Satu Mare › 29 noiembrie 2018

HCL 285/2018 adoptată

Hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, pe anul 2018

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA Nr. 285/29.11.2018 privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, pe anul 2018 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.11.2018, Luând act de raportul de specialitate nr. 54.995/22.11.2018, întocmit de către Direcţia Economică, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu Mare, expunerea de motive a primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrată cu nr. 54.996/22.11.2018, de raportul comisiilor de specialitate ale consiliului local, Constatând necesitatea aprobării rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2018, Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile Legii nr. 2/03.01.2018 a bugetului de stat pe anul 2018, Luând în considerare prevederile O.U.G. nr. 78/05.09.2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, În baza prevederilor Ordonanței de urgență nr. 162 din 12 noiembrie 2008 privind transferul ansamblului de atributii si competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritațile administrației publice locale, În baza adresei D.S.P Satu Mare nr. 3.528/16.05.2018, înregistrată la S.P.A.S. Satu Mare cu nr. 4.721/17.05.2018 privind Bugetul de venituri și cheltuieli - transferuri din Bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea sănătății, Având în vedere Legea nr. 153/28.06.2017, Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare Contractul de finanţare pentru Programul naţional de dezvoltare locală, Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, Domeniul realizare/modernizare/reabilitare de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (nr. de înregistrare 3.743/05.12.2017) şi Municipiul Satu Mare (nr. de înregistrare 58.969/13.12.2017), Ținând cont de Contractul de finanţare pentru Programul construcțiilor de locuințe sociale și de necesitate derulat conform Legii locuinței nr. 114/1996, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice (nr. de înregistrare 3.817/11.06.2018) şi Municipiul Satu Mare (nr. de înregistrare 30.938/19.06.2018), Având în vedere Contractul de finanţare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă nr. 232/20.08.2018, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, Având la bază prevederile Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, art. 34 alin.6, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. IV, alin. 4, lit. b, din Ordonanţa de urgenţă nr. 26 din 6 iunie 2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu H.C.L. nr. 11/1997 privind stabilirea “Zilei oraşului Satu Mare”, modificată prin H.C.L nr. 7/27.01.2005, respectiv în baza H.C.L. nr. 4/06.02.2003 privind organizarea manifestărilor de ziua municipiului Satu Mare, modificată prin H.C.L nr. 7/27.01.2005 În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011, actualizată, a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare adresa nr. 6.632/22.05.2018 a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare cu nr. 26.048/22.05.2018 privind solicitarea de fonduri în vederea achiziționării unui ecograf staționar de ultimă generație, conceput pentru ecografia trans-esofagiană, aplicații coronariene, pediatrice, cord fetal, sistem vascular periferic, Având la bază adresele nr. 143.853/2018, privind repartizarea pe anul 2018 a sumelor aprobate prin O.G. 78/2018, cu privire la rectificarea bugetului de stat și nr. 163.804/2018 privind redistribuirea la nivel de județ a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată privind finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare, transmise de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare Luând în considerare adresa nr. 411/17.10.2018 a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare cu nr. 48.841/17.10.2018, privind solicitarea fondurilor necesare pentru executarea unor lucrări de reparații ale grupurilor sanitare, Având în vedere solicitările venite din partea departamentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu Mare, din partea unor servicii publice și a unor instituții din subordinea Consiliului local Satu Mare, În baza art. 36, al. 2, lit. „b”, pct. 4, lit. „a” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul art. 45, alin. 2 lit. „a” din Legea nr. 215/23.04.2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul local al municipiului Satu Mare adoptă următoarea H O T Ă R Â R E : Art.1. Se aprobă rectificarea Bugetului Local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2018, la valoarea totală de 217.352.118 lei, din care: 174.641.421 lei la Secţiunea de funcţionare, 42.710.697 lei la Secţiunea de dezvoltare, conform anexei nr.1. la prezenta hotărâre, în structura prevăzută în legea bugetului pe anul 2018. Art.2. Se aprobă diminuarea cu suma de 30.000 lei a Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Direcției de Evidență a Persoanei Satu Mare. Bugetul rectificat în valoare de 1.686.000 lei va fi repartizat după cum urmează: 1.532.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, 126.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, 18.000 lei pentru virarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neangajate la nivelul instituţiei, 10.000 lei reprezintă fondul de rezervă constituit la nivelul Bugetului municipiului Satu Mare. Art.3. Se aprobă suplimentarea cu suma de 80.000 lei a Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Teatrului de Nord Satu Mare. Bugetul rectificat în valoare de 9.090.000 lei va fi repartizat după cum urmează: 7.930.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, 1.052.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, 38.000 lei pentru virarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neangajate la nivelul instituţiei, 150.000 lei pentru cheltuieli de capital. Art.4. Se aprobă alocarea sumei de 100.000 lei pentru lucrări de reparații la grupurile sanitare din clădirea Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti Satu Mare. Sumele vor fi transferate prin intermediul Consiliului Județean Satu Mare care a preluat în subordine această instituție. Art.5. Se aprobă rectificarea anexelor nr. 10.3-10.6 la H.C.L. nr. 32/15.02.2018 privind alocarea sumelor pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Satu Mare. Art.6. Se împuterniceşte primarul municipiului Satu Mare pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Satu Mare, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale A.J.F.P Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare sau Contracte de finanţate semnate pentru finanţarea unor obiective din fonduri externe nerambursabile sau din fonduri guvernamentale. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli. Art.7. Sumele aprobate în Bugetul local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, respectiv în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii subordonate Consiliului local al municipiului Satu Mare vor constitui Bugetul de Venituri şi Cheltuieli consolidat al municipiului Satu Mare pe anul 2018. Art.8. Anexele 1-10.6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.9. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin serviciile de specialitate. Art.10. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare , Directorului executiv economic şi Serviciului Buget. Preşedinte de şedinţă Contrasemnează Glodean Enicő Secretar al municipiului Mihaela Maria Racolţa Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.45 alin.(2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; |Total consilieri în|23 | |funcţie | | |Nr . total al |20 | |consilierilor | | |prezenţi | | |Nr total al |3 | |consilierilor | | |absenţi | | |Voturi pentru |20 | |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 6 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro