30 iunie 2025

HCL 140/2025 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND VÂNZAREA DE LOCUINŢE CONSTRUITE DIN FONDURILE STATULUI ŞI DIN FONDURILE UNITĂŢILOR ECONOMICE SAU BUGETARE DE STAT

Denumire
Hotărârea nr. 140 din 2025 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
140 / 2025
Data
30 iunie 2025
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea de locuințe construite din fonduri de stat și din fonduri ale unităților economice sau bugetare de stat. Pentru locuitori înseamnă că unele locuințe construite cu bani publici vor fi scoase la vânzare, iar clienții interesați vor cumpăra conform prevederilor legale; textul nu specifică prețuri sau termene exacte în acest fragment. Decizia vizează păstrarea condițiilor de aparținere publică și delegarea gestiunii către operatorul Apă Termic Transport S.A., privind administrarea fondului locativ și a spațiilor cu altă destinație decât locuința.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

1 545400 SIGHIŞOARA Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 1 H O T Ă R Â R E A NR. 140 din 30 iunie 2025 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 18.523/05.06.2025 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 20.360/24.06.2025, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 18.521/05.06.2025, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 9/1998 privind înfiinţarea societății Apă Termic Transport S.A.; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 126/30.05.2023 privind aprobarea delegării gestiunii activităților de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului; Ținând cont de prevederile contractului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a fondului locativ şi spaţii cu altă destinaţie decât locuinţă aflate în domeniul privat al Municipiului Sighişoara şi în domeniul privat al statului, înregistrat la Municipiul Sighişoara cu nr. 20.284/08.06.2023, iar la S.C. Apă Termic Transport S.A. cu nr. 1.297/08.06.2023, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 126/30.05.2023; Având în vedere că acestui operator de servicii publice, respectiv societatea Apă Termic Transport S.A., i-a fost încredinţată în continuare gestiunea serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului, societate având ca acționar unic, Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, societate care asigură prestarea și a altor servicii și activități din sfera serviciilor publice; Văzând și prevederile art. 18 alin. (1) din Regulamentul serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 126/30.05.2023; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 141/26.09.2024 privind transmiterea unor imobile cu destinația de locuință din administrarea Municipiului Sighișoara în administrarea S.C. Apă Termic Transport S.A., în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului; Având în vedere prevederile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile Decretului - Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere solicitarea de cumpărare a imobilului – locuință, formulată în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, de domnul Șmadici Mihai și doamna Șmadici Camelia - Daniela, în calitate de chiriași, titulari ai contractului de închiriere, încheiat cu societatea Apă Termic Transport S.A. și înregistrat la aceasta cu nr. 320/15.10.2024, solicitare înregistrată la societatea Apă Termic Transport S.A. cu nr. 890/12.05.2025; Având în vedere solicitarea de cumpărare a imobilului – locuință, formulată în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, de domnul Cîndea Demostian, în calitate de chiriaș, titular al contractului de închiriere, încheiat cu societatea Apă Termic Transport S.A. și înregistrat la aceasta cu nr. 323/15.10.2024, solicitare înregistrată la societatea Apă Termic Transport S.A. cu nr. 918/14.05.2025; Având în vedere solicitarea de cumpărare a imobilului – locuință, formulată în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, de domnul Orban Vasile și doamna Orban Otilia, în calitate de chiriași, titulari ai contractului de închiriere, încheiat cu societatea Apă Termic Transport S.A. și înregistrat la aceasta cu nr. 317/15.10.2024, solicitare înregistrată la societatea Apă Termic Transport S.A. cu nr. 923/14.05.2025; Având în vedere solicitarea de cumpărare a imobilului – locuință, formulată în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, de domnul Chiș Alexandru - Marian, în calitate de chiriaș, titular al contractului de închiriere, încheiat cu societatea Apă Termic Transport S.A. și înregistrat la aceasta cu nr. 318/15.10.2024, solicitare înregistrată la societatea Apă Termic Transport S.A. cu nr. 939/15.05.2025; Având în vedere solicitarea de cumpărare a imobilului – locuință, formulată în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, de domnul Stanciu Gheorghe, în calitate de chiriaș, titular al contractului de închiriere, încheiat cu societatea Apă Termic Transport S.A. și înregistrat la aceasta cu nr. 326/15.10.2024, solicitare înregistrată la societatea Apă Termic Transport S.A. cu nr. 998/23.05.2025; Având în vedere dispoziţiile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate cu nr. 1.087/05.06.2025, al S.C. Apă Termic Transport S.A., înregistrat la Municipiul Sighişoara cu nr. 18.520/05.06.2025, cu propunerea de aprobare a vânzării unor locuinţe construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “a” şi “c”, alin. (3) lit. “d”, alin. (6) lit. “b”, alin. (7) lit. “q”, alin. (14), art. 139 alin. (2) și a art. 196 alin. (1) lit. “a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 8, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U8 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/VIII, către domnul Șmadici Mihai și doamna Șmadici Camelia - Daniela, apartament pe care îl dețin și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 320/15.10.2024. Art. 2. Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 11, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U11 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/XI, către domnul Cîndea Demostian, apartament pe care îl deține și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 323/15.10.2024. Art. 3. Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 5, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U5 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/V, către domnul Orban Vasile și doamna Orban Otilia, apartament pe care îl dețin și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 317/15.10.2024. Art. 4. Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 6, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U6 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/VI, către domnul Chiș Alexandru - Marian, apartament pe care îl deține și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 318/15.10.2024. Art. 5. (1) Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 14, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U14 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/XIV, către domnul Stanciu Gheorghe, apartament pe care îl deține și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 326/15.10.2024. (2) Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 15, situat în Municipiul Sighișoara, str. Clujului, nr. 2A, județ Mureș, înscris în Cartea Funciară nr. 60072-C1-U15 Sighișoara, având număr cadastral/top: f.nr., top/C1/XV, către domnul Stanciu Gheorghe, apartament pe care îl deține și în prezent, conform contractului de închiriere nr. 326/15.10.2024. Art. 6. (1) Prețul de vânzare al apartamentelor va fi stabilit de către un evaluator atestat/certificat A.N.E.V.A.R., în baza unui raport de evaluare și avându-se în vedere prevederile legale în vigoare. (2) Prețul de vânzare stabilit în conformitate cu alineatul precedent este valabil 3 luni de la data întocmirii raportului de evaluare. Art. 7. Se mandatează societatea Apă Termic Transport S.A. pentru efectuarea demersurilor legale care se impun şi pentru semnarea tuturor documentelor necesare vânzării apartamentelor, în condițiile prevederilor legale și a prezentei hotărâri. Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara și reprezentanţii S.C. Apă Termic Transport S.A. Art. 9. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Judetului Mureş şi se va aduce la cunoștinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Șoneriu Mihai - Marcel Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcţia Arhitect Șef; 2 ex. Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat – Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 10 ex. S.C. Apă Termic Transport S.A. 20 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL | |NR. 140/30.06.2025 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă