Municipiul Satu Mare aprobă proiectul „Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou”, finanţat din Programul Operaţional Regional, şi își asumă implementarea cu scopul reducerii emisiilor de carbon prin mobilitate urbană durabilă. Valoarea totală a proiectului este 33.363.982,92 lei (cu TVA), din care finanţarea proprie a municipiului este 666.946,46 lei (2% din valoarea eligibilă), iar se aprobă şi cheltuieli neeligibile în valoare de 16.660 lei; restul finanţării vine din fonduri nerambursabile, conform proiectului. Practic, locuitorii vor vedea investiţii în trotuare şi trasee pentru pietoni şi biciclete în Centrul Nou, cu impact asupra durerii de timp pentru deplasări şi eventual la reducerea poluării, în cadrul perioadei de implementare stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă proiectul “Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou” finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific 4.1, apelul de proiecte nr. POR/182/4/1/ Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă
1066800164465ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
00ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA Nr. 90/25.04.2019
privind aprobarea proiectului “Modernizarea şi extinderea traseului
pietonal şi velo Centrul Nou” precum şi a cheltuielilor aferente
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.04.2019.
Luând act de raportul comun al Serviciului scriere, implementare şi monitorizare proiecte şi al Direcţiei economice cu nr. 21741/17.04.2019, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, de expunerea de motive a primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrată cu nr. 21742/17.04.2019, de rapoartele comisiilor de specialitate ale consiliului local,
Având în vedere proiectul “Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou”
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 14, art. 36 alin. (7) lit.a), ale art. 45 alin. (2) lit. d), precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă proiectul “Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou” finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific 4.1, apelul de proiecte nr. POR/182/4/1/ Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Modernizarea şi extinderea traseului pietonal şi velo Centrul Nou” în cuantum de 33.363.982, 92 lei inclusiv TVA, din care contribuţia proprie ce revine autorităţii administraţiei publice locale a Municipiului Satu Mare în valoare de 666.946, 46 lei reprezentând 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, precum şi asigurarea tuturor fondurilor necesare implementării proiectului anterior menţionat.
Art.3. Se aprobă cheltuielile neeligibile în valoare de 16.660, 00 lei ce revin autorităţii administraţiei publice locale a Municipiului Satu Mare.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare, Direcţia economică şi Serviciul scriere, implementare şi monitorizare proiecte.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare, Direcţiei economice şi Serviciului scriere, implementare şi monitorizare proiecte.
Președinte de ședință Contrasemnează
Pop Romeo Liviu Secretar
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.45 alin.(2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Total consilieri în funcţie
23
Nr . total al consilierilor prezenţi
22
Nr total al consilierilor absenţi
1
Voturi pentru
22
Voturi împotrivă
0
Abţineri
0
Redactat în 6 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.