Modificarea şi completarea Listei bunurilor din domeniul public al municipiului Satu Mare, aferente sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare, puse la dispoziția Apaserv Satu Mare S.A., prin contractul de…
Pe scurt
Se aprobă să se pună la dispoziția societății APASERV Satu Mare S.A. bunuri din domeniul public legate de sistemul de apă și canalizare, conform Anexei nr. 1 a hotărârii. Aceasta înseamnă că primăria transferă sau pune la dispoziție aceste bunuri către companie pentru operare/delegare, iar efectele pentru locuitori pot include menținerea serviciilor de apă și canalizare, posibilitatea unor investiții sau modernizări, precum și costuri sau tarife gestionate de APASERV în cadrul contractului. Nu sunt detalii despre sume exacte, termene sau zone afectate în fragmentul prezentat, partea relevantă indicând doar punerea la dispoziție a bunurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 48 din 2025 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre pentru modificarea şi completarea Listei bunurilor din domeniul public al municipiului Satu Mare, aferente sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare, puse la dispoziția Apaserv Satu Mare S.A., prin contractul de delegare nr. 12313/19.11.2009
Art. 1. Se aprobă punerea la dispoziția societății comerciale APASERV Satu Mare S.A. a bunurilor cuprinse în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Satu Mare a mijloacelor fixe, cuprinse în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă scoaterea din funcțiune și casarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 2, precum și scoaterea acestora din lista bunurilor de retur, parte integrantă din contractul de delegare nr. 12313/19.11.2009.
Art. 4. Se aprobă lista finală a bunurilor aflate în domeniul public al municipiului Satu Mare aparținând sistemului public de alimentare cu apă și canalizare date în exploatare, conform contractului de delegare nr. 12313/19.11.2009, către APASERV Satu Mare S.A, cu valorile actualizate în urma reevaluării, care constituie Anexa nr. 3, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin Direcția Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri și Direcția Economică.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - Județul Satu Mare, Direcției Patrimoniu-Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri și Apaserv Satu Mare S.A.
Președinte de ședință, Contrasemnează
Cernea Victor Ioan Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Total consilieri în funcţie
23
Nr. total al consilierilor prezenţi
23
Nr. total al consilierilor absenţi
0
Voturi pentru
23
Voturi împotrivă
0
Abţineri
0
Redactat în 3 exemplare originale
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.