25 aprilie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Satu Mare

HCL 85/2019 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de pe teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare pe anul 2019

Denumire
Hotărârea nr. 85 din 2019 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
85 / 2019
Data
25 aprilie 2019
Inițiator
Primarul municipiului Satu Mare
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de asigurare cu resurse umane, materiale și financiare pentru gestionarea situațiilor de urgență pe teritoriul municipiului Satu Mare pentru anul 2019, cu toate anexele sale integrante. Planul indică cine și ce resurse ( oameni, echipamente, bani) sunt pregătite și cum vor fi folosite în situații de urgență pe parcursul anului, în principal sub coordonarea primarului ca președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Înființarea și implementarea acestuia vor fi gestionate de primar și de Serviciul de Situații de Urgență, conform hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de pe teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare pe anul 2019, potrivit anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA nr. 85/25.04.2019 privind aprobarea Planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de pe teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare pe anul 2019 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.04.2019, Luând act de raportul Serviciului Situaţii de Urgenţă din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.19672 din 08.04.2019, expunerea de motive a primarului municipiului , în calitate de iniţiator, înregistrată cu nr.19674 din 08.04.2019, de raportul comisiei de specialitate a consiliului local, Având în vedere prevederile art.30 alin. (1) şi art.33 din O.U.G. nr.21 din 15 aprilie 2004, privind Sistemul Naţional de Management al situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr.15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art.5 alin.(1), art. 25 lit.b din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, cu modificările și completările ulterioare, Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 69/04.04.2019 privind aprobarea Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, pe anul 2019, Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 36 alin.(6), lit.a), pct.8, ale art. 45 alin. (2), precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art.1. Se aprobă Planul de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de pe teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare pe anul 2019, potrivit anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului Satu Mare în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Situaţii de Urgenţă. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare. Președinte de ședință Contrasemnează Pop Romeo Liviu Secretar Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.45 alin.(2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; |Total consilieri în|23 | |funcţie | | |Nr . total al |22 | |consilierilor | | |prezenţi | | |Nr total al |1 | |consilierilor | | |absenţi | | |Voturi pentru |22 | |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 6 exemplare originale Municipiul Satu Mare ANEXA NR.1B Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă la H.C.L. nr. din 25.04.2019 PLANUL pentru asigurarea cu resurse materiale necesar gestionării situaţiilor de urgenţă pe anul 2019 = MII LEI RON = |Nr.|FUNCŢII DE SPRIJIN |U/M |MIJLOACE |Preţ |VALOARE DEFICIT | |crt| | | |unitar| | |. | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |PRODUSUL/LUCRAREA/DOTAREA | | | | | | | | |Necesar |Existent |Deficit | | | | | | |Lucrări de |Lucrări de|Alte | | | | | | |investiţii |investiţii|cheltuieli | | | | | | |în |noi |de | | | | | | |continuare | |investiţii | |0. |1. |2. |3. |4. |5. |6. |7. | |1. |Monitorizarea pericolelor şi |6.500 |6.500 | | | | | | |riscurilor specifice, precum şi | | | | | | | | |a efectelor negative ale | | | | | | | | |acestora. | | | | | | | |2. |Informarea, înştiinţarea şi |35.400 |35.400 | | | | | | |avertizarea. | | | | | | | |3. |Planificarea şi pregătirea | | | | | | | | |resurselor şi serviciilor. | | | | | | | |5. |Căutarea, descarcerarea, |1.100 |1.100 | | | | | | |salvarea persoanelor. | | | | | | | |6. |Evacuarea persoanelor, | | | | | | | | |populaţiei sau bunurilor | | | | | | | | |periclitate. | | | | | | | |7. |Acordarea asistenţei medicale de| | | | | | | | |urgenţă. | | | | | | | |0. |1. |2. |3. |4. |5. |6. |7. | |8. |Prevenirea îmbolnăvirilor în | | | | | | | | |masă. | | | | | | | |9. |Localizarea şi stingerea |8.000 |8.000 | | | | | | |incendiilor. | | | | | | | |10.