27 mai 2021

HCL 154/2021 Satu Mare adoptată

Aprobarea transmiterii în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale a două imobile cu 46 unităţi locative şi a terenului aferent, situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu nr. 42

Pe scurt

Se aprobă transferul din domeniul privat al Municipiului Satu Mare în domeniul public al municipiului a două imobile cu 46 de apartamente, situate pe Strada Iuliu Coroianu nr. 42, împreună cu terenul aferent. Acel teren / imobile vor intra în administrarea Consiliului Local, adică vor fi gestionate de autoritatea locală, în folosul locuitorilor. Pentru cetățeni înseamnă că locuințele vor intra în patrimoniul public și pot fi supuse regulilor de administrare și utilizare ale municipalității, iar eventualele modificări sau folosințe se vor face conform deciziilor Consiliului Local și ale legilor aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Iuliu Coroianu.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Iuliu Coroianu” în Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 154 din 2021 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea transmiterii în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale a două imobile cu 46 unităţi locative şi a terenului aferent, situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu nr. 42
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
154 / 2021
Data
27 mai 2021
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Locuri citate
Iuliu Coroianu nr. 42 (hartă) · Iuliu Coroianu (hartă) nr. cad. 184645, CF 184645, nr. cad. 184644, CF 184644
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 154/27.05.2021 privind aprobarea transmiterii în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale a două imobile cu 46 unităţi locative şi a terenului aferent, situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu nr. 42 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în ședința ordinară din data de 27.05. 2021, Analizând: - proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 28876/20.05.2021, - referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr. 28947/20.05.2021, - raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu Concesionări Închirieri înregistrat sub nr. 28949/20.05.2021, - raportul Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 29267/21.05.2021, - avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, Luând în considerare prevederile: -art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1123/2010 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Satu Mare şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, -art. 293, art. 296 alin. (2) din Codul administrativ, aprobat prin OUG nr. 57/2019, - Legii privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 108 lit. e), art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b), ale art. 139 alin. (2), ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Adoptă prezenta: H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Satu Mare în domeniul public al acestuia a două imobile identificate după cum urmează: - Imobil P+2E+M compus din 23 unități individuale situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu nr. 42, Bl. 2 identificat prin CF nr.184644 Satu Mare, nr. cadastral 184644 având suprafața construită la sol 457 mp și teren aferent în suprafață de 550 mp. - Imobil P+2E+M compus din 23 unități individuale situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu nr. 42, Bl. 3 identificat prin CF nr.184645 Satu Mare, nr. cadastral 184645 având suprafața construită la sol 457 mp și teren aferent în suprafață de 550 mp; Art. 2.Se aprobă transmiterea din domeniul public al Municipiului Satu Mare şi administrarea Consiliului Local al municipiului Satu Mare în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilelor identificate la art.1. Art. 3. Valoarea de inventar a imobilelor identificate la art.1 este de 3 760 159,14 lei pentru fiecare imobil. Art. 4. Predarea primirea imobilelor identificate la art.1 se face în baza unui protocol încheiat între părţi, în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare şi Serviciul Patrimoniu Concesionări, Închirieri. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - Judeţul Satu Mare, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri. Președinte de ședință, Contrasemnează Ghiarfaș Adelin-Cristian Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; |Total consilieri în |23| |funcţie | | |Nr. total al |22| |consilierilor | | |prezenţi | | |Nr total al |1 | |consilierilor absenţi| | |Voturi pentru |22| |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 6 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala