Hotărâre privind probarea contractării unei/unor finanțări rambursări rambursări rambursări interne în valoarea de până la 200.000.000 lei, în vederea finanțării obiectivelor de investiții publice de interes local
Hotărâre privind modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru 32 de obiective de investiții referitoare la reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, Sector 1
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții " Linie fabricație cozonaci și patiserie la Nazarcea Grup"
Hotărâre privind pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al sectorului 1 nr. 262/07.08.2018 privind aprobarea implementării Programului "EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ" pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din Sectorul 1, cu modificările și completările ulterioare
Hotărâre privind aprobarea premierii elevilor unităților de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza administrativ - teritorială a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, care au obținut media 10 la Examenul Național de Bacalaureat, respectiv la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2020
Hotărâre privind eliberarea terenului situat în Șos. București-Târgoviște nr.10 (str. Tribunei nr.10), Sector 1, teren destinat construirii Spitalului de Urgență categoria IA ”Sf. Vasile cel Mare”, prin demolarea construcțiilor existente pe acest teren, precum și construirea unui lăcaș de cult
Hotărâre privind probarea Regulamentului Intern al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 și al Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, fără personalitate juridică, din subordinea Consiliului Local al Sectorului 1
Hotărâre privind proiectul de hotărâre prin care se ia act de demisie, se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local și se declară vacant locul de consilier local doamnei Manuela Mureșan
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședința
Hotărâre privind aprobarea achiziționării dși distribuirii de bunuri și materiale de protecție în vederea prevenirii și răspândirii virusului SARS-CoV-2 către locuitorii Sectorului 1, elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar și nedidactic din învățământul preuniversitar de stat din Sectorul 1, precum și a unităților sanitare publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1
Hotărâre privind aprobarea redistribuirii stocurilor de produse lactate înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Sectorului 1, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 121/2020
Se decide redistribuirea stocurilor de produse lactate înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în unitățile de învățământ din Sectorul 1. Practic, localitatea mută laptele …
Hotărâre privind aprobarea programului pilot privind atribuirea locurilor de parcare pe străzile cu sens unic de pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1 , în zona Bucureștii Noi-Chitila
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico- economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Modernizare sistem rutier pe strada Bujorului”, Sector 1, București
Se aprobă documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții „Modernizare sistem rutier pe strada Bujorului”, Sector 1, București. Practic, autoritățile aprobă pașii și…
Hotărâre privind aprobarea Protocolului privind finanțarea și realizarea în parteneriat a unor acțiuni și lucrări de interes public, între Consiliul Local al Sectorului 1, prin Sectorul 1 al Municipiului București și Parohia Dorobanți – Biserica Nașterea Maicii Domnului, având ca obiect finanțarea de către Sectorul 1 al Municipiului București a cheltuielilor de investiții necesare pentru construirea unui așezământ așezământ pastoral-misionar P+1+M cu destinație mixtă (cultural-administrativă) în cadrul Parohiei Dorobanți - Biserica Nașterea Maicii Domnului, situată în Calea Dorobanți nr. 166, sector 1
Consiliul Local al Sectorului 1 aprobă un protocol prin care Sectorul 1 finanțează și colaboră cu Parohia Dorobanți - Biserica Nașterea Maicii Domnului pentru a construi un ansambl…
Hotărâre privind aprobarea Protocolului privind finanțarea și realizarea în parteneriat a unor acțiuni și lucrări de interes public, între Consiliul Local al Sectorului 1, prin Sectorul 1 al Municipiului București și Parohia Sfântul Andrei - Chitila, având ca obiect finanțarea de către Sectorul 1 al Municipiului București a cheltuielilor de investiții necesare la Parohia Sfântul Andrei - Chitila, situată în șoseaua Chitilei nr. 138, București, sector 1
Se aprobă încheierea unui protocol între Consiliul Local al Sectorului 1 și Parohia Sfântul Andrei - Chitila pentru finanțarea de către Sectorul 1 a unor cheltuieli de investiții n…
Hotărâre privind aprobarea Protocolului privind finanțarea și realizarea în parteneriat a unor acțiuni și lucrări de interes public, între Consiliul Local al Sectorului 1, prin Sectorul 1 al Municipiului București și și Parohia Măicăneasa, având ca obiect finanțarea de către Sectorul 1 al Municipiului București a cheltuielilor de investiții necesare pentru lucrări de construire a gardului din cadrul Parohiei Măicăneasa, situată în Strada Gheorghe Ionescu Sisești nr. 13-15, sector 1
Se aprobă un protocol de finanțare între Sectorul 1 al Bucureștiului și Parohia Măicăneasa pentru a finanța cheltuielile de investiții necesare ridicării gardului din curtea parohi…
Hotărâre privind aprobarea Protocolului privind finanțarea și realizarea în parteneriat a unor acțiuni și lucrări de interes public, între Consiliul Local al Sectorului 1, prin Sectorul 1 al Municipiului București și Parohia Costeasca, având ca obiect finanțarea de către Sectorul 1 al Municipiului București a cheltuielilor de investiții necesare pentru executia lucrărilor de pardoseală din marmură și granit, tâmplărie exterioară, interioară și placarea ornamentelor și a ancadramentelor de la fațade cu piatră la Centrul multifuncțional – clopotniță și spații liturgice conexe din cadrul Parohiei Costeasca, situată în strada Navigației nr. 34, sector 1
S-a aprobat un protocol de finanțare și realizare în parteneriat între Primăria Sectorului 1 și Parohia Costeasca pentru finanțarea unor lucrări de renovare la centrul liturgic al …
Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.358/2019 a Consiliului Local Sector 1 privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1
Se adoptă modificarea Hotărârii nr. 358/2019 privind Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Prot…
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) B-dul Bucureștii Noi, nr.189A, sector 1, București
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) Strada Ocna Sibiului nr.32-44, sector 1, București
Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru Strada Ocna Sibiului nr. 32-44, sector 1, București, ceea ce permite autorizarea unei noi construcții în acea zonă, în conformit…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.