545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 113
din
30 mai 2022
privind aprobarea situațiilor financiare anuale – bilanțul contabil și
contul anual de execuție al bugetului unității administrativ - teritoriale
– la
data de 31.12.2021
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
16.448/16.05.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
16.953/19.05.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
16.449/16.05.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
potrivit cărora, ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă
spre aprobare autorităţilor deliberative, până la data de 31 mai a anului
următor, conturile anuale de execuţie a bugetului unităţii administrativ -
teritoriale;
Având în vedere Raportul de specialitate al Biroului Buget,
Contabilitate, Salarizare, înregistrat cu nr. 16.450/16.05.2022, prin care
se propune şi se justifică necesitatea aprobării situaţiilor financiare
anuale – bilanţul contabil şi contul anual de execuţie al bugetului
unităţii administrativ - teritoriale – la data de 31.12.2021;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În baza art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”a”, alin. (14),
art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. ”a” şi a art. 196 alin. (1) lit. ”a” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă
Ş T E:
Art. 1. Se aprobă contul anual de execuţie al bugetului unităţii
administrativ - teritoriale la data de 31.12.2021, conform anexei nr. 1,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă bilanţul contabil încheiat la data de 31.12.2021,
conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă situaţiile financiare, conform anexelor nr. 3, 4, 5,
6, 7, 8, 9 şi 10, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara şi Biroul Buget,
Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului
Sighişoara.
Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara,
prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege,
Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va
aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Tűrk Michaela
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică.
8 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.