25 iulie 2024

HCL 242/2024 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al municipiului Satu Mare pentru luna august 2024

Denumire
Hotărârea nr. 242 din 2024 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
242 / 2024
Data
25 iulie 2024
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide alegerea domnului consilier Ghiarfaș Adelin Cristian ca președinte de ședință al Consiliului Local pentru luna august 2024, care va conduce efectiv lucrările ședințelor și va exercita atribuțiile specifice acestui rol. Pentru locuitori înseamnă că ședințele vor fi conduse de aceeași persoană pe durata lunii, iar deciziile luate pot necesita respectarea regulilor birocratice aplicate de președintele de ședință (efecte practica, termene de comunicare). Hotărârea se comunică autorităților competente și consilierului ales.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se alege președinte de ședință domnul consilier Ghiarfaș Adelin Cristian care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local Satu Mare pe durata lunii august 2024

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA nr. 242/25.07.2024 privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al municipiului Satu Mare pentru luna august 2024 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 41880/15.07.2024, referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 41881/15.07.2024, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Compartimentului Relații cu Consiliul Local, înregistrat sub nr. 41884/15.07.2024 și avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local Satu Mare, În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 9 și 10 din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 136/27.08.2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta, H O T Ă R Â R E: Art. 1. (1) Se alege președinte de ședință domnul consilier Ghiarfaș Adelin Cristian care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local Satu Mare pe durata lunii august 2024. (2) Domnul consilier Ghiarfaș Adelin Cristian exercită atribuțiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare pentru președintele de ședință. Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Județul Satu Mare și domnului consilier Ghiarfaș Adelin Cristian. Președinte de ședință, Contrasemnează Fechete Marcel Adrian Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; |Total consilieri în |23| |funcţie | | |Nr. total al |22| |consilierilor prezenţi| | |Nr. total al |1 | |consilierilor absenţi | | |Voturi pentru |22| |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 3 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă