Aprobarea proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și de canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare” acceptat la finantare prin PNRR
Pe scurt
Se aprobă proiectul numit „Extinderea rețelelor de apă și de canalizare din cartierul Sătmărel” pentru a primi finanțare prin PNRR. Pentru locuitori înseamnă că vor fi extinse și modernizate rețelele de apă potabilă și canalizare în cartierul Sătmărel, investiția fiind finanțată din fonduri publice, iar termenele și detaliile exacte ale execuției vor veni din caietele tehnice ale proiectului. Vor apărea eventual lucrări în teren, cu posibile perioade de întrerupere planificate și eventual impact temporar asupra traficului în zona, în funcție de programul autorităților și acordurile cu APASERV Satu Mare S.A.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă implementarea Proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și se canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având în vedere necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, numărul de locuitori deserviți de proiect și caracteristicile tehnice ale acestora, astfel cum sunt acestea descrise în Anexa la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 164 din 2024 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și de canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare” acceptat la finantare prin PNRR
28575-2730500ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR.164/30.05.2024
privind aprobarea proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și de canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare” acceptat la finantare prin PNRR
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 32550/27.05.2024, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 32551/27.05.2024 în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Direcţiei economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 32565/27.05.2024, raportul de specialitate al APASERV Satu Mare S.A. nr. 9999/27.05.2024 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Luând în considerare adresa Apaserv Satu Mare S.A nr. 10003/27.05.2024, înregistrată la Primăria Satu Mare nr. 32536/27.05.2024,
Având în vedere Ghidul de fmanțare PNRR/2022/Cl/1, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul I — Tranziție verde, Componenta C1 — Managementul apei,
În conformitate cu prevederile :
Art.17, art.18 lit. j) din Actul Constitutiv al Apaserv Satu Mare S.A aprobat de Consiliul Local Satu Mare prin Hotărârea nr. 29/28.02.2019;
Dispoziţia nr. 777/09.12.2020 privind delegarea dlui [NUME] în calitate de reprezentant al Municipiului Satu Mare în Adunarea Generală a Acţionarilor la APASERV Satu Mare S.A.;
Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 374/23.11.2023 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de apă potabilă, rețea de canalizare menajeră cu stație de pompare, Sătmărel – Zona 1”, Municipiul Satu Mare, județul Satu Mare;
Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 375/23.11.2023 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Extindere rețele de apă potabilă și canalizare menajeră, Sătmărel - Zona 2, Municipiul Satu Mare, Județul Satu Mare”;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4), lit. a) și lit.e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. h) și ale art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă implementarea Proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și se canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având în vedere necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, numărul de locuitori deserviți de proiect și caracteristicile tehnice ale acestora, astfel cum sunt acestea descrise în Anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2. Având în vedere aprobarea implementării proiectului definit la art.1, Apaserv Satu Mare S.A. se angajează:
să prevadă lucrările în bugetul propriu, pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării,
să asigure cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico- economice/contractul de lucrări, dacă este cazul;
să suporte cheltuielile de mentenanță a investiției, pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți,
Art. 3. În vederea implementării Proiectului ”Extinderea rețelelor de apă și de canalizare din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare, județul Satu Mare”,prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se nominalizează domnul [NUME], în calitate de reprezentant legal al Apaserv Satu Mare SA, să reprezinte societatea în relația cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în derularea proiectului.
Art. 4. Se acordă mandat domnului [NUME] să reprezinte Municipiului Satu Mare în Adunarea Generală a Acționarilor a APASERV Satu Mare S.A., de a vota ”pentru” în sensul celor aprobate prin prezenta hotărâre.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează directorul general al APASERV SATU MARE S.A.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege Primarului Municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţul Satu Mare, Direcţiei Economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, Apaserv Satu Mare S.A. și domnului [NUME].
Președinte de ședință, Contrasemnează
Cernea Victor Ioan Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Total consilieri în funcţie
23
Nr. total al consilierilor prezenţi
21
Nr. total al consilierilor absenţi
2
Voturi pentru
21
Voturi împotrivă
0
Abţineri
0
Redactat în 3 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.