31 octombrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Satu Mare

HCL 236/2019 Satu Mare adoptată

Aprobarea documentaţiei P.U.Z. - Construire hală metalică cu funcţiunea comerţ în municipiul Satu Mare, Str. Careiului nr.170

Pe scurt

Se aprobă documentația P.U.Z. pentru construirea unei hale metalice cu funcțiunea de comerț în municipiul Satu Mare, Str. Careiului nr. 170. Asta înseamnă că proiectul poate avansa spre autorizațiile de construire, în conformitate cu normativele de urbanism și legislația în vigoare, după avizele necesare. Pentru locuitori, decizia indică unde se va construi (zona din Satu Mare pe Str. Careiului 170) și ce tip de clădire va exista, cu potențial impact asupra termenelor și pregătirilor administrative ulterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia P.U.Z. Construire hală metalică cu funcţiunea comerţ, str. Careiului nr.170, întocmit de Birou individual de arhitectură [persoană fizică], în conformitate cu proiectul nr. 71/2018 şi în conformitate cu anexele

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Careiului.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Careiului” în Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 236 din 2019 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei P.U.Z. - Construire hală metalică cu funcţiunea comerţ în municipiul Satu Mare, Str. Careiului nr.170
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
236 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Satu Mare
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Locuri citate
Careiului nr. 170 (hartă) · Careiului (hartă)
Teme
Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA Nr. 236/ 31.10.2019 privind aprobarea documentaţiei P.U.Z. - Construire hală metalică cu funcţiunea comerţ în municipiul Satu Mare, Str. Careiului nr.170 Consiliul local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.10.2019, Luând act de cererea depusă de către Perini Lang Holding SRL prin Cosma Geanina Mihaela , în calitate de beneficiar, înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 48453/14.10.2019, Analizând proiectul de hotărâre nr. 51959/25.10.2019, referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare nr. 51970/25.10.2019, în calitate de iniţiator, avizul favorabil al Arhitectului şef nr. 21/24.10.2019, raportul de specialitate al Arhitectului şef nr. 51974/25.10.2019, Raportul de specialitate al Serviciului Juridic, Contencios şi Arhivă cu nr.52056/25.10.2019 şi avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Satu Mare, Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile: - art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1)– (1^3), art. 45 lit. b, art. 47, art. 56 alin. (4) ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 233/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism , cu modificările şi completările ulterioare ; - secţiunea a 3-a din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; - prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art.1 Se aprobă documentaţia P.U.Z. Construire hală metalică cu funcţiunea comerţ, str. Careiului nr.170, întocmit de Birou individual de arhitectură [persoană fizică], în conformitate cu proiectul nr. 71/2018 şi în conformitate cu anexele. Art.2 Prezenta documentaţie de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani de la data aducerii la cunoştinţă publică. Art.3 Echiparea tehnico - edilitară se va realiza de investitor/beneficiar, de la reţelele existente în zonă. Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare şi Arhitectul şef. Art.5 Prezenta documentaţie se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, beneficiarului Perini Lang Holding SRL, Primarului Municipiului Satu Mare, Arhitectului şef, Instituţiei Prefectului Judeţului Satu Mare, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare prin intermediul Serviciului Urbanism şi Dezvoltare Urbană şi se aduce la cunoştinţă publică Președinte de ședință Contrasemnează Szejke Ottilia Secretar Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.139 alin. (3) lit.e) din din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; |Total consilieri în |23| |funcţie | | |Nr . total al |21| |consilierilor | | |prezenţi | | |Nr total al |2 | |consilierilor absenţi | | |Voturi pentru |21| |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 6 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala