Pe scurtSe aprobă extinderea temporară a amplasamentelor teraselor sezoniere pe domeniul public al municipiului Sighișoara în anul 2020 și reducerea chiriei aferente acestora, ca măsură de sprijin pentru antreprenorii din HoReCa afectati de pandemia SARS-CoV-2. Decizia are rolul de a facilita desfășurarea activității teraselor în afara spațiului ocupat în mod obișnuit, tinând cont de măsurile de limitare a răspândirii bolii, și de a reduca costurile pentru deținătorii de terase pe perioada acestei situații. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea ca restaurantele și cafenelele din oraș să rămână deschise mai mult timp sau să funcționeze cu terase extinse, cu chirii mai mici în 2020.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 114
din 25
iunie 2020
privind extinderea temporară a amplasamentelor teraselor sezoniere pe
domeniul public al municipiului Sighișoara și diminuarea chiriei aferente
acestora, în anul 2020, ca urmare a respectării măsurilor impuse în
vederea limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
13.184/03.06.2020 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
13.811/11.06.2020, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
13.182/03.06.2020, al Grupului de consilieri locali ai Partidului Național
Liberal - Sighișoara, în calitate de inițiatori, calitate conferită de
prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea
coronavirusului SARS-CoV-2 și a necesității de creare a condițiilor pentru
respectarea măsurilor impuse în vederea limitării răspândirii infecției
pentru a veni în sprijinul deținătorilor de terase sezoniere care vor fi
amplasate pe domeniul public al municipiului Sighișoara, din cauza
faptului că funcționarea acestui sector de activitate este în continuare
direct afectat de măsurile instituite la nivel național;
Necesitatea adoptării unor măsuri care să protejeze, să încurajeze
și să susțină mediul de afaceri local în domeniul HoReCa și care au ca
impact pozitiv dezvoltarea și menținerea pe parcursul anului a teraselor
sezoniere de care beneficiază în mod direct, atât cetățenii orașului, cât
și turiștii care vizitează orașul sau care se deplasează în interes
profesional;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea
Patrimoniului, înregistrat cu nr. 14.441/18.06.2020, prin care se
apreciază că este oportună realizarea unei analize mai ample cu privire la
proiectul de hotărâre așa cum este inițiat de Grupul de consilieri locali
ai Partidului Național Liberal - Sighișoara privind extinderea temporară a
amplasamentelor teraselor sezoniere pe domeniul public al municipiului
Sighișoara și diminuarea chiriei aferente acestora, în anul 2020, ca
urmare a respectării măsurilor impuse în vederea limitării răspândirii
infecției cu virusul SARS-CoV-2;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe
domenii de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „a”, alin.
(14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin. (1) lit.
,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea Articolului 1 din H.C.L. nr. 59 din
26.03, și anume extinderea temporară în anul 2020 a amplasamentelor
teraselor sezoniere pe domeniul public al Municipiului Sighișoara pentru
perioada în care sunt valabile măsurile de amplasare a meselor cu o
distanță de 2 m între ele. În acest sens, se vor depune cereri distincte
pentru aprobarea extinderii amplasamentelor avizate conform H.C.L. nr. 59
din 26.03. Suprafața maximă ce poate fi extinsă se determină de către
serviciul specializat din cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara prin
măsurători la fața locului.
Art. 2. Se aprobă modificarea Articolului 2 din H.C.L. nr. 59 din
26.03, și anume:
a. Chiria va fi de 0.1 lei/mp./lună, începând de la intrarea în
vigoare a acestei hotărâri până la 31 decembrie 2020.
b. Acest tarif să fie aplicat și pentru terasele care sunt
închiriate pe durata de 5 ani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Toth Tivadar
Contrasemnează
pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al
municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcția Generală Arhitect Șef;
2 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcţia Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. Compartimentul Urbanism, Disciplina în Construcții, Patrimoniu
UNESCO – Direcţia Generală Arhitect Șef;
1 ex. Serviciul Public Poliția Locală.
14 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.