HCL 164/2022 adoptată
Hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Satu Mare pe anul 2021
Documente
- hcl hcl-164.doc
- anexa anexa-nr-7-cap-65.pdf
- anexa anexa-nr-15.pdf
- anexa anexa-nr-16.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 164/26.05.2022
privind aprobarea execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli al
Municipiului Satu Mare pe anul 2021
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în ședința ordinară
din data de 26.05.2022,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 26.776 din 09 mai
2022, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare
înregistrat sub nr. 26.778 din 09 mai 2022, în calitate de iniţiator,
Luând act de:
• Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de
specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 26.779 din 09 mai
2022, întocmit de către Serviciul Buget,
• Referatul de specialitate nr. 14.513 din 11 martie 2022 din partea
Direcției de Impozite și Taxe Locale,
• Referatul de specialitate nr. 914 din 02 martie 2022 din partea
Poliției Locale Satu Mare,
• Referatul de specialitate nr. 2.275 din 01 martie 2022 din partea
Direcției de Asistență Socială Satu Mare,
• Referatul de specialitate nr. 15.356 din 15 martie 2022, din partea
Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat,
• Referatul de specialitate nr. 22.672 din 14.04.2022, din partea
Serviciului Investiții, Gospodărire, Întreținere,
În baza avizelor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu
Mare,
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 98 din 16 aprilie
2021 privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al
municipiului Satu Mare, pentru anul 2021,
Date fiind hotărârile de rectificare bugetară ce au intervenit pe
parcursul anului, și anume: HCL nr.135 din 27 mai 2021, HCL nr.166 din 14
iunie 2021, HCL nr.185 din 22 iulie 2021, HCL nr. 208 din 26 august 2021,
HCL nr. 244 din 30 septembrie 2021, HCL nr. 273 din 28 octombrie 2021, HCL
nr. 305 din 16 noiembrie 2021, HCL 315 din 25 noiembrie 2021, respectiv HCL
nr. 335 din 23 decembrie 2021,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 15/08 martie 2021 a bugetului
de stat pe anul 2021,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Secţiunii nr. 4, art. 57, alin. 1-2 din
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit.
a), ale art. 139 alin. (3) lit. a), ale art. 155 alin. (4) lit. c), precum
şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare adoptă următoarea:
H O T Ă R ÂR E:
Art. 1. Se aprobă execuţia veniturilor bugetului local pe anul 2021,
în sumă de 359.710.025 lei, conform anexei nr.1, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă execuţia cheltuielilor din bugetul local pe anul
2021 în sumă de 352.722.822 lei conform anexei nr. 2, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă execuția detaliată pe titluri și articole bugetare a
cheltuielilor pentru fiecare capitol de cheltuieli conform anexelor nr. 3,
4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 4. Se aprobă execuţia cheltuielilor din bugetul local pe anul
2021 pentru Poliţia locală din municipiul Satu Mare în sumă de 9.272.542
lei conform anexei nr. 15, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 5. Se aprobă execuţia cheltuielilor din bugetul local pe anul
2021 pentru Direcția de Asistență Socială Satu Mare în sumă de 48.165.654
lei conform anexei nr. 16, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 6. Se aprobă indicatorii privind execuţia bugetului local pe anul
2021, conform anexei nr. 17 la prezenta hotărâre.
Art. 7. Se aprobă execuția pe obiective a cheltuielilor de capital
efectuate în anul 2021, conform anexelor nr. 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24,
25, 26, 27 și 28.
Art. 8. Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 5 ,6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15,
16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27 și 28 fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 9. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
încredințează Primarul Municipiului Satu Mare şi Serviciul Buget din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare.
Art. 10. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului
Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului – Judeţul Satu Mare,
Poliției Locale Satu Mare și Direcției de Asistență Socială Satu Mare.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Barakonyi Gergő
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.
139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
|Total consilieri în funcţie cf. art. 204 alin. (2) |22 |
|lit. l) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 | |
|Nr. total al consilierilor prezenţi |19 |
|Nr total al consilierilor absenţi |3 |
|Voturi pentru |16 |
|Voturi împotrivă |3 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 6 exemplare originale
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.