Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al Municipiului Satu Mare până la ședința de constituire a noului consiliu ales
Denumire
Hotărârea nr. 155 din 2020 a Consiliului Local Satu Mare
Se alege domnul consilier Maurer Róbert Csaba ca președinte de ședință al Consiliului Local până la constituirea noului consiliu, adică pentru luna octombrie 2020. Asta înseamnă că el va conduce ședințele și va răspunde de ordinea lucrurilor în această perioadă, potrivit legii și regulamentelor. Decizia nu afectează bugetele sau zonele specifice ale orașului, ci doar modul de desfășurare a ședințelor până la învestirea noului consiliu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se alege președinte de ședință domnul consilier Maurer Róbert Csaba care va îndeplini atribuțiile președintelui de ședință prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare pe durata lunii octombrie 2020 până la ședința de constituire a noului consiliu ales
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA nr. 155/24.09.2020
privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al
Municipiului Satu Mare până la ședința de constituire a noului
consiliu ales
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa
ordinară în data de 24.09.2020,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.
41066/18.09.2020, referatul de aprobare al Primarului municipiului
Satu Mare, înregistrat sub nr. 41067/18.09.2020, în calitate de
inițiator, raportul de specialitate al Compartimentului Relații cu
consiliul local înregistrat sub nr. 41068/18.09.2020 și avizul
comisiei de specialitate a Consiliului Local Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local Satu
Mare nr. 4 din 23 iunie 2016 privind alegerea președintelui de
ședință și de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.
135/27.08.2020 privind alegerea președintelui de ședință pentru
ședințele Consiliului Local al Municipiului Satu Mare din luna
septembrie 2020,
În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) şi (4) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 9 și 10 din
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 136/27.08.2020 privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al
Municipiului Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin.
(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se alege președinte de ședință domnul consilier Maurer
Róbert Csaba care va îndeplini atribuțiile președintelui de ședință
prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Consiliului Local al Municipiului Satu Mare pe durata lunii octombrie
2020 până la ședința de constituire a noului consiliu ales.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul
Secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut
de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului -
Județul Satu Mare și domnului consilier Maurer Róbert Csaba.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Kiss Iosif Secretar
general,
Mihaela Maria
Racolţa
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139
alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |21|
|consilierilor | |
|prezenţi | |
|Nr total al |2 |
|consilierilor absenţi| |
|Voturi pentru |21|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 6 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.