|Neutralizarea efectelor | | | | | | | | |materialelor periculoase. | | | | | | | |11.|Asigurarea transportului | | | | | | | | |forţelor şi mijloacelor de | | | | | | | | |intervenţie, persoanelor | | | | | | | | |evacuate şi altor resurse. | | | | | | | |12.|Efectuarea lucrărilor publice şi| | | | | | | | |inginereşti la construcţiile, | | | | | | | | |instalaţiile şi amenajările | | | | | | | | |afectate. | | | | | | | |13.|Asigurarea apei şi hranei pentru|4.000 |4.000 | | | | | | |persoanele şi animalele afectate| | | | | | | | |sau evacuate. | | | | | | | |14.|Asigurarea cazării şi | | | | | | | | |adăpostirii persoanelor afectate| | | | | | | | |sau evacuate. | | | | | | | |16.|Efectuarea depoluării şi | | | | | | | | |decontaminării | | | | | | | |17.|Menţinerea şi restabilirea | | | | | | | | |ordinii publice. | | | | | | | |18.|Logistica intervenţiei. | | | | | | | |19.|Reabilitarea zonei afectate. | | | | | | | |20.|Acordarea de ajutoare de primă | | | | | | | | |necesitate, despăgubiri şi | | | | | | | | |asistenţă socială şi religioasă.| | | | | | | | |Total: |55.000 |55.000 | | | | | Anexa 1A la H.C.L. nr. din 25.04.2019 MUNICIPIUL SATU MARE Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Preşedintele Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Primar Kereskényi Gábor P L A N U L Pentru asigurarea cu resurse umane necesare gestionării situaţiilor de urgenţă pe anul 2019 |Nr. |FUNCŢII |FORŢE | | | |Crt.|DE | |Grad de |Obs | | |SPRIJIN | |asigurare| | | | | |% | | | | | | | | | | | | |Necesar|Existen|Defici| | | | | | |t |t | | | |0 |1 |2 |3 |4 |5 |6 | |1 |Monitorizarea pericolelor şi | | | | |- şef serviciu | | |riscurilor specifice, precum şi a |1 |1 |- |100 % |Serviciul | | |efectelor negative ale acestora | | | | |Situații de | | | | | | | |Urgență | |2 |Informarea, înştiinţarea şi |1 |1 |- |100 % |specialist | | |avertizarea | | | | |telecomunicaţii | | | | | | | |transmisiuni | |3 |Planificarea şi pregătirea |1 |1 |- |100 % |-specialist | | |resurselor şi serviciilor | | | | |prevenire | | | | | | | | | |5 |Căutarea, descarcerarea, salvarea | | | | | | | |persoanelor | | | | | | |6 |Evacuarea persoanelor, populaţiei |1 |1 |- |100% |Inspector | | |sau bunurilor periclitate | | | | |protectie civila| |7 |Acordarea asistenţei medicale de | | | | | | | |urgenţă | | | | | | |8 |Prevenirea îmbolnăvirilor în masă | | | | | | |9 |Localizarea şi stingerea |1 |1 |- |100% |Cadru tehnic PSI| | |incendiilor | | | | | | |10 |Neutralizarea efectelor |1 |- |1 |0 % |- specialist | | |materialelor periculoase | | | | |protecție NBRC | |11 |Asigurarea transportului forţelor | | | | | | | |şi mijloacelor de intervenţie, | | | | | | | |persoanelor evacuate şi altor | | | | | | | |resurse | | | | | | |12 |Efectuarea lucrărilor publice şi | | | | | | | |inginereşti la construcţiile, | | | | | | | |instalaţiile şi amenajările | | | | | | | |afectate | | | | | | |13 |Asigurarea apei şi hranei pentru | | | | | | | |persoanele şi animalele afectate | | | | | | | |sau evacuate | | | | | | |14 |Asigurarea cazării şi adăpostirii | | | | |- personal | | |persoanelor afectate sau evacuate |1 |1 |- |100% |tehnic | | | | | | | |întreţinere | | | | | | | |mijloace tehnice| | | | | | | |din P.C. şi | | | | | | | |adăposturi. | |16 |Efectuarea depoluării şi | | | | | | | |decontaminării | | | | | | |17 |Menţinerea şi restabilirea ordinii| | | | | | | |publice | | | | | | |18 |Logistica intervenţiei |1 |- |1 |0 % |- personal | | | | | | | |tehnic | | | | | | | |asigurarea | | | | | | | |logisticii | |19 |Reabilitarea zonei afectate | | | | | | |20 |Acordarea de ajutoare de primă | | | | | | | |necesitate, despăgubiri şi | | | | | | | |asistenţă socială şi religioasă | | | | | | Şef S.R.U.S. Şef S.S.U. Ciulean Oana Cotan Călin Gabriel ----------------------- PREŞEDINTELE Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Kereskényi Gábor Director economic ec. Ursu Lucia Şef S.S.U. Cotan Călin Gabriel Director economic ec. Ursu Lucia Şef S.S.U. Cotan Calin Gabriel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă