27 noiembrie 2025

HCL 395/2025 Sibiu adoptată

NR. 395 privind schimbarea destinației pentru 8 locuințe sociale destinate persoanelor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate, în locuințe sociale pentru cazuri sociale

Pe scurt

Se aprobă schimbarea destinației a 8 locuințe sociale, trecând din destinația de locuințe pentru persoane evacuate sau urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate, în locuințe sociale pentru cazuri sociale. Asta înseamnă că aceste spații nu vor mai fi destinate evacuărilor, ci vor fi folosite pentru persoane aflate în situații sociale, iar administrarea și dreptul de proprietate rămân în domeniul public al municipiului Sibiu; locuințele nu pot fi vândute. Pentru locuitori, decizia poate însemna că locuințele existente pot fi alocate altor persoane evacuate sau cazuri sociale în funcție de solicitări și criterii, cu termenele și procedurile prevăzute de administrație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Prof. Dr. Ioan Moga, I Ndependentei, Independentei, Prof. Aurel Popa.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Prof. Dr. Ioan Moga” în Sibiu

Denumire
Hotărârea nr. 395 din 2025 a Consiliului Local Sibiu
Titlu oficial
HOTĂRÂREA NR. 395 privind schimbarea destinației pentru 8 locuințe sociale destinate persoanelor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate, în locuințe sociale pentru cazuri sociale
Emitent
Consiliul Local Sibiu
Număr
395 / 2025
Data
27 noiembrie 2025
Localitate
Sibiu, județul Sibiu
Stare
adoptată
Locuri citate
Prof. Dr. Ioan Moga nr. 1a · I Ndependentei nr. 1a (hartă) · Independentei nr. 1a (hartă) · Prof. Aurel Popa nr. 1a (hartă)
Teme
Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Sibiu

Documente

Text

JUDEŢUL SIBIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU ID. VII.A.5 HOTĂRÂREA NR. 395 privind schimbarea destinaţiei pentru 8 locuinţe sociale destinate persoanelor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinte ' retrocedate, în locuinte sociale pentru cazuri sociale . Consiliul Local al Municipiului Sibiu, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2025, Analizând : - referatul de aprobare nr.84924/2025 privind oportunitatea promovării Proiectului de hotărâre privind schimbarea destinaţiei pentru 8 locuinţe sociale destinate persoanelor evacuate sau care u rmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate, în locuinţe sociale pentru cazuri sociale, întocmit de iniţiator primar Astrid Cora Fodor, raportul de specialitate nr. 84903/2025 întocmit de Direcţia Patrimoniu şi Cadastru cu privire la referatul de aprobare sus-menţionat, Având în vedere următoarele: - solicitarea S.C. URBANA S.A. privind schimbarea destinaţiei acestor locuinţe , în vederea repartizării ulterioare, motivat de faptul că în prezent nu mai există solicitări de repartizare locui nţe formulate de persoane evacuate din locuinţe retrocedate, - nota internă nr. 59181/12.08.2025, prin care Comisia Socială informează că toate solicitările depuse de persoanelor evacuate din locuinţe retrocedate au fost soluţionate , - punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, înregistrat la P.M.S. cu nr. 72381/06.10.2025, prin care comun ică faptul că modul de administrare al acestor locuinţe se stabileşte prin hotărâre a Consiliului local, fără schimbarea destinaţiei dată prin autorizaţia de construire, conform legislaţiei în vigoare, cu menţiunea că locuinţele sociale nu pot fi vândute şi aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale în care sunt amplasate, Văzând avizul Comisiei pentru sănătate, învăţământ, protecţie socială, În conformitate cu prevederile art.1 4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacu aţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, În temeiul prevederilor art. 129 alin.2 lit. c) şi d), alin.(6), alin. 7 lit. (q) şi alin.(14), art.136 alin.(1) şi alin.(8}, art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.1 şi art.243 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completări le ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă schimbarea destinaţiei pentru 8 locui nţe sociale destinate persoanelor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate, în locuinţe sociale pentru cazuri sociale, care urmează a fi repartizate de către Comisia Socială persoanelor îndreptăţite, locuinţe situate în Sibiu, după cum urmează: - str. I ndependenţei, nr. 1A, se. A, ap.1 O; - str. I ndependenţei, nr.1A, sc.B, ap.13; - str. I ndependenţei, nr.1A, sc.B, ap.12; - str. Independenţei, nr.1A, se.A, ap.8; - str. Prof. Aurel Popa, nr.1A, bl.4A, sc.B, ap.22; - str. Prof. Dr. Ioan Moga, nr. 1A, bl.4, se.A, ap.85; - str. Prof. Dr. Ioan Moga, nr. 1A, bl.4, sc.B, ap.11 O; - str. Prof. Dr. Ioan Moga, nr. 1A, bl.4, se.O, ap.156. Art.2. Direcţia Patrimoniu şi Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu şi S.C. URBANA S.A. vor asigura executarea prezentei hotărâri . Adoptată în Sibiu la dat,1 de 27.11.2025. J;>reşedinte de şedinţă , Bianke-Marion Grecu e Cont~a nează, Secre r eneral Dori h Nistor

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: e-serviciielectronice.sibiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala