HCL 188/2025 adoptată
Hotărâre privind aprobarea depunerii de către APASERV SATU MARE S.A. a proiectului „Centrală electrică fotovoltaică SEAU Medieșu Aurit” în cadrul Fondului pentru Modernizare-Programul Cheie 1- Apel II și a cofinanțării proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile
Documente
- hcl anexa-1-la-hcl-descriere-sumara-pr-seau-mediesu-aurit.docx
- anexa anexa-2-opis-seau-mediesu-aurit.docx
- anexa hcl-188.docx
- anexa anexa-3-hcl-proiect-seau-mediesu-aurit.docx
Text
ANEXA NR. 1 la H.C.L. Satu Mare nr. 188/30.07.2025
Descrierea sumară a investiției privind proiectul
,,Centrală electrică fotovoltaică SEAU Medieșu Aurit”
Instalarea de capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare,prin proiectul ,,Centrală electrică fotovoltaică SEAU Medieșu Aurit”, în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Apel II, are ca scop producerea de energie electrică pentru consum propriu, prin forțe proprii, într-un mod ecologic, pentru a beneficia de economii de cost legate de consumul de energie electrică din rețea.
Concret, se dorește amplasarea pe sol a unui sistem fotovoltaic de 125,00 kW, montat pe structură metalică, la SEAU Medieșu Aurit . Panourile fotovoltaice se vor lega prin cabluri de curent alternativ la Invertoare. Invertoarele se vor lega prin cabluri la tabloul general existent, iar energia produsă se se va utiliza direct pentru acoperirea consumului propriu a stației de pompare, respectiv mai puțin de 30% din energia produsă anual poate fi livrată în rețea urmând să fie consumată ulterior.
Centrala electrică fotovoltaică propusă va avea o capacitate de 125,00 kW, fiind compusă din 250 panouri fotovoltaice de 500W, respectiv 2 invertoare (2x50 kW) și 1 invertor (1x25 kW).
Etapele principale privind realizarea proiectului sunt:
I. Depunerea cererii de finanțare
Verificarea condițiilor de eligibilitate a Solicitantului și a proiectului în conformitate cu prevederile Ghidului Specific;
Elaborarea documentelor suport obligatorii și specifice aferente Ofertei concurențiale, identificate ca atare în Ghidul Specific;
Elaborarea Ofertei concurențiale cu respectarea cerințelor de fond și de formă stabilite de Autoritățile Finanțatoare;
Încărcarea Ofertei în platforma electronică dedicată FM MySMIS 2021, publicată pe site-ul Ministerul Energiei (https://mysmis2021.gov.ro).
II. Evaluarea ofertelor și formularea răspunsurilor la scrisoarea de clarificare
III. Semnarea contractului de finanțare
IV. Implementarea proiectului:
Activități de pregătire a documentațiilor de achiziție și încheierea contractelor cu operatorii economii;
Cheltuieli de informare și publicitate
Incheierea contractelor de furnizare/lucrari/servicii;
Livrarea, montarea și punerea în funcțiune a echipamentelor
Cheltuieli de consultanță-audit financiar.
Instruirea personalului care va exploata sistemul.
Valoarea totală prevăzută a investiției este 914.644,97 lei, din care TVA 146.035,75 lei (768.609,22 lei, fără TVA), din care, valoarea maximă eligibilă este de 596,002.33 lei fără TVA, iar diferența de 172,606.88 lei fără TVA reprezintă cheltuieli neeligibile aferente proiectului.
Având în vedere faptul că valoarea ajutorului de stat solicitat pe MW instalat pentru capacitățile instalate de până la 5 MW inclusive este de maxim 450.000 Euro/MW, și reprezintă criteriu de evaluare tehnico-economică de finațare, se propune ca solicitarea ajutorului de stat solicitat de Apaserv Satu Mare S.A. să fie de 440.000 Euro/MW. Valoarea totală prevăzută a investiției este 914.644,97 lei, din care TVA 146.035,75 lei (768.609,22 lei, fără TVA), din care, valoarea maximă eligibilă este de 596,002.33 lei fără TVA, iar diferența de 172,606.88 lei fără TVA reprezintă cheltuieli neeligibile aferente proiectului.
Ajutorul de stat solicitat de Apaserv Satu Mare S.A. va fi de 440.000 Euro/MW respectiv 273,859.38 lei fără TVA.
În vederea implementării proiectului, Apaserv Satu Mare S.A. trebuie să se angajeze să finanţeze toate cheltuielile neeligibile aferente proiectului și partea de contribuție proprie.
Sumele de cofinanțat și cele neeligibile conform proiectului vor fi asigurate din alte surse proprii Apaserv Satu Mare - Fondul I.I.D., cheltuielile cofinanţate urmând a fi recuperate în baza cererilor de rambursare, întocmite de către Apaserv Satu Mare S.A.
DIRECTOR TEHNIC
Dr.ing. Matuz Bela Tiberiu
Vizat spre neschimbare
Președinte de ședință Secretar general
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.