545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 124
din 8
iulie 2020
privind aprobarea participării Municipiului Sighișoara la realizarea
proiectului
VIA TRANSILVANICA (Calea Transilvaniei)
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință
extraordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
15.934/07.07.2020 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
16.020/07.07.2020, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
15.933/07.07.2020, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere inițiativa Asociației Tășuleasa Social din comuna
Tiha Bârgăului, județul Bistrița - Năsăud, privind realizarea unui traseu
turistic, numit ”Via Transilvanica”, care parcurs pe jos, cu bicicleta
sau chiar călare, să dezvăluie pe o distanță de 1.000 de km., 2.000 de
ani de istorie a Transilvaniei;
Având în vedere că, traseul începe la Mănăstirea Putna (locul unde
se odihnește Ștefan cel Mare) și se termină la Drobeta Turnu Severin
(locul pe unde a intrat pentru prima dată în țară, regele Carol I),
străbătând astfel 10 județe (Mehedinți, Caraș - Severin, Hunedoara, Alba,
Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița - Năsăud și Suceava) din șapte
regiuni istorice ale României (Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum,
Terra Saxonia, Valea Mureșului, Terra Daco-Romana și Valea Cernei);
Având în vedere că, implementarea acestui proiect ambițios va aduce
un plus de vizibilitate zonelor pe care le străbate, oferind călătorilor
posibilitatea de a descoperi repere importante ce țin de identitatea
locurilor și a locuitorilor zonei, cu un rol important în susținerea
turismului pe plan local și promovarea Municipiului Sighișoara ca
destinație turistică;
Având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 58/1998
privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu
modificările și completările ulterioare, cu precădere prevederile art. 3,
20 și 23 din aceasta;
Ținând cont și de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 33/2000
privind aprobarea Metodologiei de înscriere, atestare a criteriilor de
evidențiere a patrimoniului turistic;
Având în vedere Raportul de specialitate al Compartimentului
Urbanism, Disciplina în Construcții, Patrimoniu UNESCO, înregistrat cu
nr. 15.932/07.07.2020, prin care se propune aprobarea participării
Municipiului Sighișoara la realizarea proiectului VIA TRANSILVANICA
(Calea Transilvaniei);
Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de buget, urbanism
și juridică;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. „c” și „e”, alin.
(7) lit. „j” și „k”, alin. (9) lit. „a” și alin. (14), art. 139 alin. (1)
și (3) lit. „f” și „g” și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. (1) Se aprobă participarea Municipiului Sighișoara la
realizarea proiectului „Via Transilvanica (Calea Transilvaniei)”,
realizat de Asociația Tășuleasa Social.
(2) Municipiul Sighișoara va sprijini, va promova și va contribui la
sustenabilitatea pe termen lung a proiectului „Via Transilvanica (Calea
Transilvaniei)”, realizat de Asociația Tășuleasa Social.
Art. 2. (1) Se aprobă înființarea traseului tematic „Via
Transilvanica (Calea Transilvaniei)”, pe raza Municipiului Sighișoara,
parte a traseului ce se va înființa la nivelul Județului Mureș, conform
anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) Traseul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, va fi
cuprins în Strategia de dezvoltare a Municipiului Sighișoara.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Viceprimarul
Municipiului Sighișoara, Direcția Generală Arhitect Șef – Compartimentul
Urbanism, Disciplina în Construcții, Patrimoniu UNESCO, Serviciul Tehnic,
Investiții - Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități
Publice din cadrul Municipiului Sighișoara și Asociația Tășuleasa Social.
Art. 4. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretar General al
Municipiului Sighișoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul
prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului
Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe
pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sîrbu Ioan - Iulian
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
GENERAL al municipiului,
Bizo
Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Direcția Generală Arhitect Șef – Compartimentul Urbanism,
Disciplina în Construcții, Patrimoniu UNESCO;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Serviciul Tehnic, Investiții - Urmărire Contracte, Monitorizare
Servicii de Utilități Publice;
1 ex. Asociația Tășuleasa Social.
11 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.