocolului de filmare ce se va încheia în acest sens, potrivit
modelului de protocol, conform anexei nr. 1.1, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 5. Cu data adoptării prezentei, orice alte prevederi contrare,
își încetează aplicabilitatea.
Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Viceprimarul
Municipiului Sighișoara, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția
Economică și Muzeul de Istorie din cadrul Municipiului Sighișoara.
Art. 7. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighișoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se
va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stupariu Călin
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu 9 voturi ”pentru”, 1 vot ”împotrivă” și 7
”abțineri”)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
2 ex. Muzeul de Istorie.
9 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI |
|LOCAL NR. 142/30.06.2023 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.