Satu Mare › 27 octombrie 2022

HCL 384/2022 adoptată

Hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2022

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 384/27.10.2022 privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2022 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 59.124/20.10.2022, referatul de aprobare al Primarului Municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 59.125/20.10.2022, raportul de specialitate nr. 59.126/20.10.2022, întocmit de către Direcţia Economică, Nota de fundamentare nr. 59.189/20.10.2022 și raportul de specialitate nr. 59.191/20.10.2022 al Serviciului Investiţii, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare, avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local, Constatând necesitatea aprobării rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al Municipiului Satu Mare pe anul 2022, Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/28.12.2021 a bugetului de stat pe anul 2022, Conform prevederilor Legii nr. 153/28.06.2017, Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, respectiv Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Capital Uman încheiate între Ministerul Fondurilor Europene şi D.A.S. Satu Mare, Contractul de finanţare nerambursabilă încheiat între Administrația Fondului pentru Mediu şi Municipiul Satu Mare, respectiv Contractul de grant în cadrul Programului Operațional România-Ukraina 2014-2020, semnat în colaborare cu orașul înfrățit Uzhgorod, Având la bază prevederile art. 217 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ Ținând cont de Actele adiționale la contractul de finanțare încheiat între Municipiul Satu Mare și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, pentru finanțarea Podului peste râul Someș – Amplasament strada Ștrandului, În conformitate cu prevederile art. IV, alin. (4), lit. b), din Ordonanţa de urgenţă nr. 26 din 6 iunie 2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011, actualizată, a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare prevederile Ordonanței nr. 19/18.08.2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, Ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.072/26.08.2022 privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6, alin. (1), lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021 pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici, Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.156/21.09.2022 privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, prevăzute la art. 29, alin. (5), lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, În conformitate cu adresele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare nr. 118.260/26.09.2022, privind alocarea unor fonduri în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.156/21.09.2022, nr. 126.590/12.10.2022 privind modificarea repartizării sumelor defalcate din T.V.A. pentru bugetele locale, respectiv nr. 127.535/13.10.2022, privind suplimentarea sumelor defalcate din T.V.A., Luând act de solicitările venite din partea departamentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu Mare, din partea unor instituții și servicii publice din subordinea Consiliului local Satu Mare precum și a S.C. Transurban Satu Mare S.A., În baza art. 129 alin. (2) lit. b), alin. 4) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta: H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă rectificarea Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2022, la valoarea totală de 489.326.078 lei, din care: • 269.737.929 lei la Secţiunea de funcţionare, conform anexei nr. 1, • 219.588.149 lei la Secţiunea de dezvoltare, conform anexei nr. 1.1. Art. 2. Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii pe anul 2022, la valoarea de 139.723.286 lei, conform anexei nr. 2. Art. 3. Se aprobă Lista studiilor de fezabilitate, documentaţiilor tehnico-economice şi de urbanism pe anul 2022 la valoarea totală de 5.006.400 lei, conform anexei nr. 3. Art. 4. Se aprobă rectificarea Listei proiectelor tehnice pe anul 2022 la valoarea totală de 900.400 lei, conform anexei nr. 4. Art. 5. Se aprobă rectificarea Listei dotărilor independente pe anul 2022, la valoarea totală de 15.186.599 lei, conform anexei nr. 5. Art. 6. Se aprobă rectificarea Listei lucrărilor de foraj, cartarea terenului, fotogrametrie, determinări seismologice, consultanță, asistență tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor pe anul 2022, la valoarea totală de 2.681.960 lei, conform anexei nr. 6. Art. 7. Se aprobă rectificarea Listei creditelor de angajament şi a Programului multianual de investiții pe anii 2023, 2024, 2025 și 2026 aferente obiectivelor de investiţii aprobate în Secţiunea de dezvoltare a bugetului local finanţate din surse proprii, alte surse şi din fonduri externe nearmbursabile, conform anexei nr. 7 la prezentul proiect de hotărâre. Art. 8. Se aprobă rectificarea anexei nr. 8, Programul anual de investiţii al municipiului Satu Mare pentru anul 2022. Art. 9. Se aprobă rectificarea la nivelul sumei de 37.267.631 lei, a fondurilor alocate în Secțiunea de funcționare a bugetului local pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Satu Mare, conform anexelor nr. 9.1-9.7. Art. 10. Se aprobă suplimentarea cu suma de 260.000 lei a Bugetului de venituri și cheltuieli al Poliţiei Locale Satu Mare. Bugetul rectificaat în valoare de 10.605.000 lei va fi repartizat după cum urmează: • 9.660.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, • 945.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii. Art. 11. Se aprobă majorarea cu suma de 33.000 lei a fondurilor alocate la Cap. 67 Cultură, recreere, religie, titlul Cheltuieli cu bunuri și servicii, în vederea acordării unei recompense băneşti cuplurilor care sărbătoresc împlinirea a 50, 60 respectiv 70 de ani de căsătorie. Art. 12. Se aprobă diminuarea cu suma de 2.000.000 lei a Bugetului de venituri și cheltuieli al Teatrului de Nord Satu Mare. Bugetul rectificat în valoare de 15.564.650 lei va fi repartizat după cum urmează: • 13.036.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, • 2.281.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, • 98.650 lei pentru virarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neangajate la nivelul instituţiei, • 149.000 lei pentru cheltuieli de capital. Art. 13. Se aprobă reașezarea sumei de 60.000 lei în Bugetul de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Satu Mare. Bugetul rectificat în valoare de 6.507.000 lei va fi repartizat după cum urmează: • 657.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, • 5.850.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii. Art. 14. Se aprobă majorarea cu suma de 1.000.000 lei a Bugetului de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare. Bugetul rectificaat în valoare de 6.000.000 lei va fi repartizat după cum urmează: • 500.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, • 5.000.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii. Art. 15. Se aprobă suplimentarea cu suma de 420.000 lei a Bugetului de venituri și cheltuieli al D.A.S. Satu Mare. Bugetul rectificat la secțiunea de funcționare, în valoare de 7.710.000 lei va fi repartizat după cum urmează: • 6.300.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, • 120.000 lei pentru virarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neangajate la nivelul instituţiei, • 1.290.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii. Art. 16. Se aprobă majorarea cu suma de 1.988.000 lei a subvenţiilor acordate societății Transurban S.A. Satu Mare, reprezentând sume alocate sub formă de diferențe de preț și tarif, respectiv compensații, în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor de transport public. Art. 17. Se împuterniceşte primarul municipiului Satu Mare pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Satu Mare, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale A.J.F.P Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare sau Contracte de finanţare semnate pentru realizarea unor obiective din fonduri externe nerambursabile sau din fonduri guvernamentale. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli. Art. 18. Sumele aprobate în Bugetul local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii subordonate Consiliului local al municipiului Satu Mare respectiv în Bugetul creditelor interne/externe al municipiului Satu Mare, vor constitui Bugetul de Venituri şi Cheltuieli consolidat al municipiului Satu Mare pe anul 2022. Art. 19. Anexele 1, 1.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9.1-9.7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 20. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin serviciile de specialitate. Art. 21. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare, Directorului executiv şi Serviciului Buget. Președinte de ședință, Contrasemnează Gáti Ștefan Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; |Total consilieri în |23 | |funcţie | | |Nr. total al |21 | |consilierilor prezenţi| | |Nr. total al |2 | |consilierilor absenţi | | |Voturi pentru |18 | |Voturi împotrivă |3 | |Abţineri |0 | Redactat în 5 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro