27 iunie 2019

HCL 108/2019 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a Festivalului „Sighișoara Medievală” Eediția XXVI Îîn perioada 26 - 28 iulie 2019

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2019 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
108 / 2019
Data
27 iunie 2019
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea Festivalului „Sighișoara Medievală” ediția XXVI, care va avea loc între 26 și 28 iulie 2019. Practic, regulile stabilește cine poate organiza, ce activități pot avea loc, unde se țin, cum se autorizează participanții și cum se asigură ordinea publică și respectarea legii, pe bani publici și prin proceduri ale autorităților locale. Pentru locuitori, înseamnă clarificări despre program, zonele participante, eventuale restricții de acces sau comercializare, termene de autorizare și implicații administrative.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a Festivalului „Sighișoara Medievală”, ediția XXVI, în perioada 26 - 28 iulie 2019, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 108 din 27 iunie 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a Festivalului „Sighișoara Medievală”, ediția XXVI, în perioada 26 - 28 iulie 2019 Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 13.708/17.05.2019, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile Legii nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 43/28.03.2019 privind aprobarea manifestărilor cultural-artistice, sociale şi educative organizate de către Municipiul Sighişoara în anul 2019; Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 86/28.11.2016 privind aprobarea procedurii de autorizare a agenţilor economici pentru desfăşurarea unor activităţi economice pe raza municipiului Sighişoara; Ținând cont de prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată; Având în vedere prevederile O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată; Văzând Raportul de specialitate cu nr. 13.707/17.05.2019 al Direcției Relaţii Publice și Comunicare, prin care se propune şi se justifică oportunitatea aprobării Regulamentului de organizare și desfășurare a Festivalului „Sighișoara Medievală”, ediția XXVI, în perioada 26 - 28 iulie 2019, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 36 (2) lit. „c” și „d”, (6) lit. „a” pct. 4, 5 şi 7, (9), art. 45 (3) și a art. 115 (1) lit. „b” din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a Festivalului „Sighișoara Medievală”, ediția XXVI, în perioada 26 - 28 iulie 2019, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighișoara, Direcția Relaţii Publice și Comunicare, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică, Direcția Administrarea Patrimoniului, Serviciul Tehnic, Investiții - Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități Publice, Biroul Logistic, Aprovizionare Tehnico - Materială şi Administrativ, Compartimentul Protecție civilă, Protecția muncii, Biroul Juridic, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara, Muzeul de Istorie Sighișoara și Serviciul Public Poliția Locală din cadrul Municipiului Sighișoara. Art. 3. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, d-na Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marcu Gheorghe Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 2 ex. Direcția Relaţii Publice și Comunicare; 1 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Serviciul Tehnic, Investiții - Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități Publice; 1 ex. Biroul Achiziţii, Accesare Fonduri Europene și Management Proiecte; 1 ex. Biroul Juridic; 1 ex. Biroul Logistic, Aprovizionare Tehnico - Materială şi Administrativ; 1 ex. Compartimentul Protecție civilă, Protecția Muncii; 1 ex. Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara; 1 ex. Muzeul de Istorie Sighișoara; 1 ex. Serviciul Public Poliția Locală. 18 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă